Ce-ti scriam?
De-ai sti ce greu este sa fii Dumnezeu! Sa poti face multe si sa nu le poti face, totusi… Pentru ca sunt lucruri care-L depasesc pana si pe Dumnezeu – de exemplu, sa imparta sufletul unei femei in doua parti egale! Oricat ar incerca, de oricate ori ar masura inainte de-a taia o data, rezultatul va fi invariabil acelasi: balanta se-nclina intr-o parte. In partea in care a gasit rabdare, foarte multa rabdare, intelegere, dragoste, respect, sprijin, incredere…
Am fost vulcan. Am ramas val. Ai ramas vânt.
Imi place ecuatia asta, chiar daca pare sa nu aiba solutie finala dintr-un anume punct de vedere 🙂 Un gand bun lui Valsis!
Sistem de 3 ecuatii cu 3 necunoscute. Scriam eu pe-aici, pe undeva, despre… calculul corect.
Lui Valsis? Păi alt sarbatorit avem azi… 🙂
Un gand bun si lui! Retroactiv acum, dar prinde bine oricand. Ramane la fel de valabil gandul bun pentru cel care-ti face viata sarbatoare in fiecare zi! 😉
Cred că sufletul este infinit, indivizibil şi inepuizabil, şi, deci, se dăruieşte doar în întregime, dar, fiind infinit, se poată dărui la infinit…
Ceea ce se împarte este, de fapt, timpul de fiinţare: energia, atenţia…
O cunoştinţă de a mea a făcut o depresie după naştere (a născut un al doilea copil, perfect sănător, primul fiind cu dizabilităţi neurolocomotorii), iar una dintre fobii era legată de spaima de un eventual cutremur. Când încercam să-i spun că nu are rost să-şi facă nervi pentru ceva ce numai Dumnezeu cunoaşte, dacă se va întâmpla şi când, mi-a răspuns: „Tu nu înţelegi? În caz de cutremur, dacă mă găseşte cu cei doi copii în casă, şi nu e nimeni prin apropiere să mă ajute, eu pe care dintre copii îl iau primul? Cum îi salvez pe ambii?”
Am trait confuzia impartirii de doua ori, Argentina: o data cu baietii mei, altadata cu… Baietii mei 😉
Cand aveam doar un copil, il iubeam numai pe el. Cand s-a nascut si Tudor, pe Radu l-am lasat la bunici o perioada si-am stat doar cu acesta din urma. Am invatat sa-l iubesc, dar era tot unul singur, chiar daca altul, de data asta. Odata ce i-am avut pe amandoi acasa, m-am blocat – nu stiam sa ma-mpart egal la doi omuleti.
Acum gandesc un pic altfel: se poate, dar e greu de mentinut acest scor egal! Numai ca gandirea mai clara de azi nu ma-mpiedica sa ma SIMT un pic confuza, din cand in cand…
Cred ca tu ai conturat cel mai bine ideea: „sufletul este infinit, indivizibil şi inepuizabil, şi, deci, se dăruieşte doar în întregime, dar, fiind infinit, se poate dărui la infinit…” Multumesc.
Like like like like
ți-am mai spus de ce și cu alte ocazii 🙂
Fiecare inlauntru isi are cuvintele lui…
🙂
imi place blogul tau
si mie vinul rosu 🙂
Ei, chiar pe Dumnezeu nu-L depasesc 😉 , doar puterea noastra de a-L intelege e limitata.
Te pup dulce, ca de la suflet la suflet.
Rabdare, „rabdare, intelegere, dragoste, respect, sprijin, incredere…”
Ei, in metafora e permisa orice depasire 😉
Sigur ca-i de la suflet la suflet, Maria.
Buna ziua
Sunteti interesat de un schimb de linkuri? Detin mai multe website-uri si as fi interesat de un parteneriat. Daca sunteti interesat va rog sa-mi raspundeti la aceasta adresa de e-mail sau ma puteti contacta pe Yahoo Messenger la adresa: maryus_mono pentru a discuta mai multe detalii.
Cu stima, Daniel Stroe
Sorry… 😉
si eu mereu caut un echilibru, dar mi se pare o misiune imposibila. mi-e greu sa cred ca a existat vreodata cineva care sa fi trait in echilibru perfect, nici chiar Ghandi :). e foarte greu, mai ales cand in jur sunt atatea invariabile care iti pot schimba starea.
Eu pe doctor il mai „caut” uneori, da’ e clar misiune imposibila! :))
Cat despre echilibru, si-al meu e instabil, Adrian, pentru ca inca nu am „crescut” suficient de mult incat sa ignor total influentele nepotrivite din jur, alegandu-mi in mod deliberat starea buna. Eu pot sa-ti spun insa un lucru, dobandit de-a lungul ultimilor ani: echilibrul se ia! Asa ca, pentru optimizare, e ideal sa ne-nconjuram de oameni cat mai echilibrati, care sa ne transmita, voluntar sau involuntar, „boala” lor… 😉
a fost o data….. ca de n-ar fi, nu s-ar povesti… doua femei. Una avea parte de copii, alta nu. gandul rau si fapta necugetata au indemnat-o pe cea fara de putinta sa-i fure copilul celeilalte. Au urmat judecati multe si nimeni nu putea sa faca dreptate (pe vremea aia nu era test de DNA). Cand au ajuns in fata vraciului cel mare, destept, care rezolva tot, acesta le-a zis: Pentru ca va cred pe amandoua, si vad ca-l iubiti atat de mult, o sa-l impart. jumatate la una si jumatate la alta. In fata acestei decizii, mama adevarata a cedat si a lasat copilul celei care-l furase…
si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa…
p.s. mi-am tratat copiii cu egalitate in toate. si la bune si la chelfaneli. N-au uitat nici in ziua de azi cati papuci au luat la fund, amandoi, caci nu stiam care minte si care zice adevarul 😉
cand au crescut, si-au rezolvat problema: de atunci… al nevinovat l-a bumbacit pe mincinos pentru papucii primiti pe nedrept 🙂
zi buna!!! xx,j
Un cadou pentru papuci:
@ windy
mama… tot mamă!
p.s. la bune ii tratez si eu la fel, dar la chelfaneli… ăl mic e mai rapid ca mine – ma pupa pana sa apuc sa dau cu papucul! :)))
o singura intrebare am: dupa ce dadeai la fund, aflai care minte si care nu?
@ manoka
frumos-frumos!
trecută zi, dar urările rămân.
te apreciez pentru că ai avut curaj să spui prin ce treci, deşi ştiai că ai cititori 🙂
unii, care nu sunt citiţi, pot spune orice, nu ştie nimeni cine sunt şi gata… dar la tine poposesc oameni şi tu ţi-ai pus totuşi sufletul la vedere. chiar dacă poţi fi interpretată.
eu înţeleg foarte bine ce zici: am unul pentru că am fost tot timpul la concurenţă cu sora mea în inima ştiu eu cui şi am rămas cu gândul că nici eu n-aş putea depăşi handicapul de-a iubi unul singur… (mă rog, pe lângă multe alte motive, să nu-ţi imaginezi că doar ăsta şi gata! 🙂 )
Cum sa-ti spun eu, Ana?… n-aveam cititori cand am asternut gandurile astea, adicatelea prin 2003 :). Singurele cuvinte care apartin prezentului sunt „doctore, doctore…” si nu-mi trebuie prea mare curaj pentru ele (mai ales ca cititorii mei dormeau dusi cand le-am scris :))).
Si stii, vorba asta cu sufletu-mi pus la vedere e relativa, chiar daca vorba aia cu interpretarile e cam sigura… Dar ce e de interpretat aici, ca doar am spus clar niste lucruri… simple si firesti. Este? 😉
Mai fa unul, c-o sa-l iubesti la fel de mult. Garantez!
e foarte bun articolul
de obicei ii respingem – cu sau fara motiv – pe cei care vor sa ne vanda ceva, nu pe cei care… cumpara, ca tine :). asa ca te primesc pe la mine azi, dar ai grija la negot: nu tot ce straluceste e… aur 😉
…Cunoastem faptul ca pentru spiritualitatea ortodoxa viata duhovniceasca este o permanenta mergere inainte, o permanenta epectaza catre culmile desavarsirii, care trebuie abordata existential si trebuie traita pana la tinta ei suprema, care este unirea cu Dumnezeu indumnezeirea. Aceasta inaintare catre desavarsire nu este doar un urcus treptat si uniform, ci poarta permanent in sine caracterul unei lupte incordate in vederea dobandirii asemanarii cu Dumnezeu prin har si lucrare… Viata duhovniceasca, dupa cum o demonstreaza experienta marilor Parinti duhovnicesti, se desfasoara intre adancurile pacatului si piscurile virtutilor.