Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘lectie’

– Voi sunteti niste copii de aur! le spun flacailor mei. Ce copii are tati? De…?!
– De aur! imi raspund ei.
– Nu de aur, ci de…stepti! ma fac eu ca ii corectez. Deci ce copii are tati? De…?!
– De…stepti! se desteapta ei.
– Nu de…stepti, ci de…osebiti! Deci ce copii are tati? De…?!
– De…osebiti! se grabesc ei sa-mi raspunda, lamuriti.
– Nu deosebiti, ci de… milioane!
Adevarul e ca nu stiu cum sa va explic cat de grozavi sunt copiii pe care Si-I creste Dumnezeu pe langa noi.

Emotionata de dialogul acesta special dintre un tata si fiii sai, mi-am amintit jocurile micii noastre copilarii…

Din prima zi de scoala si pana la sfarsitul clasei a patra, eu si Tudor ne-am luat ramas bun dimineata prin cateva cuvinte inspirate de antrenorul lui Lance:
Mami, eu sunt genial si tu esti puternica… o s-avem o zi exceptionala!!

Uneori spunea cuvintele rar si apasat, ca pe o poezie pe care mama-sa i-a dat-o de invatat pentru serbare. Alteori se trezea mai greu si incerca sa recupereze timpul, tasnind spre scoala ca glontul din pusca. Il retineam cateva secunde, il pupam si-l priveam in ochi. Stia ce vreau, asa ca incepea sa turuie cuvintele mecanic, suierat, fara pauze si intonatie, evident stresat de intarziere…

Azi Tudor mi-a crescut, dar vorbele inca le mai rosteste. Si le crede, chiar. 😉 Zilele ne par extraordinare in continuare – chiar si cele care nu prea sunt… iar eu, cam fricoasa de felul meu… sunt puternica, desigur!!

Nu conteaza ce detii, important e ce devii, zice o vorba.

*

Tot despre devenire este vorba si… aici. Despre copii geniali si parinti activi, relatii si interactiune, inspiratie si viziune. O s-avem o zi exceptionala!!
Cum arata o zi exceptionala? Iat-o, se prezinta singura!

Foto: Isis

Read Full Post »

Exista povesti care se cer spuse si celorlalti. Cât de-o emotie si-o lectie.

Un prieten drag s-a oprit pentru o clipa pe marginea Tabakerei mele – ca sa-si zugraveasca, printre sentimente si amintiri, cu maiestrie si sensibilitate… apusul de soare hawaiian. 😉 Mahalo!

Unele apusuri sunt magice.
Magia e in noi.

*

My Hawaii

Stăteam pe burtă în iarbă, complet goi, cu mâinile sprijinind bărbia de-o parte şi de alta a feţei.

În faţa noastră curgea liniştită Jijia, pe malul opus străjuiau tufele de stânjenei înghesuite nefiresc în linie şi deasupra lor apunea încetişor soarele după deal. Timpul se scurgea lin o dată cu râul, iar noi respiram în sincron sub liniştea serii.

Iarba crescuse prin noi, dar noi nu voiam să ne mişcăm. Coatele se făcuseră una cu ţărâna, dar noi nu aveam de gând să le dezrădăcinăm. Gâtul dădea semne de nervozitate, dar noi nu-l desprindeam de bărbie. Senzaţia acută de foame fusese deja înlocuită de chin, dar nouă nu ne păsa.

Când ultima rază de soare dispăru abia înduplecată după deal, vântul începu să agite stânjeneii şi pe Jijia începură să curgă oi moarte, încremenite în poziţii ciudate, una după alta. Ne-am ridicat amândoi odată tremurând de durere şi frică, ne-am îmbrăcat în grabă fără să ne uităm unul la altul şi ne-am ţinut de mână alergând în întuneric până am ajuns înapoi în sat.

În toamnă avea să vină prima zi de şcoală cu emoţiile ei, apoi alte emoţii, dar nici una la fel.

Era prietenul meu cel mai bun. Altul mai bun n-a mai fost…

*

Exista oameni langa care fiecare secunda ne e plina de inteles.
Sunt unici, de regula. 

Foto: Isis 

Read Full Post »

Nu sunt o pasare de colivie, n-am fost niciodata.

Libertatea mi-am daruit-o de bunavoie, cand am demisionat dupa cativa ani de munca intr-o mare corporatie. Imi placea ce faceam. Ma simteam bine cu oamenii. Imi era drag biroul si tabloul de deasupra. Si tineam la Șefa! Tin si acum. Prietena de ani de zile. Medic si director al unei directii de sanatate. O femeie puternica si ambitioasa, capabila si generoasa… da’ cam iute la mânie! De aici si numele de cod: Micuța Mexicană 😉

Intr-o vineri, dupa o sedinta obositoare, a concluzionat, pe ton ridicat:

– Daca eu, ca director, stau la birou pana la ore inaintate din noapte, imi neglijez copilul de clasa a treia si fac de toate, chiar daca nu sunt scrise in fisa postului… si voi puteti si trebuie s-o faceti!

Eu am invatat, in timp, ca… totul in viata e o chestiune de alegere, chiar daca lucrurile nu par sa stea asa intotdeauna. Asa ca…

– Poate tu alegi cariera. Poate gasesti in biroul tau un refugiu, incercand sa evadezi dintr-o casnicie goala pe dinauntru. Ori poate altceva… Eu nu vreau cariera in domeniu. Vreau, in schimb, sa adorm cu capul pe pieptul lui si sa ma trezesc tot acolo. Vreau sa-mi sarut copiii de noapte-buna, desi s-au facut mari… Am o alta scara a valorilor si o alta ordine a prioritatilor. Muncesc bine si vreau s-o fac – imi place si am nevoie de bani. Dar nu sunt dispusa sa platesc orice pret pentru un pumn de arginti. Cred ca nu sunt omul tau, asa cum il vrei…

Sfarsitul de saptamana mi-a fost plin de ganduri. In primul rand, intrebarea: Incotro? Ce vezi la capatul drumului, daca ramai aici? N-am gasit raspunsul, dincolo de pumnul de bani. Nu ma simteam crescand, inflorind…
A fost momentul in care am inteles ca nu acela mi-e locul. Ca pasarea din mine cerea libertatea de care avea nevoie. Si tot ce ma despartea de ea era un pic de curaj, de incredere… chiar nebunie frumoasa!

*

De la o prietena din Chicago, femeie de afaceri, am invatat o lectie:
– Tine minte doua lucruri:
1. Sa nu investesti niciodata in ceva care misca, in afara de copiii tai;
2. Cine munceste, n-are timp sa faca bani.

Adica cine munceste… pentru altul, n-are timp sa faca bani… pentru el insusi! Am ales sa tin cont de lectia pe care i-o predase si ei un antreprenor evreu.
Spiritul meu liber a castigat. Castiga mereu.

*

Lumea este ceea ce crezi ca este.
Nu exista limite.
Energia curge acolo unde este indreptata atentia.
Acum este momentul puterii.
A iubi este sa fii fericit cu…
Toata puterea vine dinauntru.

Efectivitatea este masura adevarului.

Azi am aflat ca aceasta este  Filozofia Aloha. Pot spune ca o impartasesc de ceva vreme. Cred ca nu intamplator tanjesc de ani de zile dupa Insule. Oare mi s-ar potrivi Micuța Hawaiiană?… :))))

S-au dus 7 zile. Acum cred. Fara AMR.

sursa foto: Google

Read Full Post »

Acum un an invatam o lectie: Nu te da oricui!
Tangoului… m-am dat pe viata!!

*

Unii oameni pleaca vara in vacanta, iar toamna merg la scoala. Altii, pe dos.
Eu fac parte dintre ultimii. Si cum pana la vacanta mea mai e un pic, e cazul sa ma concentrez pe ea. Atât de multe vise ale noastre par la început imposibile, apoi neverosimile, iar apoi, când convocăm voinţa, foarte curând devin inevitabile! zicea Superman…

*

Ma dau si Visului meu.

Aloha!  😉

Read Full Post »

Ce este reuşita?

Ce este reuşita?
Să râzi ades si mult;
Să câştigi respectul oamenilor inteligenţi
şi afecţiunea copiilor;
Să câştigi aprecierea criticilor cinstiţi
şi să înduri trădarea prietenilor făţarnici;
Să apreciezi frumuseţea;
Să vezi ce e mai bun în ceilalţi;
Să laşi în urma ta o lume mai bună, fie
printr-un copil zdravăn, o bucată de grădină
sau o condiţie socială mai bună;
Să ştii că măcar un singur suflet a răsuflat
mai uşor, pentru că tu ai fost pe lume;
Atunci se cheamă că ai reuşit.

Ralph Waldo Emerson

Ratacita printre fise de gramatica si literatura ale baietilor, am gasit ieri poezia. A primit-o Radu la sfarsitul clasei a opta, de la diriginta lui, alaturi de cuvintele Stiu ca ai sa reusesti! In acest context, m-am gandit la cat de mult inseamna pentru un om sa fie incurajat si cat de putin intelegem asta uneori. Eu insami am inteles-o destul de tarziu. Povestea e veche, lectia a fost insusita imediat…

Radu era in clasa a doua. La limba romana invata sa lege cuvintele in propozitii simple, apoi sa le dezvolte. Exersam amandoi acasa, in joaca. Avea de facut cate un enunt cu diverse cuvinte: frunza, stilou… Vorbele lui sunau cam asa: Frunza este verde. Eu am un stilou albastru.

Perfectionista fiind din fire, adica vrand sa-l invat lucruri de finete, nu doar corecte, am insistat putin mai mult:

– Sunt prea simple propozitiile tale, Radu! Zi si tu: Vantul misca frunza verde. Sau: Am primit in dar de la fratele meu un stilou albastru. Pentru ca la tine toate enunturile incep cu Eu am, Eu sunt sau Eu fac… Si da, asa e, o propozitie e dezvoltata daca ii adaugi fie si numai un singur cuvant pe langa subiect si predicat, dar de ce sa nu pui doua sau trei in plus, pentru frumusete?…

El tacea si, mai de voie, mai de nevoie, se straduia sa-mi faca pe plac. Surpriza avea sa vina cateva luni mai tarziu…

***

– Hai sa va-nvat ce este o scrisoare si cum ajunge ea la destinatar. Uite, voi imi scrieti mie cate un mesaj pe cate o foaie de hartie, o punem intr-un plic, adaugam destinatarul – adica eu… apoi expeditorul – adica voi… lipim timbrul si-l rugam pe tati sa duca plicurile la posta. Apoi asteptam si urmarim cutia postala, sa vedem daca scrisorile ajung la mine. E bine? i-am intrebat.

– Daaa! mi-au raspuns amandoi.

Zis si facut. Peste cateva zile am primit plicurile, le-am luat impreuna din cutia postala – ei curiosi, eu emotionata. Si invers. Mesajul lui Tudor, pe atunci la gradinita, era previzibil: cuvinte de dragoste si alint, scrise cu litere de tipar de un copil care, daca nu-mi spunea de cateva ori pe zi ca ma iubeste, nu se simtea bine. Radu, insa, avusese altceva de spus: Eu cred ca ma certi cam mult, dar in ceea ce priveste limba romana ai dreptate: sunt un prost.

Aproape ca am inceput sa plang, citind. Imi spunea doua lucruri, ambele dureroase: exagerasem cu cearta, cu critica si reusisem sa descurajez, desi intentia era una buna, iar eu imi iubeam copilul si voiam sa-l ajut. Joaca ne-a invatat o lectie, pe toti deopotriva: pe ei, sa scrie scrisori, iar pe mine…

Trei saptamani mi-au trebuit ca sa repar. I-am spus invatatoarei ce am facut si am rugat-o sa ma ajute. I-am luat enciclopedia pe care si-o dorea si i-am scris pe ea un mesaj incurajator… si i-am laudat compunerea despre Catalin si randunica. El a inteles atunci ca, daca mama-sii, la cat de exigenta este, ii place, totusi… inseamna ca e de bine! Peste ani, avea sa ia premii la toate olimpiadele scolare de romana…

*

Azi te incurajez, oricine ai fi. Mai ales cand ai de urmat un vis! Si mai ales cand esti descurajat de cei din jur – de regula cei apropiati tie, care te iubesc cu adevarat, dar inca nu si-au invatat lectia…

Ce-ar mai fi de spus?…

Stiu ca ai sa reusesti!

sursa foto: Google

Read Full Post »

– Mami, imi faci si mie sarmale? o intreba fratele meu.
N-am pofta sa infasor sarmale acum, ii raspundea ea, obosita dupa o zi de lucru.
Dar prajitura cu crema de vanilie care imi place atat de mult?
– Nici de asta n-am chef.

Bine, mami. Lasa, ca se-ntoarce ea roata… O sa vina vremea sa plec in armata, am sa te vad atunci cum vii cu oala cu sarmale si tava cu prajituri la poarta unitatii militare. Eu am sa le refuz, zicandu-ti ca avem mancare buna si destula. Ce-ai sa mai plangi atunci!…

Era doar un copil, incercand sa faca haz de necazul sau. N-a fost nevoie sa vina armata, viata l-a aruncat la mare distanta de casa mult mai devreme, inca de la inceputul liceului de marina comerciala. Avea sa vada apoi lumea indepartata, ani de zile, stabilindu-se intr-un final langa marea care i-a fost draga din copilarie. Mami i-ar face acum sarmale si prajitura preferata in fiece zi, oricat de obosita ar fi, dar nu se mai poate. Si plange.

*

Sunt mamă astazi. Am doi baieti si de multe ori raspund rugamintilor lor cu un Altadata, nu azi. In secunda urmatoare imi aduc aminte replica fratelui meu, dandu-mi seama cat gresesc. Pentru ca acum stiu si continuarea povestii…

Rememorez de multe ori dialogul asta la inceput de martie. Daca venirea primaverii e prilej anual de sarbatoare a innoirii si schimbarii evidente, pentru mine, de 8 martie, este vorba numai despre mame. Pe care le iubim mereu, chiar daca nu le placem intotdeauna…

Read Full Post »

– Hai sa gatim urzici! i-am zis.

– Hai! Tu le cureti, eu le gatesc, mi-a raspuns Radu.

Ei, a mea e partea mai grea?! Sa iau pe rand frunzele de urzica, pana nu mai pot de usturimea mainilor?…

– Asta e partea dificila, dupa tine? Oricine poate alege urzicile, nu-ti trebuie cunostinte pentru asta. E doar munca necalificata. Mai dificil e sa le gatesti. Cere pricepere de specialist si nu oricine stie s-o faca…

Avea dreptate. Am tacut si mi-am invatat inca o lectie.

***

Zilele acestea am cam robotit prin si pe langa casa si am cam lenevit pe AICI. Si pe ACOLO. E de apreciat efortul, dar eu stiu ca am facut munca necalificata, ce nu necesita stiinta. Mintea si inima imi stau la altceva… iar asta n-am facut! Mi-e cam dor de scris. Si de vorbit cu oamenii, fata-n fata, la o masa, la o cafea buna ori un ceai. Narav mai vechi…

Pana una-alta, imi beau singura cafeaua sizambesc.

In aceasta pauza de scris, este vorba doar despre… Paris.

Read Full Post »

Older Posts »