Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Remember’ Category

Zilei acesteia faceţi-i un nod,
să n-o uitaţi ca pe-o jucărie în pod…  (Marin Sorescu)

Se zice ca cele mai semnificative date din viata sunt: ziua cand ai venit pe lume si cea in care descoperi motivul pentru care esti aici, adica sensul existentei tale. Pentru mine ar mai fi inca una: ziua in care am venit… a doua oara. La inceput de iulie, anul acesta. Pe de o parte, innod zilele – piedică Uitarii.

Pe de alta parte…
Aseara m-am surprins facand ceva de-a dreptul sexi: cochetam cu Uitarea. Un coleric nascut pentru detalii, c-o memorie de medicinist, antrenata din greu de-a lungul anilor si de-a latul cartilor… nu prea poate intelege cum vine asta, daramite sa mai si accepte! Si totusi, contrar cifrelor vorbitoare din statistici… se poate.
Sa uit o vara inedit-lenesa si o toamna impiedicata in propriile-i frici e un lux pe care mi-l pot permite, la cat de bogata sunt.

A innoda? sau A cocheta?… aceasta-i intrebarea.

Raspunsul meu? De data asta, astept sa uit. Zilele acelea.

Read Full Post »

Am vrut sa dansez in salonul de nefumatori al restaurantului de munte, provocata de paharul de vin rosu:
– Sa indraznesc? l-am intrebat pe Valsis.
– De ce nu?
– Aici, in spatiul asta – intim si totusi la mare vedere – dintre mese?
– Aici.
– Si pot sa invit un barbat la dans?
– Numai daca e singur. Daca e insotit, cred ca ar fi bine sa-i zambesti partenerei lui, mai intai…
– Nu vreau sa cer voie, vreau doar barbatul! Tu esti singurul aparent neinsotit – dansezi cu mine?

 *

Secretul? E ok sa faci numai ce vrei, cu conditia sa vrei doar ceea ce… trebuie. Intotdeauna trebuie ce vrea nevasta – punct! scriam in august, ajunsa acasa dupa aventura cu perna si râzând cu pofta, a dorinţă de viaţă…  🙂

Cand te gandesti ca era cat pe ce sa ratez tangoul tomnatic al celor 20 de ani…

Read Full Post »

Lumea mea si-a strans genunchiul la piept, si-a rezemat barbia de el si a tacut luuung – din vară pana-n toamna tarzie. Acum inteleg ce-mi spunea Will deunazi: Sunt piatră de moară – o să rezist.

*

Am intalnit-o fata in fata. A fost politicoasa, m-a lasat sa aleg prima. Am ales trairea. Nu e atat de necrutatoare pe cat se spune – exagerari, barfe, invidie… Ea stie si sa piarda. Ei, cum cine? Doamna in negru. A mea!… ca a ta nu stiu cum e.

Cateodata esti ceea ce gandesti…

Buna dimineata, noiembrie! Ma bucur sa ne revedem!

Miroase demult a toamna si struguri bine copti, a emotia intoarcerii pe drumuri batatorite, a icoana cu sfant protector si recolta bogata, a Oameni Frumosi si vise… de-mplinit!

Foto: Olandezul zburator 😉

Read Full Post »

Orice lucru rau poarta-n el samanta unei binefaceri pe masura, zic inteleptii. Cautam uneori samanta asta si n-o gasim defel, uitand ca de cele mai multe ori raspunsurile la intrebari vin mult dupa incercare. Ca altadata…

*

Intai am urcat pompiereste pe cararea de radacini impletite, printre koa hawaiieni si aloe vera uriase. De sus vezi totul prin ochii muritorului ajuns in Rai – ravasit de admiratie si impacat pe de-a-ntregul. Pare ca timpul s-a oprit, gata sa-ti dea ragazul necesar bucuriei firesti. Doar triluri de pasari prietenoase tulbura linistea.
Coborand sprinten cararea rasucita, am avut revelatia:
ACUM inteleg de ce am facut pneumonia aia rebela in primavara!
De ce? a intrebat Lucica, saltand relaxata in spatele meu.
Ca sa fiu astazi aici, in padurea tropicala hawaiiana, traindu-mi visul implinit – la noua ani de cand mi-a rasarit indraznet in minte si l-am asezat cu incredere in Caiet! Ca doar in timpul bolii mele am decis sa mergem impreuna la Danes… Acolo, imbracata in rochia usoara de bumbac, imprimata colorat cu flori de hibiscus si numele Aloha-statului, am vorbit pentru prima oara despre congresul medical din Honolulu, incepand sa ne planuim timid evadarea de doua saptamani, indescriptibil de nebuna si frumoasa.

Unele adevaruri surprind prin simplitatea si evidenta lor.

*

Doctorii mi-au interzis sa-mi ridic capul de pe perna timp de trei saptamani. Daca pernă mi-ar fi fost pieptul păros al lui Valsis, as fi fost de acord, cu un zambet in coltul gurii… dar asa… ce relatie am eu cu perna asta?? Ei, doctorii spun multe si nu sunt eu in masura sa-i contrazic… 😉

Cele trei saptamani au trecut educandu-mi rabdarea. Nu-mi ramane acum decat sa caut samanta binefacerii pe masura si sa-mi astept raspunsurile intarziate, repetand cuminte ce stiu deja: Eu sunt rabdare. Eu sunt sanatate.

Foto: Lucica

Read Full Post »

– Voi sunteti niste copii de aur! le spun flacailor mei. Ce copii are tati? De…?!
– De aur! imi raspund ei.
– Nu de aur, ci de…stepti! ma fac eu ca ii corectez. Deci ce copii are tati? De…?!
– De…stepti! se desteapta ei.
– Nu de…stepti, ci de…osebiti! Deci ce copii are tati? De…?!
– De…osebiti! se grabesc ei sa-mi raspunda, lamuriti.
– Nu deosebiti, ci de… milioane!
Adevarul e ca nu stiu cum sa va explic cat de grozavi sunt copiii pe care Si-I creste Dumnezeu pe langa noi.

Emotionata de dialogul acesta special dintre un tata si fiii sai, mi-am amintit jocurile micii noastre copilarii…

Din prima zi de scoala si pana la sfarsitul clasei a patra, eu si Tudor ne-am luat ramas bun dimineata prin cateva cuvinte inspirate de antrenorul lui Lance:
Mami, eu sunt genial si tu esti puternica… o s-avem o zi exceptionala!!

Uneori spunea cuvintele rar si apasat, ca pe o poezie pe care mama-sa i-a dat-o de invatat pentru serbare. Alteori se trezea mai greu si incerca sa recupereze timpul, tasnind spre scoala ca glontul din pusca. Il retineam cateva secunde, il pupam si-l priveam in ochi. Stia ce vreau, asa ca incepea sa turuie cuvintele mecanic, suierat, fara pauze si intonatie, evident stresat de intarziere…

Azi Tudor mi-a crescut, dar vorbele inca le mai rosteste. Si le crede, chiar. 😉 Zilele ne par extraordinare in continuare – chiar si cele care nu prea sunt… iar eu, cam fricoasa de felul meu… sunt puternica, desigur!!

Nu conteaza ce detii, important e ce devii, zice o vorba.

*

Tot despre devenire este vorba si… aici. Despre copii geniali si parinti activi, relatii si interactiune, inspiratie si viziune. O s-avem o zi exceptionala!!
Cum arata o zi exceptionala? Iat-o, se prezinta singura!

Foto: Isis

Read Full Post »

Ai presupus eronat ca si eu scriu pe-un perete…
Am descoperit de curand gandul mov si sensibil, postat intr-o zi de treisprezece speciala pentru mine. Dincolo de metafora, mi-am adus aminte ca la sfarsit de martie trecut scriam, la randu-mi, pe un perete din centrul Chisinaului, un gand invatat temeinic de la un om destept: Atitudinea determina altitudinea.

Ideea spontana si nastrusnica de a asterne cuvinte pe panoul alb asteptandu-ma cuminte la intrarea in parc nu mi-a adus nicio diploma de excelenta, dar mi-a ramas amintire draga a orasului vazut pentru prima oara.

*

Vreau azi sa am iar emotia unei strazi noi in suflet, imaginea turlei cu clopot la dreapta mea, zidul alb la indemana si sa scriu pe el principiul gasit, in care cred: Nimic din lumea aceasta nu il poate opri pe cel cu o atitudine mentala corecta sa isi indeplineasca scopul. Si nimic nu il poate ajuta pe cel cu o atitudine gresita.
Chiar daca nu am cele de trebuinta, presupune totusi ca scriu pe un perete…

*

Un intelept zicea ca sunt doua cai de a ajunge in varful stejarului: urcand, ramura cu ramura, sau asezandu-te pe o ghinda si asteptand ca ea sa devina copac. Alegerea ne apartine intotdeauna – asteptarea, cu credinta ca timpul sau altcineva e responsabil de asta… ori actiunea, cu credinta ca suntem fauritorii propriului nostru destin prin deciziile pe care le luam de-a lungul vietii si ca Dumnezeu ii ajuta, de regula, pe cei ce se ajuta singuri. Oare care cale ne duce pe creanga a mai de sus?

Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista pare a pleda pentru actiune ca atitudine corecta, nu doar pentru asteptarea darului divin…

*

Eu aleg sa determin, nu sa astept.
Sa scormonesc inlauntrul meu ca sa descopar cele mai tainice, indraznete si arzatoare dorinte. Sau sa le prind din zbor, in joaca, pe cele mai zapacite, ce-mi fac cu ochiul strengareste intr-o fantezie de-o clipa. Sa le scriu apoi in Caiet sau in Tabakeră, sa le asociez imagini si sa cred inainte de-a vedea cu ochii, chiar daca nu pe de-a-ntregul. Un fel de mică-actiune, ce se cere urmata de marea-actiune
Legile nescrise ale firii ne spun ca atragi tot ceea ce gandesti, simti sau rostesti. Legile scrise – ca daca ceri hotarat, ti se va da. Dupa o perioada de asteptare, dar nu asteptand!

Am fost ajutata in implinire doar cand am stiut ce-mi doresc, desenandu-mi in minte si pe foaie, chiar cu stangacie. Uneori n-am primit chiar cand am vrut, ci cand momentul devenise cel potrivit. Alteori nu mi s-a dat ce am vrut, ci ce aveam nevoie, mai presus de dorinta mea. Insa atunci cand am facut doar ce-mi era la indemana, cand am ales confortul, si nu efortul mental… am primit mai mult zile dulci, fara cuceriri cu sens profund.

Despre a te cauta, a te limpezi si a cere tintit este vorba aici. Despre intelegere si alegere, miscare si gasire – in viata.

*

Mi s-a zis repetat ca am stofa de cautator-de-comori. De catarator-in-stejar. De maestru-cersetor. De mic-actionar. Chiar de… bun-alegator 🙂
Eu stiu ca sunt doar un biet scriitor-pe-un-perete.

Foto: Valsis

Read Full Post »

Am dat in calatoriile mele virtuale peste desenatorul devenit apoi muză…

Uneori pentru ca un vis sa se implineasca este suficient sa il ai, zicea cineva. Cum ceea CE AI reprezinta averea ta, inseamna ca visele ne sunt avere. Una atat de mare pe cat ne-o dorim. Una pentru care nu platim impozit, pe care-o putem inmulti usor si-o putem darui, pastrand-o in acelasi timp.
Suntem bogati, dar constientizam asta? Unii, mai tarziu. Altii, niciodata.

*

Mi-am dorit intalnirea cu zburatoarele roz-albe si ma-ntrebam de curand daca sa apuc iar drumul spre insorita Insulă a Iubirii. Primavara, prin aprilie-mai, cand coloniile de flamingo vin pe Lacul Sarat din Larnaca. A fost suficient sa scriu asta in Tabakeră si… iata-ma fotografiind pasarile din gandul indraznet!
La cativa metri de mine, in plin centru de Hilton Hawaiian Village honolulian, cu cateva luni mai devreme decat programasem mental…

Nu este inca o dovada a faptului ca visele se vor cateodata doar visate, scrise, datate si cu incredere lasate sa se inalte?

De-mi spui ca e nevoie de muuuuult mai mult, s-ar putea… sa fiu de acord. 😉 Dar, nuanţând, as zice ca uneori ceea ce intreprindem are un alt scop decat dorinta aia mica si ascunsa, asternuta intr-un moment de sinceritate cu noi insine, a carei implinire vine la pachet cu atingerea scopului, ca dar din partea Universului. Fara a face nimic special pentru ea, in afara de a o gasi inlauntrul tau si a-i recunoaste dreptul la viata. Tocmai de aceea sentimentul surprizei si bucuria reusitei sunt mai mari.
(Of, imi ramasese ideea impiedicata la jumatatea drumului, dar au venit piticii cei sfătoşi s-o duca mai departe, sub nume schimbat…)

*

Dorinta vie, credinta deplina si asteptarea rabdatoare imi sunt cheia.

Ei da, acum imi pot permite unul nou: papagali albastri si maimute hoate. La Rio.

Foto: Isis

Read Full Post »

Older Posts »