Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Caietul de vise’

Orice lucru rau poarta-n el samanta unei binefaceri pe masura, zic inteleptii. Cautam uneori samanta asta si n-o gasim defel, uitand ca de cele mai multe ori raspunsurile la intrebari vin mult dupa incercare. Ca altadata…

*

Intai am urcat pompiereste pe cararea de radacini impletite, printre koa hawaiieni si aloe vera uriase. De sus vezi totul prin ochii muritorului ajuns in Rai – ravasit de admiratie si impacat pe de-a-ntregul. Pare ca timpul s-a oprit, gata sa-ti dea ragazul necesar bucuriei firesti. Doar triluri de pasari prietenoase tulbura linistea.
Coborand sprinten cararea rasucita, am avut revelatia:
ACUM inteleg de ce am facut pneumonia aia rebela in primavara!
De ce? a intrebat Lucica, saltand relaxata in spatele meu.
Ca sa fiu astazi aici, in padurea tropicala hawaiiana, traindu-mi visul implinit – la noua ani de cand mi-a rasarit indraznet in minte si l-am asezat cu incredere in Caiet! Ca doar in timpul bolii mele am decis sa mergem impreuna la Danes… Acolo, imbracata in rochia usoara de bumbac, imprimata colorat cu flori de hibiscus si numele Aloha-statului, am vorbit pentru prima oara despre congresul medical din Honolulu, incepand sa ne planuim timid evadarea de doua saptamani, indescriptibil de nebuna si frumoasa.

Unele adevaruri surprind prin simplitatea si evidenta lor.

*

Doctorii mi-au interzis sa-mi ridic capul de pe perna timp de trei saptamani. Daca pernă mi-ar fi fost pieptul păros al lui Valsis, as fi fost de acord, cu un zambet in coltul gurii… dar asa… ce relatie am eu cu perna asta?? Ei, doctorii spun multe si nu sunt eu in masura sa-i contrazic… 😉

Cele trei saptamani au trecut educandu-mi rabdarea. Nu-mi ramane acum decat sa caut samanta binefacerii pe masura si sa-mi astept raspunsurile intarziate, repetand cuminte ce stiu deja: Eu sunt rabdare. Eu sunt sanatate.

Foto: Lucica

Read Full Post »

Ai presupus eronat ca si eu scriu pe-un perete…
Am descoperit de curand gandul mov si sensibil, postat intr-o zi de treisprezece speciala pentru mine. Dincolo de metafora, mi-am adus aminte ca la sfarsit de martie trecut scriam, la randu-mi, pe un perete din centrul Chisinaului, un gand invatat temeinic de la un om destept: Atitudinea determina altitudinea.

Ideea spontana si nastrusnica de a asterne cuvinte pe panoul alb asteptandu-ma cuminte la intrarea in parc nu mi-a adus nicio diploma de excelenta, dar mi-a ramas amintire draga a orasului vazut pentru prima oara.

*

Vreau azi sa am iar emotia unei strazi noi in suflet, imaginea turlei cu clopot la dreapta mea, zidul alb la indemana si sa scriu pe el principiul gasit, in care cred: Nimic din lumea aceasta nu il poate opri pe cel cu o atitudine mentala corecta sa isi indeplineasca scopul. Si nimic nu il poate ajuta pe cel cu o atitudine gresita.
Chiar daca nu am cele de trebuinta, presupune totusi ca scriu pe un perete…

*

Un intelept zicea ca sunt doua cai de a ajunge in varful stejarului: urcand, ramura cu ramura, sau asezandu-te pe o ghinda si asteptand ca ea sa devina copac. Alegerea ne apartine intotdeauna – asteptarea, cu credinta ca timpul sau altcineva e responsabil de asta… ori actiunea, cu credinta ca suntem fauritorii propriului nostru destin prin deciziile pe care le luam de-a lungul vietii si ca Dumnezeu ii ajuta, de regula, pe cei ce se ajuta singuri. Oare care cale ne duce pe creanga a mai de sus?

Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista pare a pleda pentru actiune ca atitudine corecta, nu doar pentru asteptarea darului divin…

*

Eu aleg sa determin, nu sa astept.
Sa scormonesc inlauntrul meu ca sa descopar cele mai tainice, indraznete si arzatoare dorinte. Sau sa le prind din zbor, in joaca, pe cele mai zapacite, ce-mi fac cu ochiul strengareste intr-o fantezie de-o clipa. Sa le scriu apoi in Caiet sau in Tabakeră, sa le asociez imagini si sa cred inainte de-a vedea cu ochii, chiar daca nu pe de-a-ntregul. Un fel de mică-actiune, ce se cere urmata de marea-actiune
Legile nescrise ale firii ne spun ca atragi tot ceea ce gandesti, simti sau rostesti. Legile scrise – ca daca ceri hotarat, ti se va da. Dupa o perioada de asteptare, dar nu asteptand!

Am fost ajutata in implinire doar cand am stiut ce-mi doresc, desenandu-mi in minte si pe foaie, chiar cu stangacie. Uneori n-am primit chiar cand am vrut, ci cand momentul devenise cel potrivit. Alteori nu mi s-a dat ce am vrut, ci ce aveam nevoie, mai presus de dorinta mea. Insa atunci cand am facut doar ce-mi era la indemana, cand am ales confortul, si nu efortul mental… am primit mai mult zile dulci, fara cuceriri cu sens profund.

Despre a te cauta, a te limpezi si a cere tintit este vorba aici. Despre intelegere si alegere, miscare si gasire – in viata.

*

Mi s-a zis repetat ca am stofa de cautator-de-comori. De catarator-in-stejar. De maestru-cersetor. De mic-actionar. Chiar de… bun-alegator 🙂
Eu stiu ca sunt doar un biet scriitor-pe-un-perete.

Foto: Valsis

Read Full Post »

2011 a fost, fara indoiala, Anul calatoriilor. Mare mi-a fost framantarea pana sa-i aleg un nume si, desi nu stiam ce avea sa urmeze – se pare ca l-am nimerit. Paris, Viena, Chisinau, urmate de insula Mediteranei si insulele Pacificului… toate sunt dovada unei potriviri intre dorinta arzatoare si asezarea lucrurilor.

2012 a venit bâlbâindu-se usor, dar decis sa fie Anul transformarii in mai bine. Din dorinta de schimbare, de lucruri noi si de atentie sporita la propriul organism a rasarit, cu speranta, ideea transformarii in bine – a omului, a relatiilor impiedicate, a micului univers, a viselor mari, a sanatatii bune intr-una cu adevarat magica – fizica, mentala, spirituala si financiara.

Sa renunti la sursa de apa e impotriva legilor supravietuirii – e cel mai greu s-o lasi in urma si sa pleci spre necunoscut, dar uneori e singura cale spre civilizatie. Deşertul e o mamă dură, dar extraordinară! zice indraznetul.

Asa ca-mi las azi binele in urma, cu emotie, luand cu mine dorinta de mai bine. Plus spiritul ales, pastrat ca lege in toti anii ce-mi vor veni.

*

Urmarita fiind inca de ineditul tinuturilor descoperite de curand, pot include aici si transformarea dorului de ducă in noi destinatii atinse? Ca-mi spunea Ina, mai ieri…

– Am vazut multe locuri din lume, dar tu m-ai inspirat cu plecarea ta.
De mult timp imi doresc sa ajung in Hawaii si la Machu Picchu, dar inca n-am facut-o. Azi imi caut printre apropiati posibil insotitor de drum.

Gandind la poza potrivita si-un ghid de calatorie in Peru, i-am zambit:

– Si tu pe mine, din fericire! Nu m-am gandit niciodata pana acum la frumusetea sud-americana, insa de azi ea-si va avea locul in Caiet.

Am gasit fotografie, am gasit ghid. Am scris timid, dar increzator: Machu Picchu… dar gandul asta nu ma face sa vibrez nicicum. Inseamna ca va trebui sa astept scânteia sau sa schimb in mintea-mi destinatia, pana cand inima imi va raspunde. Pentru ca visele, pentru a se implini, trebuie sa fie incarcate de emotie.

sursa foto: aici

Read Full Post »

Ciprul este ca si steagul sau – luminos, cald, solar, primitor…

Ne-a asteptat cu peste treizeci de grade, cu Mediterana stralucind linistita si putin adanca pana departe, in larg, cu nisip fin, fara urma de scoica, cu traditie – meze de peste si fructe de mare de la Jorgos-ma ;)-friend, cu verde de Nicosia si turcii din nord, cu Eva si broscuta cantatoare, cu ferestre, usi si iar usi, cu seara cipriota, dansand pe terasa si in strada, cu pahare pe cap si servetele in aer, cu piscina de pe acoperis si traficul aerian surpriza de deasupra, cu relaxare si apropiere, liniste si dragoste, cu tur de oras plin de aventura, flori, ziduri si palmieri in amurg, cu pasi pe covor de moschee, cu discutii grele si interminabile despre adolescenti, cu seara texana si razboiul ei muzical dintre rusi si americano-englezi, cu pisici, pisici, pisici… soareci si oameni.

Dar fara masina cu volan pe dreapta si sofat solicitant, fara festivalul si drumul vinului, fara sate pitoresti, fara Afrodita si golful ei, fara flamingo pe lacul sarat, fara…

Din spuma acestui fără s-a nascut visul de a mai strabate o data drumul. Si cand ma gandesc ca, initial, Insula iubirii nici macar n-a fost un vis, ci doar o destinatie adaugata mai tarziu Caietului, intregind ideea de calatorie…
Un februarie-martie cu carnaval sau un aprilie-mai cu colonii de flamingo pe lac?

*

Acum imi pot permite unul nou, scriam candva…

sursa foto: aici

Read Full Post »

Tudor, colegul tau Daniel mai are inca doi frati? l-am intrebat.
Da, mai are inca doi frati la scoala noastra si o sora mai mica, la gradinita.
Altii mai curajosi decat noi?! am zis zambind catre Valsis, prezent la discutie. Nu s-au lasat pana n-au facut si o fata…
Mami, mai bine ca n-ai mai facut inca doi copii. Daca-i aveai si pe ei, nu ai mai fi putut sa-ti dai demisia! a continuat Tudor.
De ce crezi asta? l-am intrebat, mirata si curioasa.
Pentru ca aveai nevoie de mai multi bani… ca sa le-mplinesti si lor visele!

Discutia a avut loc acum cateva zile. Am ramas surprinsa auzind argumentul unui copil in prag de adolescenta, ce comenta o situatie ipotetica. Gandeste sanatos – in termeni de vise, nu de supravietuire. Chiar daca se transforma treptat intr-un om mare, ramane un visator.

Acum cativa ani isi scria visele: VREAU sa am o pisica gri pe care s-o cheme Ovidiu, sa am un calculator numai al meu, o casa cu curte si camera mea, sa conduc un Porsche 911 Turbo Cabrio, sa am bani multi, dar sa fie ai mei, sa vad lumea furnicilor de aproape, sa am un telefon mobil si jocul Meccano Erector 6, sa devin actor, sa am acasa flori frumoase, sa vad mecanismele din interior, sa am un walkman, sa ma duc la biliard, sa vad interiorul corpului, sa calaresc, sa devin cand sunt mare un rockăr (!), sa râd mereu, sa merg cu avionul, sa fiu un bun sahist, sa vad lumea, sa vad viitorul, sa am un cort in camera mea, sa ma duc la Disneyland, sa am o bicicleta noua, sa zbor undeva cu elicopterul, sa impartasesc iubirea cu familia, sa am imbracaminte mai frumoasa, sa fie Radu mai prost…

Ne-am amuzat atunci, dar am privit cu seriozitate joaca noastra de-a visatorii, intr-o zi de Paste in care hotarasem sa scriem, fiecare dintre noi, ce isi doreste. L-am intrebat:
Tudor… imbracaminte mai frumoasa? De ce? Nu-ti plac hainele tale?
Ba da, ne-a raspuns senin. Dar sunt toate de la Radu!
Am ramas pe ganduri si, de atunci, am avut grija sa schimbam ceva.

Tudor, cum adica sa vezi mecanismele din interior?
Mecanismele… adica telefonul, faxul… ne-a zis inocent.
Ah… am inteles. Uite aici ceasul, desfa-l de tot si vezi ce este acolo, inauntru. Si i-am dat ceasul desteptator, chiar daca avea sa-l strice. Ceasul valora mai putin decat visele lui…

Ne-am facut apoi Caietul de vise, decupand ceea ce ne doream din reviste si punand toate aceste poze in mape de protectie, aranjate intr-un caiet sau pe post-it-uri lipite pe sifonierul din camera lor. Vreau sa fie Radu mai prost a stat ceva timp acolo, dar frate-sau mai mare n-a devenit mai prost nicicum!… 🙂

*

Ieri Tudor s-a sarbatorit cu prietenii. 27 e ziua lui. Este rocker, a trait intens seara la Hard Rock Cafe in Roma. Privindu-l cum a crescut, mi-am adus aminte cateva cuvinte pe care Valsis mi le-a spus demult, dar nu le-am uitat niciodata: Singuratatile nasc iubiri, iubirile se fac nou-nascuti, iar nou-nascutii devin alte singuratati. Si mi s-a facut dor de iubire…

sursa foto: Google

Read Full Post »