Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘dialog’

– Voi sunteti niste copii de aur! le spun flacailor mei. Ce copii are tati? De…?!
– De aur! imi raspund ei.
– Nu de aur, ci de…stepti! ma fac eu ca ii corectez. Deci ce copii are tati? De…?!
– De…stepti! se desteapta ei.
– Nu de…stepti, ci de…osebiti! Deci ce copii are tati? De…?!
– De…osebiti! se grabesc ei sa-mi raspunda, lamuriti.
– Nu deosebiti, ci de… milioane!
Adevarul e ca nu stiu cum sa va explic cat de grozavi sunt copiii pe care Si-I creste Dumnezeu pe langa noi.

Emotionata de dialogul acesta special dintre un tata si fiii sai, mi-am amintit jocurile micii noastre copilarii…

Din prima zi de scoala si pana la sfarsitul clasei a patra, eu si Tudor ne-am luat ramas bun dimineata prin cateva cuvinte inspirate de antrenorul lui Lance:
Mami, eu sunt genial si tu esti puternica… o s-avem o zi exceptionala!!

Uneori spunea cuvintele rar si apasat, ca pe o poezie pe care mama-sa i-a dat-o de invatat pentru serbare. Alteori se trezea mai greu si incerca sa recupereze timpul, tasnind spre scoala ca glontul din pusca. Il retineam cateva secunde, il pupam si-l priveam in ochi. Stia ce vreau, asa ca incepea sa turuie cuvintele mecanic, suierat, fara pauze si intonatie, evident stresat de intarziere…

Azi Tudor mi-a crescut, dar vorbele inca le mai rosteste. Si le crede, chiar. 😉 Zilele ne par extraordinare in continuare – chiar si cele care nu prea sunt… iar eu, cam fricoasa de felul meu… sunt puternica, desigur!!

Nu conteaza ce detii, important e ce devii, zice o vorba.

*

Tot despre devenire este vorba si… aici. Despre copii geniali si parinti activi, relatii si interactiune, inspiratie si viziune. O s-avem o zi exceptionala!!
Cum arata o zi exceptionala? Iat-o, se prezinta singura!

Foto: Isis

Read Full Post »

Pace in suflet! Alegeri luminate.

*

Am citit candva Moartea lebedei, cartea lui Ion Grecea. Nu-mi amintesc nimic din ea, cu exceptia unei povestioare care m-a marcat.

Mergand el odata asa, Dumnezeu vede in drumul sau un barbat care arunca priviri nerusinate unei femei si-l intreaba:
– De ce faci asta, omule?
– Am fost orb si m-ai facut sa vad din nou, Doamne. Ce-ai vrea sa fac acum?

Mai merge putin si vede un alt barbat spunand vorbe deocheate unei femei:
– De ce faci asta, omule?
– Am fost mut, Doamne, si mi-ai redat vorbirea. Ce-ai vrea sa fac acum?
Pleaca mai departe Dumnezeu, amarat de fapta celor doi. La un moment dat vede pe marg
inea drumului un om plangand, cu capul in maini. I se pare ca-l recunoaste si-l intreaba:
– Lazare, tu esti?
– Eu sunt, Doamne.
– Si de ce plangi?
Acesta ii raspunse, cu capul in jos si lacrima pe obraz:
– Murisem, Doamne, si m-ai inviat, ce-ai vrea sa fac acum?

Oare raspunsul divin la aceasta intrebare este altul pentru fiecare Lazar in parte? Mai degraba e unul, acelasi: Cauta cheia pierduta a usii de lemn din spatele tau. Ai de ales. Alege sa traiesti!

sursa foto: aici

Read Full Post »

Scriam recent despre oameni si soareci. Gandurile mele s-au intalnit intr-un colt de comentariu cu ale Deliei, s-au imbratisat cu drag, apoi s-au despartit repede, ca aveau putina treaba. Azi-dimineata s-au trezit cu pofta de vorba si destainuiri, ca-ntre fete…

Intr-o singura privinta am dubii, imi zice Delia. “Daca omul doar are impresia ca stie ce-si doreste…” Eu cred ca impresia omului e cea mai importanta (pentru el). Daca el e convins ca stie ce-si doreste, incercarile oricui din jur de a-i deschide ochii sunt inutile. S-ar putea chiar sa fie privite ca rea intentie la un moment-dat.
Cred ca la ce ne dorim de fapt putem ajunge doar singuri. De fapt, pe drumul pana acolo nu vom fi singuri, dar scanteia care declanseaza dorinta de altceva poate veni doar din noi. Nu vom accepta de la altcineva ca ne conducem viata dupa ceva gresit, asta e o convingere ce trebuie sa vina din interiorul nostru.

Cu ceasca de cafea pe masa si dorul de fată in traista, raspund: depinde de om!

Eu am invatat ca exista doua feluri de oameni: unii care se focuseaza la nesfarsit pe problema lor, altii care se orienteaza spre solutie si, de oriunde ar veni ea, o primesc cu inima deschisa. Pentru primii, cuvantul, gestul, interventia ta, pot fi toate agasante, chiar rea intentie. Pentru cei din urma – niciodata! Cu care dintre ei ai vrea sa-ti imparti timpul, pare usor de ales…

Ai dreptate, la ce ne dorim ajungem doar singuri. Important e când o facem. Daca ne punem singuri piedica, s-ar putea sa-ntarziem prea mult pe drum. Ideal ar fi sa parcurgem cat mai repede si sigur distanta, traindu-ne apoi cat mai mult si intens dorinta. Ori asta se poate face mai usor daca acceptam incercarile celor din jur ca pe… buna intentie. Sigur, cu conditia de a-i fi verificat cumva pe acestia, pentru incredere. Sa nu dam totusi microfonul oricarui amator…

Am intalnit multi oameni – chiar eu, uneori – care traiesc pe principiul „stiu ce i-ar trebui sufletului, stiu incotro ar fi bine s-o apuc, dar tot la ce-i mai rau nimeresc”. Dintre acestia insa, numai cativa se tot plang. Ca n-au stiut niciodata cum, ca nu mai stiu, ca ar vrea, dar nu pot… Cateodata, prinsi in mrejele problemei lor, nici macar nu-si dau seama ca-si reduc singuri fortele, obosesc si sunt obositori.
Si sa vrei sa-i ajuti, n-ai sanse. Am incercat – fie mai bland, fie mai ferm. La un moment dat, renunt. Sincer, energia merita folosita pe de-a-ntregul daca speri si crezi in sprijin si schimbare. Daca simti insa ridicandu-se de fiecare data un zid in fata ta, mai bine iti folosesti puterea altfel, acceptand ca unele lucruri pur si simplu sunt randuite sa ramana intr-o semiobscuritate metaforica.

Inteligenta este vesela. Numai prostia sleita tuna si se vaita permanent, zice, clipind strengareste, un aforism.

Experienta altora ne intereseaza din ce in ce mai putin. Alt farmec are cand gusti din greseala ta, zice un altul, fin ironic…

P.S. Părerea mea!… 😉

Foto: Delia

Read Full Post »

Du-te sa te culci, eu vreau sa mai stau putin. Incerc sa scriu ceva, de cateva zile n-am facut-o.

– E trecut de miezul noptii iar. La cat te scoli maine dimineata? m-a intrebat, stiind ca am o intalnire stabilita foarte devreme.

– La cat trebuie! Fac ceea ce trebuie, ce e necesar sa fac.

– Si-acum ce-ar trebui sa faci?

– Acum? Sa ascult ploaia si greierii…

*

Uneori sa ascult devine o necesitate. Sa vorbesc devine in plus.

Alteori vreau sa scriu in Tabakeră, dar pot… doar sa citesc.

*

Femeile care vor si barbatii care pot mi-au placut intotdeauna.

sursa foto: Google

Read Full Post »

– Ce ti-a placut cel mai mult la mine cand ne-am cunoscut?
– Ca, povestind frumos, umpleai spatiul din jurul meu
.
– Si azi?
am continuat, curioasa.
– Azi?… Faptul ca inca esti un copil, cred.

N-am sa-i uit niciodata cuvintele. A fost anul trecut, in Grecia…

*

Daca muzica este un dialog, accept sa-l port acum, umpland spatiul din jurul tau…

Read Full Post »

Pe Paula Romanescu am gasit-o intr-o librarie de pe Calea Victoriei. Ma invita, intr-o cartulie de cateva pagini, la un Dialog plin de sens si incarcatura emotionala, pe care eu aproape ca l-am memorat. Acum cateva zile Oana mi-a amintit prin cuvintele ei definitia bogatiei, formulata de poeta… si m-am gandit imediat la bogatia de lectii a Dialogului. Am considerat-o tot un… semn!

Dialog

– Doamne,                                                        – Pe-al meu liman de linisti
de ce cuvantul                                                   vin pasari calatoare.
prima minune-a ta?                                         – Ti-e unduirea blanda,
– Haosul domina deja…                                        trestie cantatoare…

– De ce ai ivit omul –                                         – E rai de aur crangul
miez de lumina-n noapte?                                  si aur in livada…
– O, n-ai aflat ce-nseamna                               – De dragul tau spun frunzei
marea singuratate?                                            cum trebuie sa cada.

– Cum de ai dat fapturii                                     – Astept un semn din marea-ti
de lut un suflet pur?                                              iubire, stau la panda…
– Pulberea se inalta                                           – Mii semne te-mpresoara,
mai lesne in azur.                                                 dar ti-e faptura surda!

– Doamne, de-as intelege                                   – Imi face semne marea,
taina, lumina Ta!                                                    masura-n nemasura…
– Sa-ncepem cu-nceputul!                                  – Crede c-ai sti tu drumul
– Aaaaaa……                                                         ce duce inspre luna…

– E pentru-ntaia oara                                          – Imi face semne vantul,
cand stam si noi la sfat.                                         in zori, ratacitorul…
– Eu te-am chemat intruna,                                  – Te tine radacina
dar tu te-ai departat…                                            de miere-amara, dorul.

– Eram copil, o, Doamne,                                    – Stejarul imi trimite
sub cerul Tau inaltul.                                             solie printr-o ghinda.
– La fel si-acum,                                                  – Inelu-albastru-al lumii
doar invelisul, altul.                                                vrea-n miez sa te cuprinda.

– Ti-am inganat Cuvantul,                                     – As vrea cu-ntreaga-mi minte
luand din lumina versul.                                          sa cred neabatut!
– Aflat-ai, pan’ la urma,                                         – Eu ti-am dat suflet, totusi,
care-i e vietii sensul?                                               faptura-chip de lut…

– Femeia, ah, femeia                                            – Mi-e noaptea napadita
si marul interzis!                                                     de corbi larg rotitori…
– Cu fiece cadere                                                  – Boteaza-te-n lumina
simti dor de Paradis.                                                cu fiecare zori.

– Stiu de luceferi                                                 – Din patru anotimpuri,
care se plang de nemurire.                                     doar iarna mi-a ramas…
– E ademenitoare                                                – Pan’  la alba tacere,
secunda de iubire!                                                 mai ai totusi un pas.

– Din carnea mea, o, Doamne,                            – M-a troienit zapada,
viata am ivit!                                                          sunt inca verde pom.
– Trufia omeneasca                                            – Iarna se-ascute coasa
e fara de sfarsit!                                                    vremii, batrane om.

– Pe drumul de Golgote,                                       – Mi-e dor de primavara,
plini de amar mi-s anii…                                         de dragostea-i fierbinte…
– Sa nu-ndraznesti sa-mi vii                                – S-ar cuveni ca, totusi,
cu lamma sabacthani!                                             sa ai si-un strop de minte.

– Ai totusi crima-aceea                                         – Cocorii-n cer inalta
la care-ai consimtit…                                              prelungi vami plutitoare.
– N-ai inteles nimic,                                               – Plecarea-adevarata
biet lut insufletit!                                                    nu-i in pamant, ci-n soare!

– Eu nu mi-as fi dat fiul,                                        – Doamne, de ce mi-e teama
nici pentru tot pamantul…                                      de viata mea, cereasca?
– Incepi oare-am pricepe                                     – N-ai daruit destula
amaru-mi, necuvantul?                                           iubire in aceasta!

– Inalt spre Tine ruga                                           – In cerul tau, o, Doamne,
cand inima imi plange.                                            nu-i cant de ciocarlii.
– Prea mare e furtuna-n                                      – Adu-mi un pumn de greieri,
oceanul tau de sange.                                            cand vii…

– Te caut fara preget,                                           – Mi-e umbra o iscoada-n
din zori pana-n apus.                                             miezu-adanc al humii…
– De nu ma afli-n tine,                                         – Venirea ta n-aduce
e ca niciunde nu-s.                                                 nici un adaos lumii?

– Pamantul, oh, pamantul                                   – Drumul ramas l-oi face
din care sunt ma doare.                                        de-acum cu pasii mici…
– Durerea ta preschimba-n cant                          Imi pare rau, cararea ta
linisti negraitoare.                                                  se-opreste-aici!

Sunt atat de multe lectii in cuvinte si printre ele, incat mi-ar trebui multe minute si pagini pentru a le scoate la iveala… Eu am invatat sa nu dau omului mai mult decat isi doreste ori este pregatit sa primeasca. Fiecare isi ia ce vrea din spectacolul asta care se cheama VIATA, dar drumul e scurt… hai sa-l strabatem acum cu mintea a mai de pe urma.

sursa foto: Google

Read Full Post »