Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘poveste’

Arunci cam rar undița, pescarule,
Și mă plictisesc fără primejdii
Deasupra capului.
Nu c-aș vrea să mușc din ea,
Știu doar ce-nseamnă momeală,
Dar m-am obișnuit c-o anumită tensiune
Și n-o mai pot schimba la vârsta mea.

Marin Sorescu – Rugaciune

In spatele versurilor sta povestea mea cu pescarul amator – de spus altadata…
In noaptea asta poezia imi ravaseste gandurile. Imi pare c-ar fi 3 octombrie, dar nu e. E 7. Sapte zane, toate bune… mi-au daruit ieri o zi frumoasa si plina de cha-cha-cha, soare, multe carti, voci dragi si oameni care conteaza. Multumesc. Da’ asa mi-e dor de-un pescar si-un pescuit!… 😉

sursa foto: Google

Read Full Post »

Pe Radu l-am iubit mult in studentie. De langa el m-a luat sotul meu, purtandu-ma pe brate prin viata. Si nu stiu de ce, dar fiu-meu ii poarta numele… 😉 Prenumele!

La cativa ani dupa terminarea facultatii, intr-o discutie cu Valsis, m-a coplesit nostalgia. Viata ma pusese intr-o situatie in care aveam nevoie de o parere obiectiva, din partea unui om care ma cunostea bine. Valsis era omul potrivit, dar era implicat si posibil subiectiv. Asa ca…

– Ce mi-as dori sa pot vorbi acum cu Radu! i-am zis omului minunat. M-ar ajuta.
– De ce nu-l suni?
m-a intrebat.
Cum de ce?! In primul rand, nu am niciun numar de telefon. Apoi… ??

Adevarul este ca nu ma gandisem serios la Radu, ci era o dorinta exprimata mai mult retoric. Nu aveam numar, trecusera cativa ani in care nu tinusem legatura, fiecare avea familia lui… Dar cat de simplu e sa afli un numar de telefon cand iti doresti! Numai ca pe mine nu ma bantuiau fantomele trecutului. Eu doar imi imaginasem ce binevenita ar fi fost o parere competenta si dezinteresata. Discutia noastra s-a incheiat mai repede decat a inceput. Nici macar n-a fost o discutie, ci doar niste vorbe aruncate la intamplare, intr-un context anume.

A doua zi, Valsis a venit acasa cu o sticla de sampanie.
Ce sarbatorim? Trebuie sa fie vorba despre ceva frumos, daca se lasa cu bauturi spumoase…
Nimic. E pentru tine, impreuna cu asta! M-am gandit ca poate vrei sa mergi intr-o garda, sa stati de vorba.
Si, zambind smechereste, mi-a aratat o foaie alba pe care era scris de mana un numar de telefon. Al lui Radu! M-a naucit gestul, pur si simplu. Un simplu apel dat unui fost coleg de facultate rezolvase problema numarului lipsa. Apoi sampania…

E foarte usor sa judeci un om atunci cand nu-l cunosti. E usor sa gandesti ca voia doar sa vada cum reactionez, ca nu era sincer in darul lui. E usor doar daca nu-l cunosti pe Valsis, un flegmatic linistit, dar dominator, un Leu care nu spune multe cuvinte, dar cand le spune, acestea sunt definitive si irevocabile, precum o hotarare judecatoreasca.

Intr-o zi l-am sunat pe Radu. Era in sala de operatii, in plina interventie. Am stabilit sa mergem in Herastrau, sa stam de vorba. Viata ne aruncase pe fiecare in alt colt: el divortase, eu aveam acasa trei barbati. A urmat si vizita la spital, intr-o garda. A fost o surpriza, asa cum am vrut-o. M-a intrebat scurt:
– Fato, ce cauti aici? Barbatu-tau stie unde esti?
– Sigur ca stie, el m-a adus cu masina!
zic amuzata. Eu l-am rugat.
Si de ce te-a adus? Cum de a acceptat?
– Nu stiu, da’ o sa-l intreb!
am continuat.
Am depanat amintiri, altele decat in parc. Ajunsa acasa, l-am intrebat pe Valsis:
– Auzi, de ce m-ai dus in garda, la Radu?
– Te-am dus la o intalnire cu un prieten vechi si drag.

Cat de simple si firesti sunt uneori lucrurile! Si cat de mult avem tendinta de a le complica inutil!! O intalnire cu un prieten vechi si drag… poti judeca pe cineva pentru asta? Dar cat de usor si superficial judecam de multe ori…

Insa cuvintele care nu mi-au iesit niciodata din minte, ci mi-au devenit principiu de viata, aveau sa urmeze:

– Nu ti-e frica de reintalnirea mea cu Radu? am continuat, curioasa. Celor mai multi barbati le-ar fi…
– Frica? De ce?
Sa te culci tu cu altul nu e cel mai rau lucru care ni se poate intampla.

Inca o lectie pentru mine: iesirea in decor, accidentala sau nu, de o parte sau de alta, nu e cel mai rau lucru care se poate intampla intr-o casnicie. Doamne-fereste de mai rau! zice o vorba …

Asta sunt eu. Asta e Valsis. Asta e relatia noastra. Trebuie ca e iubire, mi-a raspuns acum ceva timp un prieten de pe-aici, la un comentariu.

Si sigur nu e loc de gelozie, ii spun eu azi…

sursa foto: Google

Read Full Post »

David e prietenul meu.

A plans acum vreo doua nopti. Pentru ca nu stia unde e tati. Pe bunica ce incerca sa-l linisteasca a dat-o la o parte. Mami a vrut si ea, dar David s-a tinut tare si nu s-a lasat potolit. M-am gandit sa-i spun eu o poveste, poate reusesc sa-i smulg un zambet mic. Macar pentru o zi…

O poveste adevarata cu doi fratiori si-o surioara… ei, o datorie mai veche de-a mea.

Păi, cum iti ziceam, cunosc trei fratiori. Ii cheama Aldebaran, Arcturus si Betelgeuse (asta e fetita!). Mamica lor e doctorita, iar taticul e un inginer pasionat de constelatii. Atat de pasionat incat a pus copiilor nume de stele!

Primul a fost baiat. I-au zis Aldebaran. Bunica lui s-a suparat rau pentru asa un nume. Ar fi vrut unul mai romanesc. A zis ca plateste, numai sa-i puna si unul de-asta! Asa ca parintii i-au zis si Valeriu. Ca asa-l chema pe doctorul care l-a adus pe nume. Mami si tati il strigau Aldebaran. Bunicii… Valeriu. Si au platit, bineinteles. Ca asa e frumos, sa-ti tii cuvantul.

Au mai facut un baietel, mai mic cu doi ani. I-au zis Arcturus. Bunicii… hop cu banii! Voiau si nume romanesc. Pe parinti asta nu-i tenta, dar banii da. Si cred ca nu voiau s-o supere pe bunica. Asa ca in certificat a aparut si Cornel. Toti il strigau Arcturus, numai bunicii – Cornel. Iar banii au intrat in portofelul mamii…

Dupa inca doi ani, din iubire a aparut si o fetita: Betelgeuse. Stiu sigur ca si asta e o stea! Acuma deja cunosti povestea, Iubibilule: țop si bunicii cu pretentia lor. Si cu banutii! Mami si tati i-ar fi zis Anastasia, ca le placea. Dar suna prea lung Betelgeuse-Anastasia!… S-au gandit, s-au gandit… si i-au zis mai scurt: Su. Nu Sue, doar Su! Betelgeuse-Su are parca mai putine litere… Bunica nu prea a vrut sa mai plateasca, a spus ca nu e romanesc. Dar bunicile sunt bune la suflet intotdeauna. Si serioase. Asa ca a scos banii. Nu stiu cum a strigat-o ea pe fetita pana la urma…

Si-am incalecat pe-o șa…

De-aia sunt de acord cu tine, dragul meu David, cand afirmi cu atata convingere: Și totusi, și numele este.

Shhhh!… Secret mare potriveala (ha!) intre numele de familie al copiilor si numele stelutelor alese de tati! Daca te-apuca sughițul, de râs?!… 😉

sursa foto: necunoscuta

Read Full Post »

Inchipuie-ti ca esti in casa ta, cu cainele tau alsacian, Bruno. In fata casei, o pajiste. Langa pajiste, un lac. Pe lac, un pelican. Bruno latra pelicanul si alearga pe scari, ca sa-l prinda. Pe masura ce Bruno se apropie, pelicanul se ridica, zboara si se aseaza in curtea vecinului. Bruno, dupa el. Il latra iar. Pelicanul zboara de la vecin si revine in curtea ta. Cainele, la datorie, dupa el. Pelicanul, la vecin… si tot asa, pana cand pelicanul se plictiseste si zboara de tot, departe de curtea ta si a vecinului… Cainele se bucura, e fericit, da din coada, stie ca e un caine bun…

Inchipuie-ti acum ca esti cu un prieten de-al tau, oricare ar fi acesta. Doar ca – atentie! – el nu poate vedea pelicanul! Privind cainele cum alearga de colo-colo… il poate crede nebun, nu? Chiar asa il si crede!

Asa e si-n viata. Cand tu iti vezi VISUL – SCOPUL, pentru cei mai sensibili la acest cuvant – cand il vezi si alergi dupa si pentru el, vei reusi! Prietenul tau – care nu ti-l stie si nu ti-l poate vedea, ci doar te vede pe tine alergand ca nebunul de colo pana colo – va rade, poate. Va-ncerca sa te opreasca. Cu vorba ori cu fapta, cum stie si el. Oricum, cu buna intentie. N-are nimic cu tine, doar ca el nu poate intelege DE CE-ul tau…

Haide, alearga! Nu te uita la ceilalti – iti ofera cineva optiuni?

Sa-ti fie clar, insa, care-ti este… PELICANUL!

Povestea cu Bruno si pelicanul mi-a spus-o in seara asta un australian. Om de afaceri prosper, cu cateva zeci de firme – mari – pe cinci continente. Un om care si-a ridicat intai afacerea, apoi a falimentat-o, apoi a ridicat-o iar si a multiplicat-o… ca orice om de afaceri care se respecta! El a venit din Sidney sa mi-o spuna, parca nu era frumos sa nu ma duc eu, in Bucuresti fiind, sa-l ascult!…

Nu mi-a cerut nimic, doar mi-a daruit. Pe principiul ca nu poti semana un pumn de boabe si sa primesti inapoi, la cules, tot un pumn – vei primi intotdeauna mai mult de-atat. Asa a lasat Dumnezeu lucrurile: sa primesti mereu mai mult decat dai!

Dau si eu povestea, poate voi primi inapoi mai multe si la fel de valoroase.

Si maine ma vad cu Ronnie…

sursa foto: Google

Read Full Post »

In seara asta, doar de povesti imi mai arde. Citite, vazute ori traite…

Incepe povestea. Performer in domeniul lui. E intrebat care-i e secretul performantei. Raspunde:

– In copilarie, mama imi pregatea zilnic un sandwich pentru la scoala. Pe fiecare din cele doua fete ale lui scria cate un cuvant: RABDARE si PERSEVERENTA.

S-a terminat povestea. In fiece clipa se poate ridica un zid pentru tine, ce trebuie depasit. In interiorul tau, in exterior ori in amandoua. Respira si fa-o! POTI! All we need is just a little patience…

Read Full Post »