Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘vis’

Am dat in calatoriile mele virtuale peste desenatorul devenit apoi muză…

Uneori pentru ca un vis sa se implineasca este suficient sa il ai, zicea cineva. Cum ceea CE AI reprezinta averea ta, inseamna ca visele ne sunt avere. Una atat de mare pe cat ne-o dorim. Una pentru care nu platim impozit, pe care-o putem inmulti usor si-o putem darui, pastrand-o in acelasi timp.
Suntem bogati, dar constientizam asta? Unii, mai tarziu. Altii, niciodata.

*

Mi-am dorit intalnirea cu zburatoarele roz-albe si ma-ntrebam de curand daca sa apuc iar drumul spre insorita Insulă a Iubirii. Primavara, prin aprilie-mai, cand coloniile de flamingo vin pe Lacul Sarat din Larnaca. A fost suficient sa scriu asta in Tabakeră si… iata-ma fotografiind pasarile din gandul indraznet!
La cativa metri de mine, in plin centru de Hilton Hawaiian Village honolulian, cu cateva luni mai devreme decat programasem mental…

Nu este inca o dovada a faptului ca visele se vor cateodata doar visate, scrise, datate si cu incredere lasate sa se inalte?

De-mi spui ca e nevoie de muuuuult mai mult, s-ar putea… sa fiu de acord. 😉 Dar, nuanţând, as zice ca uneori ceea ce intreprindem are un alt scop decat dorinta aia mica si ascunsa, asternuta intr-un moment de sinceritate cu noi insine, a carei implinire vine la pachet cu atingerea scopului, ca dar din partea Universului. Fara a face nimic special pentru ea, in afara de a o gasi inlauntrul tau si a-i recunoaste dreptul la viata. Tocmai de aceea sentimentul surprizei si bucuria reusitei sunt mai mari.
(Of, imi ramasese ideea impiedicata la jumatatea drumului, dar au venit piticii cei sfătoşi s-o duca mai departe, sub nume schimbat…)

*

Dorinta vie, credinta deplina si asteptarea rabdatoare imi sunt cheia.

Ei da, acum imi pot permite unul nou: papagali albastri si maimute hoate. La Rio.

Foto: Isis

Read Full Post »

Stii pentru ce te-ai trezit azi?
Este o dimineata excelenta pentru a mai salva un om,
isi zice repetat Derek. Pentru a mai implini un vis, gandeste Isis. Nu neaparat al meu…
Tin pumnii.

Read Full Post »

Ciprul este ca si steagul sau – luminos, cald, solar, primitor…

Ne-a asteptat cu peste treizeci de grade, cu Mediterana stralucind linistita si putin adanca pana departe, in larg, cu nisip fin, fara urma de scoica, cu traditie – meze de peste si fructe de mare de la Jorgos-ma ;)-friend, cu verde de Nicosia si turcii din nord, cu Eva si broscuta cantatoare, cu ferestre, usi si iar usi, cu seara cipriota, dansand pe terasa si in strada, cu pahare pe cap si servetele in aer, cu piscina de pe acoperis si traficul aerian surpriza de deasupra, cu relaxare si apropiere, liniste si dragoste, cu tur de oras plin de aventura, flori, ziduri si palmieri in amurg, cu pasi pe covor de moschee, cu discutii grele si interminabile despre adolescenti, cu seara texana si razboiul ei muzical dintre rusi si americano-englezi, cu pisici, pisici, pisici… soareci si oameni.

Dar fara masina cu volan pe dreapta si sofat solicitant, fara festivalul si drumul vinului, fara sate pitoresti, fara Afrodita si golful ei, fara flamingo pe lacul sarat, fara…

Din spuma acestui fără s-a nascut visul de a mai strabate o data drumul. Si cand ma gandesc ca, initial, Insula iubirii nici macar n-a fost un vis, ci doar o destinatie adaugata mai tarziu Caietului, intregind ideea de calatorie…
Un februarie-martie cu carnaval sau un aprilie-mai cu colonii de flamingo pe lac?

*

Acum imi pot permite unul nou, scriam candva…

sursa foto: aici

Read Full Post »

Spre deosebire de Valsis, care-si doreste de cativa ani de zile o casa, eu vreau… oameni si locuri. Vreau sa ies si sa cunosc. Nu vreau sa ridic garduri, ci sa construiesc drumuri care sa-mi deschida noi directii – relatii de calitate. Nu vreau sa vad trandafiri dormind pe prispa, ci lumea, cu toti trandafirii ei.

Poate peste cativa ani imi voi dori si eu casa. Nu prea mare, alba, luminoasa, mai mult intinsa decat inalta… Omul se schimba, dorintele lui, la fel. Azi insa, altceva ma arde. Casa-mi ramane, deocamdata… doar o fotografie in Caietul de vise!

Valsis inca nu si-a incredintat dorinta Universului, printr-o imagine. Ca urmare acesta nu stie cum sa-l ajute. Orice arhitect ti-ar cere detalii despre ce-ti place, asa ca-mi pare cat se poate de fireasca intrebarea retorica:
– Ce fel de casa sa-ti dau, daca nu-mi arati o poza, ca sa vad cum o vrei?

Legea atractiei ne guverneaza viata: ce gandesti, ce spui, ce scrii… aia ceri, deci aia atragi! Daca nu ceri ceva concret, cum ai putea primi concret? Pe de alta parte, atunci cand stii clar ce vrei, se va gasi intotdeauna o cale.

*

– Vreau sa ai casa mult dorita. Hai sa ne gandim amandoi la asta, sa cautam si sa gasim solutii, i-am zis de curand.

Oferta nu l-a dat pe spate, cum as fi crezut eu, care il si vedeam multumindu-mi cu o privire, o sarutare, o floricica, o bombonica… ceva acolo. El doar fuma si tacea. Aveam sa aflu in scurt timp ca mintea lui framanta alte ganduri: Insulele. Si-atata le-a framantat, pana s-au facut bune de copt.

Sa fi vrut doar sa-mi multumeasca intr-un mod inedit? Sau sa ma rasplateasca dupa fapta? Ori poate, modelandu-ne unul dupa altul, da si el azi – cu dorinta in suflet – trandafirii romanesti pe orhideele hawaiiene? Ramane sa descopar.

Cert e ca… daca dai, faci loc pentru a primi.

Inca un pas de acomodare – AMR: 16.

sursa foto: Google

Read Full Post »

Se spune ca o imagine face cat o mie de vorbe. Uneori, insa…

Best of Hawaii… Sunt cele trei cuvinte care, acum cativa ani, au facut pentru mine mai mult decat o mie de imagini. Scrise pe o pagina de revista, ele completau o fotografie nu foarte reusita. Nu stiu cum s-au strecurat in inima-mi, dar au facut-o. Si-asa a inflorit Visul…

Decupata si datata, imaginea Paradisului a fost pusa in Caietul de vise, alaturi de altele. Joacă de copil, facuta cu zambetul pe buze si fara prea mare speranta in realizarea lui. Dar cu mare incredere in legile Universului, caruia ii incredintam una dintre cele mai ascunse – de mine insami, in primul rand! – dorinte…

Data pana la care voiam sa-l realizez a fost una aruncata la intamplare pe foaie, dar… a fost! Asa invatasem eu ca trebuie – sa-i pui o data, pe care s-o bifezi cu bucurie, la implinire. De unde sa stiu ce zi, luna sau an sa scriu acolo? Ca doar nu ma bazam pe nimic, iar Paradisul era in celalalt colt de lume… Cu toate astea, orice proiect incepe prin a-i scrie o data – DDL sau deadline, mai pe… romaneste! :))) De ce n-ar avea si visul meu una, ca sa-l transform astfel in proiect?

Acesta a fost inceputul. Visul mi-a ramas ani de zile in Caiet, fara a intreprinde nimic mai mult pentru el. Ca si cum l-as fi aruncat, ca pe o minge, Universului: Iata-l, acum fa ce stii tu mai bine, Prietene. Adica fa-l sa devina realitate! Iar Universul a trecut la fapte…

*

In viata e musai sa visezi!

Stiu, daca faci asta – si o mai si recunosti public! – iti tai singur creanga de sub picioare, acceptand eticheta de idealist. Sau visator. Adica asa… un fel de copil naiv, care inca mai crede ca tot ce zboara se si mananca.
Am auzit undeva ca, in timp ce realistii tot recunosc obstacolele si cauta solutii pentru a ajunge undeva, visatorii… au fost deja acolo!! Pentru ca ochii mintii lor vad bine! Nu degeaba se spune ca orizontul nostru este atat de indepartat pe cat vrea ochiul mintii noastre sa fie…

*

Valsis isi doreste o casa si sa-si bea cafeaua la umbra nucului. Eu vreau sa mi-o beau pe Champs Elysees, la umbra lui Valsis. Candva am scris acest lucru in Tabakeră, fara vreun gand anume. El a citit si… eu am revazut Parisul, cu cafenele cu tot. Teoria se verifica: pune-ti visele pe hartie!! Universul le citeste, isi rasuceste mustata, isi ridica o spranceana… iar sansele-ti cresc.

La intoarcerea din Orasul Luminilor scriam aici, din nou: Hawaii. Insula Maui. Nu stiu cine a citit de data asta, dar… Big Island, Maui si Oahu ma asteapta!

Pentru gand… AMR: 18.

sursa foto: 😉

Read Full Post »

Vorbeam mai ieri-alaltaieri cu Cristina:

– Specialistii spun ca un nou obicei se dobandeste in 21 de zile, acestea fiind, evident, cele mai grele, de adaptare la noile conditii. Dupa, totul e rutina, cale batatorita. Trebuie sa rezisti 21 de zile si poti s-o faci!

Azi am si eu nevoie de aceste 21 de zile. Trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul ca voi ajunge acolo. Pentru ca sunt lucruri pe care nu le credem nici cand se-ntampla. Spunem Nu-mi vine sa cred!… ca si cand credinta ar veni de undeva, cand ea trebuie sa fie in noi, de fapt…

*

Pentru mine, 21 are o semnificatie aparte. Este un numar magic, reprezinta Nordul in viata mea. Va trebui sa-l cuceresc inca o data, asa ca am decis sa fac zilnic cate un pas spre noul meu scop pe termen… i-as zice mediu, ca scurt nu prea-mi vine – cand e vorba de ceva nou, totul pare luuung si greeeu…

Asa ca, timp de 21 de zile, voi privi intr-o singura directie: Insulele mele.

*

Am inceput… de ieri. Azi e azi. AMR: 19.

sursa foto: Google

Read Full Post »

Ce este reuşita?

Ce este reuşita?
Să râzi ades si mult;
Să câştigi respectul oamenilor inteligenţi
şi afecţiunea copiilor;
Să câştigi aprecierea criticilor cinstiţi
şi să înduri trădarea prietenilor făţarnici;
Să apreciezi frumuseţea;
Să vezi ce e mai bun în ceilalţi;
Să laşi în urma ta o lume mai bună, fie
printr-un copil zdravăn, o bucată de grădină
sau o condiţie socială mai bună;
Să ştii că măcar un singur suflet a răsuflat
mai uşor, pentru că tu ai fost pe lume;
Atunci se cheamă că ai reuşit.

Ralph Waldo Emerson

Ratacita printre fise de gramatica si literatura ale baietilor, am gasit ieri poezia. A primit-o Radu la sfarsitul clasei a opta, de la diriginta lui, alaturi de cuvintele Stiu ca ai sa reusesti! In acest context, m-am gandit la cat de mult inseamna pentru un om sa fie incurajat si cat de putin intelegem asta uneori. Eu insami am inteles-o destul de tarziu. Povestea e veche, lectia a fost insusita imediat…

Radu era in clasa a doua. La limba romana invata sa lege cuvintele in propozitii simple, apoi sa le dezvolte. Exersam amandoi acasa, in joaca. Avea de facut cate un enunt cu diverse cuvinte: frunza, stilou… Vorbele lui sunau cam asa: Frunza este verde. Eu am un stilou albastru.

Perfectionista fiind din fire, adica vrand sa-l invat lucruri de finete, nu doar corecte, am insistat putin mai mult:

– Sunt prea simple propozitiile tale, Radu! Zi si tu: Vantul misca frunza verde. Sau: Am primit in dar de la fratele meu un stilou albastru. Pentru ca la tine toate enunturile incep cu Eu am, Eu sunt sau Eu fac… Si da, asa e, o propozitie e dezvoltata daca ii adaugi fie si numai un singur cuvant pe langa subiect si predicat, dar de ce sa nu pui doua sau trei in plus, pentru frumusete?…

El tacea si, mai de voie, mai de nevoie, se straduia sa-mi faca pe plac. Surpriza avea sa vina cateva luni mai tarziu…

***

– Hai sa va-nvat ce este o scrisoare si cum ajunge ea la destinatar. Uite, voi imi scrieti mie cate un mesaj pe cate o foaie de hartie, o punem intr-un plic, adaugam destinatarul – adica eu… apoi expeditorul – adica voi… lipim timbrul si-l rugam pe tati sa duca plicurile la posta. Apoi asteptam si urmarim cutia postala, sa vedem daca scrisorile ajung la mine. E bine? i-am intrebat.

– Daaa! mi-au raspuns amandoi.

Zis si facut. Peste cateva zile am primit plicurile, le-am luat impreuna din cutia postala – ei curiosi, eu emotionata. Si invers. Mesajul lui Tudor, pe atunci la gradinita, era previzibil: cuvinte de dragoste si alint, scrise cu litere de tipar de un copil care, daca nu-mi spunea de cateva ori pe zi ca ma iubeste, nu se simtea bine. Radu, insa, avusese altceva de spus: Eu cred ca ma certi cam mult, dar in ceea ce priveste limba romana ai dreptate: sunt un prost.

Aproape ca am inceput sa plang, citind. Imi spunea doua lucruri, ambele dureroase: exagerasem cu cearta, cu critica si reusisem sa descurajez, desi intentia era una buna, iar eu imi iubeam copilul si voiam sa-l ajut. Joaca ne-a invatat o lectie, pe toti deopotriva: pe ei, sa scrie scrisori, iar pe mine…

Trei saptamani mi-au trebuit ca sa repar. I-am spus invatatoarei ce am facut si am rugat-o sa ma ajute. I-am luat enciclopedia pe care si-o dorea si i-am scris pe ea un mesaj incurajator… si i-am laudat compunerea despre Catalin si randunica. El a inteles atunci ca, daca mama-sii, la cat de exigenta este, ii place, totusi… inseamna ca e de bine! Peste ani, avea sa ia premii la toate olimpiadele scolare de romana…

*

Azi te incurajez, oricine ai fi. Mai ales cand ai de urmat un vis! Si mai ales cand esti descurajat de cei din jur – de regula cei apropiati tie, care te iubesc cu adevarat, dar inca nu si-au invatat lectia…

Ce-ar mai fi de spus?…

Stiu ca ai sa reusesti!

sursa foto: Google

Read Full Post »

Older Posts »