Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘raspuns’

Scriam recent despre oameni si soareci. Gandurile mele s-au intalnit intr-un colt de comentariu cu ale Deliei, s-au imbratisat cu drag, apoi s-au despartit repede, ca aveau putina treaba. Azi-dimineata s-au trezit cu pofta de vorba si destainuiri, ca-ntre fete…

Intr-o singura privinta am dubii, imi zice Delia. “Daca omul doar are impresia ca stie ce-si doreste…” Eu cred ca impresia omului e cea mai importanta (pentru el). Daca el e convins ca stie ce-si doreste, incercarile oricui din jur de a-i deschide ochii sunt inutile. S-ar putea chiar sa fie privite ca rea intentie la un moment-dat.
Cred ca la ce ne dorim de fapt putem ajunge doar singuri. De fapt, pe drumul pana acolo nu vom fi singuri, dar scanteia care declanseaza dorinta de altceva poate veni doar din noi. Nu vom accepta de la altcineva ca ne conducem viata dupa ceva gresit, asta e o convingere ce trebuie sa vina din interiorul nostru.

Cu ceasca de cafea pe masa si dorul de fată in traista, raspund: depinde de om!

Eu am invatat ca exista doua feluri de oameni: unii care se focuseaza la nesfarsit pe problema lor, altii care se orienteaza spre solutie si, de oriunde ar veni ea, o primesc cu inima deschisa. Pentru primii, cuvantul, gestul, interventia ta, pot fi toate agasante, chiar rea intentie. Pentru cei din urma – niciodata! Cu care dintre ei ai vrea sa-ti imparti timpul, pare usor de ales…

Ai dreptate, la ce ne dorim ajungem doar singuri. Important e când o facem. Daca ne punem singuri piedica, s-ar putea sa-ntarziem prea mult pe drum. Ideal ar fi sa parcurgem cat mai repede si sigur distanta, traindu-ne apoi cat mai mult si intens dorinta. Ori asta se poate face mai usor daca acceptam incercarile celor din jur ca pe… buna intentie. Sigur, cu conditia de a-i fi verificat cumva pe acestia, pentru incredere. Sa nu dam totusi microfonul oricarui amator…

Am intalnit multi oameni – chiar eu, uneori – care traiesc pe principiul „stiu ce i-ar trebui sufletului, stiu incotro ar fi bine s-o apuc, dar tot la ce-i mai rau nimeresc”. Dintre acestia insa, numai cativa se tot plang. Ca n-au stiut niciodata cum, ca nu mai stiu, ca ar vrea, dar nu pot… Cateodata, prinsi in mrejele problemei lor, nici macar nu-si dau seama ca-si reduc singuri fortele, obosesc si sunt obositori.
Si sa vrei sa-i ajuti, n-ai sanse. Am incercat – fie mai bland, fie mai ferm. La un moment dat, renunt. Sincer, energia merita folosita pe de-a-ntregul daca speri si crezi in sprijin si schimbare. Daca simti insa ridicandu-se de fiecare data un zid in fata ta, mai bine iti folosesti puterea altfel, acceptand ca unele lucruri pur si simplu sunt randuite sa ramana intr-o semiobscuritate metaforica.

Inteligenta este vesela. Numai prostia sleita tuna si se vaita permanent, zice, clipind strengareste, un aforism.

Experienta altora ne intereseaza din ce in ce mai putin. Alt farmec are cand gusti din greseala ta, zice un altul, fin ironic…

P.S. Părerea mea!… 😉

Foto: Delia

Read Full Post »

Imi scrie un om nou si drag:

Am fost eu, dar nu tocmai eu, pentru ca ma aflu intr-un moment de cumpana al vietii mele. O sa treaca, toate eforturile mele acum se concentreaza pe a gasi calea, cea mai buna cale.

Scurt raspuns:

Eu insami sunt un Cautator – de căi, de oameni, de atitudine potrivita. Am invatat, in timp, cate ceva despre asta…
In primul rand, cine cauta, gaseste!
In al doilea, cine cauta o cale, de regula gaseste mai multe! Cautarea se va transforma, astfel, in necesitate de a o alege pe cea mai buna. Dificil uneori, asa e. Invariabil, in viata vei face si alegeri mai putin bune. Important este sa accepti inca de la inceput probabilitatea asta, laolalta cu consecintele deciziei. Si sa mergi inainte senin, fara a te culpabiliza inutil.
In al treilea rand, cautand ceva poti avea surpriza sa dai in drumul tau peste altceva, la care nici nu te gandeai! Nu degeaba se spune ca nu stii niciodata de unde sare iepurele sau ca n-aduce anul ce-aduce ceasul. Nu-ti fie teama, ia-o pe acolo! Nu degeaba ea ti-a fost deschisa.

Drumul tau are propriul lui mister…

Unii oameni se plang de barca. Altii nu o accepta. Niciuna din aceste alegeri nu e de folos. Pana nu accepti barca drept ceea ce este, nu te poate trece pe partea cealalta, zice Ferrini.

Tragand o concluzie, as spune ca cea mai buna cale este intotdeauna cea care se intampla. Eu cred, draga mea, ca trebuie doar sa vaslesti. Lucrurile se vor aranja de la sine, asa cum trebuie.

Sunt aici, pe mal, daca ai nevoie.

sursa foto: Google

Read Full Post »

Calatorind hai-hui, am descoperit Cerul rosu punandu-si, inspirat, intrebari: Putem trai fara vise?

Am incercat un raspuns, fara pretentia ca el e universal valabil sau necesar a fi insusit de catre ceilalti. E doar raspunsul meu, cea care sunt azi. Cerul rosu a primit senin mesajul… dar a pus o noua intrebare: M-ai convins sa nu renunt, sa mai caut un vis, poate totusi dau de el… dar nu-i mai simplu sa las intamplarii sansa sa-mi descopere, fara sperante naruite, fara asteptari in zadar?

Aleg sa-i raspund aici, pentru ca intrebarea asta e parca scoasa direct din Tabakera mea. Asadar…

Eu nu cred in intamplare, cred in randuiala lucrurilor. Daca azi vorbim aici, este pentru ca asa a fost randuit sa fie. De ce? Nu stiu eu, Universul stie. El le aranjeaza pe toate la locul potrivit. Noi intelegem, de regula, mai tarziu…

Apoi… orice implinire necesita dorinta, credinta si… asteptare! Venirii pe lume a unui copil ii trebuie noua luni de asteptare, diploma pe care o vrei necesita cativa ani de studii si asteptare, permisul de soferie nu-l iei pe loc, ci doar asteptand sa termini scoala si sa-ti dai examenul… Asteptarea – mai lunga sau mai scurta – nu e in zadar, e cu rost: trebuie sa se coaca fructul! Suntem uneori prea cruzi – adica nepregatiti! – pentru visul implinit. Ne-ar putea coplesi prin maretia lui…

Sperante naruite? Se zice ca… pentru a nu avea frustrari, e bine sa nu ai asteptari. Eu nu cred in vorba asta. Eu cred in cea care zice ca… ce asteptari ai, aia obtii! Cu cat asteptarile mele sunt mai mari, cu atat voi obtine mai mult si mai bun – pe principiul abundentei! Sperantele nu se vor narui, daca invat sa gandesc potrivit.

Macar un vis!...

Nu mi-am implinit visul… ce-i de facut? Cum gandesc? Cum procedez?  Da, o varianta ar fi sa-mi simt sperantele naruite, dar nu cred ca e cea mai buna atitudine pentru mine. Pastrez mai bine scopul in minte si inima, mut data implinirii lui un pic mai incolo… si raman cu speranta! E prea valoroasa ca sa renunt atat de usor la ea…

Inca ceva: am invatat in timp sa creez ocazia, sansa, nu s-o las intamplarii ori timpului – chiar daca nu asta e calea cea mai simpla… Aleg rezultatul placut, in locul drumului placut.

Eu nu pot trai fara vise! Am nevoie de ele ca sa pot merge inainte zambind. Fara tinta, unde trag cu arcul? Unde voi ajunge? Daca nu am cel putin unul – macar unul! – mai caut, pe principiul ca… cine cauta, gaseste!

Fiecare stie, insa, ce functioneaza cel mai bine la el. Suntem diferiti.

Cerule rosu, tu ai putea trai fara un soare?

sursa foto: Google

Read Full Post »