Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘curaj’

Învățătură despre bine și rău…

Avem intotdeauna doua voci in cap.
Vocea trecutului spune: Nu deschide. E prea infricosator. Nu-ti amintesti ce s-a intamplat cand…?
Vocea viitorului spune: Prea gandesti mult. De ce n-o faci, pur si simplu?
Trecutul incearca sa te retina, viitorul incearca sa te grabeasca.

Iti place sau nu, trebuie sa asculti ambele voci si sa te asiguri ca au fost auzite. Apoi, te poti echilibra si reveni in centru. Dupa aceea poti gasi un ritm sigur, care sa se potriveasca momentului prezent.

Asta e ceea ce trebuie sa faca cel ce merge pe sarma. El nu-si poate face griji pentru ca, in trecut, si-a pierdut echilibrul. Nu poate visa la un spectacol perfect in viitor. El trebuie sa se concentreze asupra a ceea ce se intampla chiar acum. Trebuie doar sa puna un picior inaintea altuia.

Fiecare pas este un act de echilibrare. Fiecare pas este un act spiritual.

*

Iubirea e mers pe sârmă.

La inceput, nici mama nu e obisnuita cu dragostea pentru puiul ei, iar acesta e prea mic pentru promisiuni. Sta ea pe loc, tematoare? Cere rabdare? Nu, doar se lasa prada sentimentului, fara prea multe cuvinte.

*

Aruncarea in valuri e cheia. Numai asa inveti sa inoti. De pe mal, niciodata.
Curajul il gasesti intre doua spargeri de undă…

sursa foto: Google

Read Full Post »

Ai curaj?

E pe sfarsite vara asta, prima pe care n-am privit-o in ochi cu indrazneala, ca pe toate celelalte! M-am ascuns de caldura ei greu de suportat, ramanand doar langa randurile mele.

Am vazut lumea de aproape  – Grecia, Ungaria iar, vine si Italia… si-am vazut-o si de departe, descoperind oamenii din spatele unor cuvinte si unor monitoare. Am trait poezie, am cantat mult si nou…

Mi-am simtit libertatea asa cum este ea – intreaga! Am vazut ca mi-au crescut baietii. Si aripile. Am iubit mult si permis, mult si neplanificat. Am cautat si am gasit in mine. Am fost femeie.

Seara de seara ne-am plimbat minute bune sau ore, mana in mana, pe strazile care se goleau de masini si se umpleau de copii mici, fara griji, scosi la joaca de parinti. Am mancat inghetata. Am fost copil.

Doamne, ce frumosi suntem retraindu-ne copilaria! Si ce fericiti!…

Retraind copilaria...

Ce as mai putea face in cele doua-trei zile care mi-au ramas din vara asta frumoasa? Poate fetita pe care mi-am dorit-o mereu? Ilinca? Ai curaj, Iuliana?

Tie ce ti-a ramas nefacut?

Foto: Isis

Read Full Post »

Trei femei, trei vieti desfasurate in paralel, la distanta de ani una de alta.

In trecut… impliniri si frustrari, victorii si resemnari, altele pentru fiecare. Pentru toate insa… mult zambet si atitudine buna! In prezent? Povesti spuse in masina, pe un drum spre sudul tarii. Si vise destainuite cu sinceritate si naturalete.

– Eu imi doresc o florarie, le-am spus. Ma ametesc florile… Nu vreau o sera. Nu am rabdare sa le cresc. Imi place schimbarea, miscarea lucrurilor si a starilor de fapt. Tresarirea si linistea, succedandu-se. Vreau sa le vad, sa le ating, sa le miros, sa le adun de fiecare data altfel, sa le desfac, sa le descant, sa ma imbat de ele… apoi sa le daruiesc in jur, impreuna cu un cuvant. Nu vreau sa ma pastrez, eu sunt de dat…

Este un vis al meu floraria. Inca nu mi-a ars suficient sufletul incat sa fac ceva pentru el. Am altele care nu ma lasa…

– Eu vreau un mic restaurant in care sa pot servi clientilor multe salate. Sa le colorez sanatos si sa le aranjez apetisant. Sa le prepar de la inceput la sfarsit cu maiestrie, fara a fi nevoie de oliviera pe masa. Sunt prea multe locuri in care esti servit cu niste legume taiate si lasat sa-ti satisfaci gustul cum crezi tu ca e mai bine… si sunt atatia oameni care nu stiu sa combine niste ingrediente simple – otet, ulei si sare…

– Iar eu… eu vreau un magazin de lux… de haine barbatesti!

Barbatesti? Cum asa? am intrebat-o mirate. Nu de dama?

Nu. Femeile vin, se entuziasmeaza prea repede de tot ce vad, stau o ora, probeaza o suta de tinute si… iau una-doua sau niciuna. Le plac multe, se hotarasc greu, se fataie, vorbesc mult… In magazinul meu, Barbatul va intra, va zambi Doamnei care sunt eu… Sarut mana!… va spune ce doreste – un costum, camasa si cravata asortate si elegante, o curea potrivita… eu aleg, ii dau, probeaza zece minute, ii fac un compliment, zambeste din nou, are incredere, punct ochit-punct lovit, scoate cardul, plateste, imi lasa cartea lui de vizita… zambim amandoi… ziua e frumoasa!…

*

Am ras? Nu, cum sa radem? Erau VISELE noastre!! Sa n-o faci nici tu!

Vise din ce in ce mai mature si mai incarcate de substanta, proportional cu varsta femeilor. Dorinte care nu au neaparat de-a face cu profesia lor – Iuliana si Anca sunt doctorite, Victoria e farmacista.

Vise imposibile?
Tot ceea ce mintea umana poate imagina este posibil! Trebuie doar sa ai curajul de a sari in gol…

Uneori e mai greu sa te gandesti la un lucru decat sa il faci.

sursa foto: Google

Read Full Post »

Zi obisnuita de lucru. Agitatie. Urgente.Telefoane. Ies din birou sa-mi iau un pahar cu apa. In fata secretariatului Sefa! Ma priveste din fuga si cu voce ferma – de director! – imi zice:

De-acum inainte la serviciu nu mai vorbesti despre vise, ci doar despre asigurari!…

Am crezut ca nu aud bine… Da, eu vorbesc despre vise! Eu… asta traiesc, asta gandesc, asta visez, asta pictez… Am revenit si am ramas tacuta toata ziua… nimic nu mi-a iesit… si nicio zi dupa n-a mai fost ca inainte!

Dar am zambit mereu – cheia era la mine!

*

Iubesc libertatea sub toate formele ei, inclusiv cea de exprimare. Iar libertatea tine doar de noi intotdeauna, nu de spatiu… sau timp… sau sef!

Libertatea o avem, nu se castiga! Ne-am nascut liberi. E in noi. Nu se da si nu se ia. Doar se traieste! Ne putem bucura de ea  in orice moment, dar noi alegem uneori sa ramanem totusi captivi… intr-o slujba cu mai multe dezavantaje decat avantaje, intr-o relatie care ne stoarce de fericire, in niste obiceiuri pe care poate le-am preluat din familie sau ni le-am format pe parcursul vietii si care nu ne duc nicaieri, in temerile noastre… in loc sa ne eliberam si sa ne faurim singuri lumea! Nu avem destul curaj pentru a face asta, asa incat libertatea cu care ne-am nascut… e doar un cuvant pe care-l rostim mecanic, fara a-l intelege suficient…

Mi-a fost interzis sa vorbesc despre vise, dar… SUNT LIBERA SA VISEZ!!

Pentru ca orice om are nevoie de un vis…

Acum nu mai vorbesc despre vise la serviciu. Mi-am dat demisia!…

Si posibilitatea de a alege o avem, ne-am nascut cu ea… Tu ce ai alege intre un loc de munca si visele tale? Intre jumatatea de masura si… TOTUL?

sursa foto: „National”

Read Full Post »