Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘cariera’

Imi place evadarea din obisnuinta, iesirea din tipar, aruncarea in valuri… si cred  ca fiecare zi ar trebui sa ne aduca ceva nou, un pic de inedit. Chiar daca sunt destul de timida – nu si tacuta! – imi place sa ma bucur de fiecare clipa, sa ma simt o nebuna frumoasa… Ai facut vreodata o nebunie atat de mare incat sa n-o poti povesti?…

…Despre un pic de inedit scriu azi. Despre o idee nastrusnica, pusa in practica de un cautator. O cheama Ana si nu o cunosc, dar cred ca nebunia ei de vara este atat de mare incat merita povestita aici… Am ajuns intamplator la blogul ei, creat in urma cu doar 5 zile, cu un scop foarte clar si declarat – cauta o slujba stabila.

Ideea nu-i apartine, ci e o adaptare originala, inedita, care atrage prin simplitate. Intotdeauna ideile cele mai bune sunt si cele mai simple, pe care insa nu le vedem pentru ca… e nevoie uneori de putina viziune sau disperare!

Mi-a placut ideea si mi-a placut bunul simt cu care-si sustine cauza, onestitatea in privinta propriilor limite, echilibrul si cumpatarea de care da dovada in vorbe. Mi-a placut iesirea din tipare si determinarea ei.

Nu judec omul, pe care nu-l cunosc. Nu pot aprecia corect situatia, cata vreme nu am toate datele problemei. Nu am cum s-o ajut eu, nici macar s-o aduc pe aceasta cale in fata unor potentiali angajatori, pentru ca aceasta tabachera-blog este…doar a mea, deocamdata!

Scriu insa aici despre ea pentru ca omul-Ana si ideea sa merita retinute de fiecare dintre noi. Sunt o dovada a multitudinii de optiuni care ne sunt la indemana intr-o situatie aparent fara iesire. De data asta este vorba despre cautarea unei slujbe. Altadata poate fi vorba despre directiile pe care le poti deschide singur atunci cand esti concediat sau renunti de bunavoie la o slujba…

E usor sa ne lamentam si sa ne spunem singuri: N-am alta solutie. Am!!

Universul ne pune la dispozitie un infinit de solutii intotdeauna. Doar ca trebuie sa ne oprim, sa tragem o gura de aer si sa ne facem curaj de a porni pe o cale pe care nu majoritatea o abordeaza, ci doar o minoritate. Sau poate chiar eu sunt deschizatorul de drum!…

Nicio situatie nu ni se da fara a primi si o rezolvare pentru ea. Cel putin una, din multele care exista. Celelalte nu sunt la vedere, de regula, ci necesita efortul de a le descoperi si a le pune in practica. Precum Ana.

– update 19.08.2010 –

Blogul Anei a fost parolat, asa ca vreau sa explic in cateva cuvinte ideea ei, pentru cei care nu-i cunosc inca povestea.

Ana are 28 de ani, a avut 4 slujbe pana acum, nu mai are niciuna si incearca sa-si gaseasca una! Una in care sa fie platita cu cel putin 1500 ron lunar, iar sexul cu seful sa nu intre in indatoririle ei de serviciu. Sunt singurele dorinte. Satula de toate incercarile facute pe caile clasice de cautare a unui loc de munca, decide sa aplice o alta strategie: isi face la 1 august un blog pentru 30de zile, in speranta ca in miile de vizitatori exista unul – UNUL! – care sa fie receptiv la ideea ei. Sustinuta in intreprinderea ei de alti bloggeri, Ana are doar in primele cateva zile ale lunii cateva mii de vizitatori. Apar potentialii angajatori, interviurile si…

…oare rezultatul il vom afla, dat fiind faptul ca si-a parolat pagina?? Ce crezi?

Anunțuri

Read Full Post »

text primit via e-mail – continuare –

Munca e bună numai când ţi-aduce un franc cinstit în buzunar şi mai ales, îţi dă şi răgazul să-l cheltuieşti. Sistemul suedez prevede că trebuie să ameţeşti muncind cinci zile pe săptămână şi să ameţeşti în bar două zile pe săptămână. Ăsta e raportul minim rezonabil.

Carierismul e plăsmuirea bolnavă a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinuează că o femeie poate face orice, dacă vrea ea: ajunge imediat director executiv, naşte trei pui vii pe care îi hrăneşte cu lapte praf, soţul o iubeşte leşinant, deşi o vede cam şase ore pe săptămână (sau poate tocmai de-aia), iar el, deşi e neurochirurg şef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spală vase şi-o aşteaptă pe ea cu maşina la firmă, seara. Pardon, noaptea. Nu se ştie când operează el pe creier şi mai face şi lecţii cu ăia mici, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri şi de convins opt clienţi să investească.

Femeile care au văzut-o pe Diane Keaton în „Baby Boom” se lasă drogate de gândul inept al unui perpetuum mobile. Au senzaţia că se poate orice. Că soţul, copilul, ciobănescul german şi siameza aşteaptă oricât; ei latră la unison cu mândrie că au o directoare în familie. Când ambii soţi muncesc deopotrivă, ajungi să le înţelegi masochismul, până la urmă.

Pericolul dospeşte abia când femeia de carieră are acasă un inginer care scapă la 4,00 de la uzină, apoi vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate şi puţin sex. Muncind ca o disperată ca să nu cumva să fie promovată alta în locul ei, la o adică, femeia se înscrie deja la divorţul part-time şi facilitează hârjoana extraconjugală a bărbatului constrâns de hormoni. Când constaţi că fetiţa ta îi spune „mamă” soacră-tii (care nici nu te-a vrut de noră, fiindcă nu păreai gospodină şi uite că ştia ea ce ştia) şi bâzâie că pe bona o iubeşte cel mai mult de pe lume, e cam târziu să-ţi dai demisia. Copilul nu înţelege că tu crăpi muncind ca să aibă el garsonieră-n Bucureşti când termină liceul (dacă l-o termina, că tu n-ai timp să-i verifici lecţiile). Copilul vrea să stai lângă el, caldă, pufoasă, atentă, să simtă dragostea ca pe o pernă de pluş. Dar tu, care-ai răspuns la celular şi-n clipa când te cerea ăla de nevastă şi i-ai spus lui „da”, acoperind o secundă telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene şi ai continuat să vorbeşti cu şeful de secţie la telefon, nu prea înţelegi cum vine chestia asta cu renunţatul la carieră de dragul familiei.

Mircea, fă-te că trăiesti! Apropo, când ţi-ai închis ultima dată telefonul, ca să vezi un film fără să te deranjeze nimeni? Nu e cazul, că pe vremea când ai văzut tu ultimul film încă nu se inventaseră telefoanele cu On şi Off, erau numai fixe cu roată şi fir cârlionţat.

Am chiulit şi-am să chiulesc cu voluptate de la muncă, întotdeauna! Chiuleşte şi tu, salvează-ţi viaţa, femeie! Atât cât se poate, la bunul simţ, în doze homeopatice. Să ştii numai tu. Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa. Mi-a rămas în cap (şi mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revoluţie, când habar n-aveau că intraseră deja în direct şi cineva i-a zis lui Dinescu: „Mircea, fă-te că lucrezi!”. Şi Mircea a ascultat. Şi a ajuns departe.

Până când vom pricepe omeneşte tâlcul acestui îndemn vital, vom continua să ne prefacem că trăim…

One more time… think it over!

Oare exagereaza Dinescu?

Read Full Post »

Am plecat acum cateva luni dintr-o mare companie, e o poveste intreaga…

Scriu pentru voi, dragele mele femei care ati ramas acolo. Si pentru cele de prin alte parti… De fapt, nu eu scriu, ci Mircea Dinescu. Eu doar subscriu.

Tu reflecteaza si, daca esti ocupata pana peste cap si nu mai ai timp pentru tine si cei dragi… FA CEVA!

Odată, la serviciu, am dat de o colegă nervoasă la toaletă. Ieşise din cabină, îşi netezea fusta şi bombănea: „Ştii bancu’ ăla cu Iţic?”. N-am ştiut dacă vorbeşte cu mine, aşa că am mormăit incert, în aşa fel încât, la o adică, să reiasă că eu de fapt cântam. A continuat şi m-a scăpat astfel de propria-mi mutră buimacă: „Cică se ruga Iţic toată ziua la Dumnezeu: Dă, Doamne, să câştig la loterie! Ajută-mă, Doamne, să câştig la loterie, hai, Doamne, zău, de ce nu mă ajuţi şi pe mine să câştig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atâta văicareală, se repede la el: Mă, Iţic, pe cuvânt că te-am auzit şi m-am străduit din răsputeri, dar te rog frumos, ajută-mă şi tu puţin: joacă la loterie!”.

Am hăhăit cu ea un pic, dar aşteptam legătura dintre banc şi motivul reuniunii noastre private. A continuat: „Aşa şi eu, dragă: tocmai am facut acum un test de sarcină care, normal, mi-a ieşit negativ. Am plâns ca proasta, cu fundul pe colac, fiindcă mă screm de vreo patru ani să rămân gravidă şi degeaba! După aia însă, brusc, mi-a bubuit mintea că de la ciclul trecut n-am mai făcut sex, de fapt! Că eu cu bărbată-miu nu ne întâlnim decât 8 minute pe zi, dimineaţa. Şi, deşi el n-are nevoie decât de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindcă îmi fac părul cu drotul, pantofii cu cremă şi botul cu ruj. ” Verifică-ţi agenda, am putea să ne vedem azi la 1,45 să luăm lunch-ul şi să facem un copil?”

Mă uitam la ea cu ceva ce fusese până de curând admiraţie, dar deja nu mai eram sigur: femeie de carieră, obsedată de promovare, leafă, autoritate şi performanţă. Vorbea jumate-n engleză, jumate-n română, cum se poartă acum, era toată numai taioare, promăuşăn, targhet, auărnes, marchet, pablic-rileişăns, plening, risărci, fiidbac. Damă spirt, cu părul prins ca madam Ecaterina Andronescu – Abramburica, era deci colega-cea-fără-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomică şi de bărbaţii care cred că femeile sunt inferioare.

Avea un soţ manager, care-şi făcea al doilea doctorat şi chelise prematur din cauza studiului năpraznic şi ambiţiei de a fi şef. Aveau bani, lucrau în multinaţionale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mândria-n ei. Dar n-aveau copii. Asta lipsea din tabloul perfect. Când au împlinit 30 de ani au făcut consiliu de familie, cu părinţi şi cu socri cu tot şi au decis să aibă un băiat şi o fată, neapărat în ordinea asta. Când au împlinit 34, s-ar fi bucurat să aibă şi-un pechinez, numai că programul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 şi pleca la 7,42 cu Renault-ul, el se scula la 7,34 şi pleca la 8,02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9,10, comanda pizza, îi lăsa şi lui o felie rece, se culca; la 10,45 venea şi el şi mânca uscătura. Apoi se strecura în pat lângă ea, dar n-o trezea niciodată pentru sex, fiindcă el trişa; seara nu facea duş, nu mai avea timp. Făcea doar dimineaţa.

Ea văzuse-n filme cum femeile de carieră îşi făceau test de sarcina la WC-ul firmei, deoarece acasă nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare dată era că numai din ovulul ei nu se putea isca nici un făt, mai trebuia şi ceva de le el, parcă. Dar el avea de învăţat ca s-ajungă docent, ea avea de ajuns cea mai şefă şi de câştigat bani. Copiii nu apăreau, iar cuscrii făceau deja consilii numai între ei, hotărau ceva, însă rezoluţia rămânea nerostită, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu răspundeau, erau în miting. Pe ea, ovulaţia o prindea numai în brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu ştia ce e aceea ovulaţie, deşi pe vremuri, când erau studenţi şi obişnuiau să mai şi trăiască, ea îi desenase două ovare şi nişte puncte pe care le înghesuiau alte puncte, cu coadă.

Femeile s-au opintit câteva secole să ajungă egale cu bărbaţii, iar acum nu mai ştiu cum să scape de acest groaznic privilegiu.

Muncim ca nişte tâmpite, îi mulţumim patronului că ne dă şansa extraordinară de a lucra şi- n weekend, ca să ne afirmăm şi să ne ţinem de deadline. Şefii pleacă de vineri la prânz şi-i mai vezi luni după-masă, când se deşteaptă din mahmureli de cinci stele. Timp în care ai deosebita onoare de a le ţine locul, că de-aia ai dat atât din coate şi-ai făcut ulcer de când mănânci numai kebab în chiflă, la serviciu, ca să ajungi femeie de nădejde. Firma te-a răsplătit cu două dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tău personal. Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook şi Power Point, coşmarul ţi-e împicăţit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie „urgent”, „campanie”, „scheme”, „rapoarte”. În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de pătrăţici şi te trezeşti ţipând. Nu pentru că te înnebunesc folderele, ci pentru că e deja 7,30 şi la 8 trebuie să fii la firmă şi-ai dormit strâmb şi-ţi stă bretonul ca o bidinea.

„Scuză-mă, te las puţin pe fir, că mă cere unul de nevastă…

text primit via e-mail – va urma –

Read Full Post »