Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘dorinta’

Am dat in calatoriile mele virtuale peste desenatorul devenit apoi muză…

Uneori pentru ca un vis sa se implineasca este suficient sa il ai, zicea cineva. Cum ceea CE AI reprezinta averea ta, inseamna ca visele ne sunt avere. Una atat de mare pe cat ne-o dorim. Una pentru care nu platim impozit, pe care-o putem inmulti usor si-o putem darui, pastrand-o in acelasi timp.
Suntem bogati, dar constientizam asta? Unii, mai tarziu. Altii, niciodata.

*

Mi-am dorit intalnirea cu zburatoarele roz-albe si ma-ntrebam de curand daca sa apuc iar drumul spre insorita Insulă a Iubirii. Primavara, prin aprilie-mai, cand coloniile de flamingo vin pe Lacul Sarat din Larnaca. A fost suficient sa scriu asta in Tabakeră si… iata-ma fotografiind pasarile din gandul indraznet!
La cativa metri de mine, in plin centru de Hilton Hawaiian Village honolulian, cu cateva luni mai devreme decat programasem mental…

Nu este inca o dovada a faptului ca visele se vor cateodata doar visate, scrise, datate si cu incredere lasate sa se inalte?

De-mi spui ca e nevoie de muuuuult mai mult, s-ar putea… sa fiu de acord. 😉 Dar, nuanţând, as zice ca uneori ceea ce intreprindem are un alt scop decat dorinta aia mica si ascunsa, asternuta intr-un moment de sinceritate cu noi insine, a carei implinire vine la pachet cu atingerea scopului, ca dar din partea Universului. Fara a face nimic special pentru ea, in afara de a o gasi inlauntrul tau si a-i recunoaste dreptul la viata. Tocmai de aceea sentimentul surprizei si bucuria reusitei sunt mai mari.
(Of, imi ramasese ideea impiedicata la jumatatea drumului, dar au venit piticii cei sfătoşi s-o duca mai departe, sub nume schimbat…)

*

Dorinta vie, credinta deplina si asteptarea rabdatoare imi sunt cheia.

Ei da, acum imi pot permite unul nou: papagali albastri si maimute hoate. La Rio.

Foto: Isis

Read Full Post »

Atat de banala mi-e dorinta azi. Plus doua gantere. De câte 3 kg. Preferabil rosii.

Read Full Post »

Du-te sa te culci, eu vreau sa mai stau putin. Incerc sa scriu ceva, de cateva zile n-am facut-o.

– E trecut de miezul noptii iar. La cat te scoli maine dimineata? m-a intrebat, stiind ca am o intalnire stabilita foarte devreme.

– La cat trebuie! Fac ceea ce trebuie, ce e necesar sa fac.

– Si-acum ce-ar trebui sa faci?

– Acum? Sa ascult ploaia si greierii…

*

Uneori sa ascult devine o necesitate. Sa vorbesc devine in plus.

Alteori vreau sa scriu in Tabakeră, dar pot… doar sa citesc.

*

Femeile care vor si barbatii care pot mi-au placut intotdeauna.

sursa foto: Google

Read Full Post »

Cristina a lasat in Tabakera mea un gand rugator: Mai pune-ne si pe noi pe vreo strada pe care mai ajungi, cand ajungi… Cu ochii. Imi doresc si eu sa vad Chisinaul.

Cand ea si-a asternut cuvintele, eu le-am prins din zbor. Daca e vorba despre visuri, sunt agila si abila. Asa ca i-am aratat o straduta. Dar Chisinaul a fost, de fapt, mai mult decat o straduta…

Ma gandesc la ce m-a impresionat cu adevarat la acest oras. Pe langa limba noastra, cunoscuta si necunoscuta mie, cu blinelele ei cu tot, restaurantul Vatra Neamului cu zama de gaina si poetii de pe perete, Vicoveanca sarutandu-l pe frunte pe Vieru, langa parc, Eminescu si Creanga pe tapiseriile din magazinul de artizanat, biserica din parc si clopotul ei, Stefan cel Mare si Sfant si Al Nostru, gandul bun lasat pe un panou, in plin centrul orasului si martisorul din pom, intr-o ultima zi a lui martie… pe langa toate astea, eu am vibrat la… flori! Narcisele galbene si fata visatoare.

Ei bine, daca narcisele si fata le tin doar pentru mine, te pot pune cu ochii pe florile care l-au furat pe Valsis, ca si acum ceva timp: trandafirii mari…

si femeile frumoaaaase!!

Trandafir de la Moldova, te-as iubi, dar nu stiu vorba…

Acuma, dupa asa mândreţe de flori daruite in zi de sarbatoare a Floriilor, nu prea mai indraznesc sa-ti spun ca ceea ce mi-a placut cel mai mult la Chisinau au fost, de fapt… bomboanele BUCURIA! Poate altadata… 😉

Foto: Isis

Read Full Post »

Am un nou prieten. Ca tot vorbeam despre prietenie…

L-am cunoscut intre Craciun si Anul Nou, in AFI Palace. Eu cautam ineditul sfarsitului de an. El isi astepta, fara sa constientizeze asta, stapana inimii.

Nu mi s-a aratat inca de prima oara in toata splendoarea lui, ci a trecut oarecum neobservat. Nu totul straluceste in lumea asta. Si nici nu e aur tot ce straluceste… A fost nevoie sa ma invart putin in juru-i pana sa-l bag in seama. Odata zarit, analizat in fuga, validat din privire, am stiut ca va fi al meu.

Ramanea sa vedem cum stam cu… chimia! Toata noaptea m-am gandit la el. Si cea de dupa. Si cealalta… Apoi, brusc, mi s-a nazarit ca nu se cade si am facut un pas inapoi. Am inceput sa gandesc ca e doar o atractie de moment, ca nu-mi satisfac o nevoie reala, ci doar un moft, un capriciu, ca… Si am renuntat, in sufletul meu. Alesesem renuntarea – eu, care pledez intotdeauna impotriva ei.

Numai ca ce e scris, e scris! La cateva zile, m-am trezit ca Valsis vine acasa cu… el! Surpriza de Craciun. N-am stiut cum sa ma comport, nu prea stiu s-o fac in situatii critice. Am preferat sa-i ignor prezenta, cel putin pana cand imi treceau emotiile. Nu eram pregatita pentru intalnire.

Cateva zile nu ne-am vorbit, doar ne-am privit indelung, dar a venit vremea unei prime nopti impreuna. Eram doar noi doi in camera, iar bradul licarea intr-un ritm lent, odihnitor. Toti ceilalti dormeau, visau deja. Liniste in casa si-n suflet. Decisesem sa trec peste toate rezervele mele, asa ca mi-am facut curaj, l-am strans la piept, mi-am plimbat degetele usor peste, apoi… am inceput sa-i soptesc.

E bun ascultator, m-a cucerit. Un proverb – texan, parca – spune ca Dumnezeu ne-a dat doua urechi si o singura gura ca sa vorbim mai putin si sa ascultam mai mult. Eu de ceva zile ii tooooot vorbesc… mai am inca lectii de-nvatat!

Ne descoperim incet-incet, dar avem deja un vis comun: un blog avand ca tema SANATATEA. Suntem in negocieri.

Pe prietenul meu il cheama Vaio.

sursa foto: Google

Read Full Post »

Nu mi-am imaginat ca voi dansa rock si twist cu fiu-meu. Am facut-o si pe asta! Ieri. Excelent!

Let’s rock! Incrucisez-vârf-călcâi-apropii, incrucisez-vârf-călcâiiiiiii (slow). Pasii sunt simpli, ritmul poate fi lent ori rapid. Nu se poate dansa decat cu zambet pe buze. Eu am incercat si altfel, dar nu iese!…

Doi inainte-doi lateral-inainte-lateral-spate-lateral… si incrucisez-vârf-călcâi-apropii, incrucisez-vârf-călcâiiii… Si-acum sa punem o muzica asa, „la misto”, cum ar zice dom’ profesor. Mai lenta, ca pentru noi, incepatorii…

Pentru Profu’ si pentru Radu… un ritm mai rapid, asa cum le sade bine! Pentru ca au facut spectacol amandoi, pret de un dans! Cat sa-i zica Viorel, de la cei aproape 70 de ani ai sai: Radule, era sa fac infarct cand te-am vazut!…

E adevarat, Radu stie ceva jive de pe la antrenamentele cu Mihai Petre si Elwira Duda sau concursurile cu Oana, partenera sa. Dar astea au fost mai alaltaieri, cand era un copil… Azi e adolescent si sunt mandra de el!

Dansul este puţină nebunie care ne face tuturor mult bine... E poezie tacuta… E poezia piciorului… E arta… E limbaj ascuns… Dansul este o exprimare verticală a unei dorinţe orizontale… definitii interesante, inteligente, inspirate.

Iar dansul vietii e… calatoria dintre ce ai fost candva si ce devii acum.

Ce DEVIN, numai eu pot DECIDE. Calatoria e doar a mea, oaie responsabila, nu a turmei! Nu-mi pot lasa devenirea la intamplare si nici nu-i pot lasa pe ceilalti sa aleaga pentru mine… Cum nu i-am lasat nici sa-mi aleaga barbatul cu care sa-mi petrec anii! Cei 20 pe care ii facem… peste o zi!

Prea tarziu pentru un rock ‘n’ roll? Nu cred…

Read Full Post »

Se apropia ziua mea de nastere si i-am zis lui Valsis:

– Am trei dorinte: Sa te lasi de fumat, sa-mi faci o fetita si sa dai la ASE, pe langa ingineria ta!

El a zambit discret si… Finantele le-a facut, Ilinca a iesit Tudor, dar de fumat… astept in continuare!

*

Urmaresc cu interes de cateva zile blogul Sedentarului, care incearca sa renunte la tigari. Imi zice el:

„Pai nu, ca de astea (tigari) electronice m-am atins relativ recent, ieri sau azi, cand am dat peste obiectu’ cu pricina printr-un sertar. Nu e mare filosofie, in esenta e un vaporizator si cu o capsula cu nicotina plus arome – daca vrei, o narghilea electrica.
Sincer, cred ca e doar chestie de vointa. Prietena mea fumeaza si n-are de gand sa se lase, eu mi-am propus sa fac asta si cre’ ca o sa o reusesc.
Ma mir doar ca nu are efecte mai ciudate, mai puternice. Ma asteptam sa o iau pe pereti, sa iau lumea la bataie, sa strang pe careva de gat pentru o tigara… ciuciu. Doar un strop de autocontrol uneori, cand gestul reflex (dupa 13 ani de fumat) ar fi sa-mi aprind o tigara, si gata…

Mai curind, cred ca e pur si simplu treaba de obisnuinta – te dai jos din masina, iti aprinzi o tigara; iti torni o cafea, iti aprinzi o tigara; iesi intr-o pauza de la munca, iti aprinzi o tigara etc. Astea sunt momentele in care eu bag autocontrolu’ in functiune, in rest nu pot sa spun ca simt o nevoie explicita de a fuma. Iar daca ma “roade”, un Nicorette si gata (nu neg ca o fi si un pic de placebo acolo).”

Citind randurile lui, mi-am amintit un alt punct de vedere, scris cu mult umor de catre un foarte drag prieten:

„Da’ de fumat nu m-am lasat. Poate, daca intram in Guiness Book…
Cu o fosta iubita m-am certat – am terminat cumva amici – pentru ca m-a somat sa aleg: ori ea, ori tigara? Pai, cu tigara eram prieten de mai multi ani. Niciodata sa nu parasesti un prieten vechi pentru unul nou!
De fumat nu m-am lasat!
Am facut niste calcule, sumare. In mai bine de-un sfert de veac, la preturile de-acum, s-ar zice ca am ars cam un miliard de lei vechi! Hmm… Da’ n-am gresit! Calculele. La piata de azi, asta-nseamna un apartament potrivit sau un autoturism chiar bun. N-am nici apartament si nici masina. Da’ fumez!
Trebuie sa ma las! Nu trebuie, chiar ca ma las de fumat!
Da’ cum e sa faci atatea eforturi ca sa fumezi? Sa renunti la atatea si chiar la atatia pentru fumat?! Sa faci atatea sacrificii! Sa iei un viciu de la 0, sa-l cresti, sa-l faci mare, sa-i serbezi majoratul… Sa-l faci cu facultate, cu master, poate-n curand si doctoratul… Ca se poarta! Dupa atatea, sa lasi viciul de izbeliste?
Spuneti si voi! Nu e pacat?”

Acuma, eu ce sa fac? Sa-i tin pumnii Sedentarului si sa-l incurajez de pe margine in lupta cu tutunul si cu sine insusi? Sa plang si eu de mila viciului, sa-l hranesc si sa-l mangai? Sa-mi repet in fiece clipa vorba care zice ca suma viciilor unui individ este constanta si sa fiu recunoscatoare pentru unul atat de mic? Sa ignor subiectul? Asta chiar nu pot, am o… Tabakera!

Pare greu raspunsul, dar pentru mine e usor – e doar o alta lectie invatata in viata, de multe ori de la oamenii de pe patul spitalului…

Nu cred in renuntare, in general. Cand vine, insa, vorba despre tutun, singurul cuvant care-mi vine pe buze este RENUNTA! Exceptia care intareste regula…

sursa foto: Google

Read Full Post »

Older Posts »