Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘copilarie’

– Mami, imi faci si mie sarmale? o intreba fratele meu.
N-am pofta sa infasor sarmale acum, ii raspundea ea, obosita dupa o zi de lucru.
Dar prajitura cu crema de vanilie care imi place atat de mult?
– Nici de asta n-am chef.

Bine, mami. Lasa, ca se-ntoarce ea roata… O sa vina vremea sa plec in armata, am sa te vad atunci cum vii cu oala cu sarmale si tava cu prajituri la poarta unitatii militare. Eu am sa le refuz, zicandu-ti ca avem mancare buna si destula. Ce-ai sa mai plangi atunci!…

Era doar un copil, incercand sa faca haz de necazul sau. N-a fost nevoie sa vina armata, viata l-a aruncat la mare distanta de casa mult mai devreme, inca de la inceputul liceului de marina comerciala. Avea sa vada apoi lumea indepartata, ani de zile, stabilindu-se intr-un final langa marea care i-a fost draga din copilarie. Mami i-ar face acum sarmale si prajitura preferata in fiece zi, oricat de obosita ar fi, dar nu se mai poate. Si plange.

*

Sunt mamă astazi. Am doi baieti si de multe ori raspund rugamintilor lor cu un Altadata, nu azi. In secunda urmatoare imi aduc aminte replica fratelui meu, dandu-mi seama cat gresesc. Pentru ca acum stiu si continuarea povestii…

Rememorez de multe ori dialogul asta la inceput de martie. Daca venirea primaverii e prilej anual de sarbatoare a innoirii si schimbarii evidente, pentru mine, de 8 martie, este vorba numai despre mame. Pe care le iubim mereu, chiar daca nu le placem intotdeauna…

Anunțuri

Read Full Post »

Si-a dorit atat de mult ca nevasta sa-i faca un baiat, incat dupa ce a dus-o la maternitate ca sa nasca, el s-a oprit intr-un magazin de instrumente muzicale si a cumparat primul dar pentru baiatul lui: un acordeon. E-adevarat ca micutul n-avea sa cante la el decat peste ani, dar ce conta?

Baiatul a iesit fată! Dupa ani de stat intr-un colt al casei, sters de praf si admirat uneori, acordeonului i-a venit randul sa fie scos din cutia lui si sa-si umfle burduful cu aer. Ardea de dorinta de a-si incerca puterile! Nu si fetita, care avea doar 6 ani. De-abia reusea sa-l ia in brate, daramite sa mai si traga de el ori sa-i apese clapele si bașii!…

Cu toate astea, instrumentul rosu-potolit si sidefat o atragea ca un magnet. Prea mari pentru spinarea ei mica, curelele de piele se cereau legate cu o batista la spate, ca sa poata sustine acordeonul. Prea departate unele de altele pentru degetele ei de la mana stanga, butoanele maruntele si negre numite bași nu puteau fi apasate in acelasi timp cu clapele. Poate mai tarziu, cand mai cresc, isi zicea. In ciuda acestora, notele ieseau melodios, iar tatal era mandru de fetita. Si ea era mandra tare!

Asa ca tata l-a chemat intr-o zi pe Viorel, s-o invete sa cante la minunea rosie. Viorel i-a desenat mai intai un mar, explicandu-i ca asa arata o nota muzicala intreaga. A impartit, pe hartie, marul in doua jumatati – erau doimile. Apoi in patru – patrimile. In opt – optimile. In saisprezece – saisprezecimile. Mai departe nu mai stiu ce a facut Viorel. Imaginea marului taiat din creion nu poate fi uitata, insa…

Primul cantec pe care fetita l-a cantat singura era despre țața Mița din Ialomiţa: do-do-re-miii-faaa-reee-mi-doooo… Stie sa-l cante si azi! Au urmat alte cateva. Era frumos, dar a obosit repede. Dupa un an. Cand a inceput clasa a doua, Viorel n-a mai venit. Cred ca intr-o alta familie, o mamica a facut un baiat, iar tatal lui i-a luat acordeon…

Trei ani mai tarziu, fetita a primit o vioara. Era in clasa a cincea si avea un profesor de muzica extraordinar, care canta la vioara si conducea orchestra scolii. A invatat-o si pe ea. A inceput sa urce pe scenele Cântării României, cu taraful. Primul ei cantec la vioara a fost despre Barbu Lăutarul: Eu sunt Baaarbuu Laaautarul, staaaarosteeele siiii cobzaaaarul…

***

De atunci, multe instrumente muzicale a atins… Azi are acasa vioara ei veche, dar si pianul lui Tudor, chitara lui Radu si doua bete de toba, gasite acum vreun an sub bradul de Craciun. Numai ca cel care o fascineaza in continuare este… tot acordeonul! Nu degeaba se spune ca tot prin sertarul primei iubiri scotocim cu mai multa emotie…

***

Acum cateva luni am ascultat in metrou o copila de vreo zece ani, cantand la acordeon. Nu despre țața Mița, nici despre lautarul Barbu. Era despre… Nothing else matters! Cantecul m-a atins pana-n adancul sufletului. Am scos cativa banuti si i-am dat fetitei. Emotia nu e scumpa, de regula, iar iubirii dintai-si-cea-mai-de-pe-urma ii intinzi mana intotdeauna. Acordeonul ramane prima mea iubire. Cea de dinainte de Lucian dintr-a sasea…

sursa foto: Google

Read Full Post »

Am incheiat o noua saptamana. Sfarsitul ei m-a gasit ascultand muzica bucuriei, scriind mesaje unor oameni pe care, desi nu-i cunosc bine, ii pretuiesc si citind invataturi despre bine si rau.

Pune-ti viata in versuri!

Si iarasi iti spun: pune-ti viata in versuri, daca vrei sa simti viata universului si sa fii in legatura si armonie cu ea.
Poti analiza cantarile, insa niciodata nu uita sa canti. Criticii de poezie traiesc si mor, pe cand poetii traiesc vesnic.
(…)

Mi-am amintit, citind, ca mi-am pus viata in versuri de cateva ori. Prima oara a fost prin clasa a patra. Eram pionier…

Sunt inca mica, dar promit
Cand om intreg voi fi si eu,
Stalp iti voi fi, iubit Partid,
Acuma tu esti stalpul meu.

Un an mai tarziu imi puneam farama de copilarie in versul alb ce avea sa fie publicat in ziarul judetean.

Daca as fi un pom,
din fiecare floare a mea
ar zbura o culoare.
Rosu, alb, galben,
Albastru si verde.
Toate ar acoperi cerul,
devenind cantece
si lumina fara sfarsit.

Prinsesem curaj! Asa ca am inceput sa visez la melci de zapada, punandu-mi in versuri prieteniile si iubirile nevinovate ale varstei…

Am crescut. Locul melcului l-a luat iubirea adolescentina, apoi cea studenteasca. A urmat Valsis. Pentru el, cuvintele nu s-au lasat prinse-n rime. Nici ieri, nici azi. Pe el doar l-am iubit de-adevaratelea. O singura data l-am chemat si pe el in poezia vietii mele, constientizand corectitudinea calculului…

Mi-s lacrimile singurătate
cătând ințelepte gândiri
și glezna mi-e dusă departe,
aleargă-ntre două iubiri.

(…)

Bărbatul imi este și nu e,
aripa-și lovește de-o stea…
eu, ecuație nerezolvată,
răsar răzvrătita din ea.


Intr-o zi i-am cerut:

– Fa-mi si mie o poezie!

– Fa-o tu, iar eu am s-o semnez, mi-a raspuns.

Atat de mult mi-a placut replica, incat mi-am facut tema!

A fost intr-o noapte de iarna copil
Dorind o ninsoare sa cada
Si-n ganduri ascunse sa-i vina tiptil
Acelasi drag melc de zapada.

Si fuse apoi primavara pe deal
Cu parul de vant ravasit… (…)

Iar vara dori sa o vada arzand,
Caci sufletele ard totdeauna… (…)

Ce frica de toamna i-a fost tot mereu!
Cu-amurguri tacute si triste… (…)

Cand iarna cea mare veni linistit,
Cu alb nemintind niciodata… (…)

Mi-am pus in versuri si recunostinta. Am simtit candva nevoia sa multumesc Mariei, femeia speciala care ne pusese la dispozitie, dezinteresat, casa ei de pe malul marii, decorata in stil rustic si cu farfurii galbene. Asa ca i-am lasat la plecare, pe masuta din camera, felicitarea cu gandul nostru bun. Avea s-o gaseasca doua saptamani mai tarziu…

Multumim pentru clipa de pace,
Pentru valul lovind linistit,
Pentru lacrima scursa din geana,
Pentru gandul arzand razvratit.

(…)

Pentru secunda de nemurire
Ce ne-nalta spre Dumnezeu,
Multumim pentru starea de bine
Si pentru lipsa parerii de rau.

Multumim pentru zidu-n cadere… (…)

Privesc inapoi si zambesc. Instinctiv, mi-am pus viata in rime naive. La propriu. Sunt in legatura si armonie cu ea.

La figurat, poezia vietii mele e infinit mai frumoasa!…

sursa foto: Google

Read Full Post »

Fara sa vrem, ne retraim copilaria de-a lungul vietii. Pana la urma, suntem doar niste copii care se joaca, de la o varsta, de-a oamenii mari…

Prima ninsoare pe care eu mi-o amintesc am vazut-o la Brasov, orasul meu natal. Aveam doar cativa ani si eram internata in spital, cu hepatita virala A. Salonul era undeva la etaj, iar eu imi amintesc cum ma uitam pe fereastra in jos, sa-mi vad parintii, care nu aveau voie sa urce la noi pentru ca era sectie de boli infectioase. Afara ningea mare si des…

Am retrait momentul multi ani mai tarziu, tot intr-un spital, la etaj. Studenta fiind si insarcinata in ultima luna cu primul meu copil, am cerut profesorului de chirurgie de la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca sa inteleaga intarzierea mea de dimineata, la vizita prin saloanele de bolnavi. Era decembrie, polei si distanta mare de la caminul nostru studentesc pana la spital. Profesorul Ciurel m-a luat pe dupa umeri si m-a dus la fereastra de pe holul etajului V, unde era sectia de chirurgie, zicandu-mi:
Asta e vreme ca sa vii tu la spital? Stai acasa, ai grija de tine si de copil si ne vedem la examen, in ianuarie.
Afara ningea mare si des…

Cateva zile mai tarziu l-am nascut pe Radu. Intr-o zi norocoasa de 13! Si toata iarna am privit ninsoarea pe fereastra. Noi, trei copii… bucurandu-ne unul de altul si de bradutul plin de globuri din camera mica a caminului, bradut cu care tati ne astepta venirea de la maternitate.

De la o anumita varsta, inima se cheama cord, e o vorba din medicina. Se cheama cord, dar tot inima ramane! as zice eu.

De la o anumita varsta, copilului ii zicem om mare. Dar tot copil ramane… indraznesc, din nou, sa constat.

***

Of… Georgiana m-a provocat la amintiri! Aici. Eu voiam sa scriu vesel. Despre serbarea de ieri, a dansatorilor. Extraordinara seara, oameni, instructor!… Cat de frumoasa poate sa fie viata si cate surprize iti ofera! Vreau sa o traiesc vibrand. Doar de mine depinde.

Maine dansam salsa! 😉

sursa foto: Google

Read Full Post »

Ai curaj?

E pe sfarsite vara asta, prima pe care n-am privit-o in ochi cu indrazneala, ca pe toate celelalte! M-am ascuns de caldura ei greu de suportat, ramanand doar langa randurile mele.

Am vazut lumea de aproape  – Grecia, Ungaria iar, vine si Italia… si-am vazut-o si de departe, descoperind oamenii din spatele unor cuvinte si unor monitoare. Am trait poezie, am cantat mult si nou…

Mi-am simtit libertatea asa cum este ea – intreaga! Am vazut ca mi-au crescut baietii. Si aripile. Am iubit mult si permis, mult si neplanificat. Am cautat si am gasit in mine. Am fost femeie.

Seara de seara ne-am plimbat minute bune sau ore, mana in mana, pe strazile care se goleau de masini si se umpleau de copii mici, fara griji, scosi la joaca de parinti. Am mancat inghetata. Am fost copil.

Doamne, ce frumosi suntem retraindu-ne copilaria! Si ce fericiti!…

Retraind copilaria...

Ce as mai putea face in cele doua-trei zile care mi-au ramas din vara asta frumoasa? Poate fetita pe care mi-am dorit-o mereu? Ilinca? Ai curaj, Iuliana?

Tie ce ti-a ramas nefacut?

Foto: Isis

Read Full Post »

Zi de vineri… in care inca mai putem respira vacanta de vara.

De cand nu te-ai mai simtit fetita care merge pe tocuri? sau copilul cu barba?

Hai sa ne-ntoarcem azi la zilele fara griji, la natura, la muzica… sa ne-nvartim cu ochii inchisi si zambetul pe buze… catre soare…

Suntem tineri, Doamne, tineri!…

Tot timpul ma plimb pe un camp plin de flori…plin de flori…

Si ma uit pe cer si nu vad pic de nori… pic de nori…

Printre culori ma vezi cum zambesc la soare…

E atat de bine ca nu-mi mai trebuie nici de mancare…

Read Full Post »

Una din cartile care mi-a marcat… nu, nu copilaria, ci studentia!… este Micul Print!

Citisem Citadela de doua ori si imi placea Antoine de Saint-Exupery, dar in mana mea nu cazuse inca si Micul Print. Azi el este cel mai bun prieten imaginar al meu. Ma sfatuieste cand am nevoie, pentru ca e matur in gandire. Ma alint in fata lui, pentru ca il stiu copil si pe el…

E nevoie de un post intreg ca sa-ti vorbesc despre el, caci il iubesc cu adevarat. Nu e doar un personaj de poveste, ci insasi realitatea mea… O voi face, dar nu acum.

Acum vreau doar sa citim impreuna… o carte foarte subtire, in care incape decat o iubire…

Mai frumoase decat cuvintele sunt doar… cuvintele-puse-pe-muzica!

Simti cum aluneci si te cufunzi in propria-ti copilarie?

Asta e puterea cuvintelor din carti si a muzicii din sufletul tau…

Read Full Post »