Ce este reuşita?
Ce este reuşita?
Să râzi ades si mult;
Să câştigi respectul oamenilor inteligenţi
şi afecţiunea copiilor;
Să câştigi aprecierea criticilor cinstiţi
şi să înduri trădarea prietenilor făţarnici;
Să apreciezi frumuseţea;
Să vezi ce e mai bun în ceilalţi;
Să laşi în urma ta o lume mai bună, fie
printr-un copil zdravăn, o bucată de grădină
sau o condiţie socială mai bună;
Să ştii că măcar un singur suflet a răsuflat
mai uşor, pentru că tu ai fost pe lume;
Atunci se cheamă că ai reuşit.
Ralph Waldo Emerson
Ratacita printre fise de gramatica si literatura ale baietilor, am gasit ieri poezia. A primit-o Radu la sfarsitul clasei a opta, de la diriginta lui, alaturi de cuvintele Stiu ca ai sa reusesti! In acest context, m-am gandit la cat de mult inseamna pentru un om sa fie incurajat si cat de putin intelegem asta uneori. Eu insami am inteles-o destul de tarziu. Povestea e veche, lectia a fost insusita imediat…
Radu era in clasa a doua. La limba romana invata sa lege cuvintele in propozitii simple, apoi sa le dezvolte. Exersam amandoi acasa, in joaca. Avea de facut cate un enunt cu diverse cuvinte: frunza, stilou… Vorbele lui sunau cam asa: Frunza este verde. Eu am un stilou albastru.
Perfectionista fiind din fire, adica vrand sa-l invat lucruri de finete, nu doar corecte, am insistat putin mai mult:
– Sunt prea simple propozitiile tale, Radu! Zi si tu: Vantul misca frunza verde. Sau: Am primit in dar de la fratele meu un stilou albastru. Pentru ca la tine toate enunturile incep cu Eu am, Eu sunt sau Eu fac… Si da, asa e, o propozitie e dezvoltata daca ii adaugi fie si numai un singur cuvant pe langa subiect si predicat, dar de ce sa nu pui doua sau trei in plus, pentru frumusete?…
El tacea si, mai de voie, mai de nevoie, se straduia sa-mi faca pe plac. Surpriza avea sa vina cateva luni mai tarziu…
***
– Hai sa va-nvat ce este o scrisoare si cum ajunge ea la destinatar. Uite, voi imi scrieti mie cate un mesaj pe cate o foaie de hartie, o punem intr-un plic, adaugam destinatarul – adica eu… apoi expeditorul – adica voi… lipim timbrul si-l rugam pe tati sa duca plicurile la posta. Apoi asteptam si urmarim cutia postala, sa vedem daca scrisorile ajung la mine. E bine? i-am intrebat.
– Daaa! mi-au raspuns amandoi.
Zis si facut. Peste cateva zile am primit plicurile, le-am luat impreuna din cutia postala – ei curiosi, eu emotionata. Si invers. Mesajul lui Tudor, pe atunci la gradinita, era previzibil: cuvinte de dragoste si alint, scrise cu litere de tipar de un copil care, daca nu-mi spunea de cateva ori pe zi ca ma iubeste, nu se simtea bine. Radu, insa, avusese altceva de spus: Eu cred ca ma certi cam mult, dar in ceea ce priveste limba romana ai dreptate: sunt un prost.
Aproape ca am inceput sa plang, citind. Imi spunea doua lucruri, ambele dureroase: exagerasem cu cearta, cu critica si reusisem sa descurajez, desi intentia era una buna, iar eu imi iubeam copilul si voiam sa-l ajut. Joaca ne-a invatat o lectie, pe toti deopotriva: pe ei, sa scrie scrisori, iar pe mine…
Trei saptamani mi-au trebuit ca sa repar. I-am spus invatatoarei ce am facut si am rugat-o sa ma ajute. I-am luat enciclopedia pe care si-o dorea si i-am scris pe ea un mesaj incurajator… si i-am laudat compunerea despre Catalin si randunica. El a inteles atunci ca, daca mama-sii, la cat de exigenta este, ii place, totusi… inseamna ca e de bine! Peste ani, avea sa ia premii la toate olimpiadele scolare de romana…
*
Azi te incurajez, oricine ai fi. Mai ales cand ai de urmat un vis! Si mai ales cand esti descurajat de cei din jur – de regula cei apropiati tie, care te iubesc cu adevarat, dar inca nu si-au invatat lectia…
Ce-ar mai fi de spus?…
Stiu ca ai sa reusesti!
sursa foto: Google
Read Full Post »
Din prima zi de scoala si pana la sfarsitul clasei a patra, eu si Tudor ne-am luat ramas bun dimineata prin cateva cuvinte inspirate de antrenorul lui Lance:
