Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘poezie’

Cateodata e timpul pentru poezie…

Cântec român în rime hawaiiene

Singur sub anuenue (1)
stau în insulă şi cânt
norii taie-n zări statuie
de azur şi de pământ.

trec pe lângă dulci wahine (2)
ceas de ceas şi pas la pas
ciocănind în vis terţine
cu privighetori în glas

uneori la holo-holo (3)
cânt un cântec din Azuga
mai încoace mai încolo
timpul îşi înfundă gluga

sunt închis de mult în hale (4)
între Anzi şi-ntre Bucegi
într-un cerc de portocale
delineat de stranii regi

jos pe strada Kalakaua (5)
vin prinţese din Sri Lanka
pâlpâie-n pădure steaua
şi-un călugăr scrie tanka (6)

iată-n taină Lunalilo (7)
peste dealu-nalt din Pali (8)
dispărând spre Makakilo (9)
unde înfloresc migdalii

cade seara pe terasă
plec încet spre Fat Siu Lau (10)
întunericul de peste casă
îmi ordonă: taci, e pau (11)

Note de subsol: 1 – curcubeu; 2 – femei3 – plimbare; 4 – casă; 5 – rege hawaiian; 6 – formă de poezie japoneză; 7 – prinţ hawaiian; 8 – regiune muntoasă; 9 – cartier în Oahu; 10 – restaurant chinezesc; 11 – gata, s-a terminat!

*

Despre Stefan Baciu de-abia acum am auzit. Si despre Mira. Am ajuns la ei din intamplare, pe cai laturalnice care trec prin Insule. Acolo l-am aflat pe poet. Plecat din Brasovul meu natal, calator prin lume, stabilit in Honolulu, unde a fost profesor universitar pana la sfarsitul vietii sale...

Am citit noaptea poeziile hawaiiano-brasoveanului. Am aflat ca altii il cunosteau de mult timp. A fost nevoie de un vis pentru a-l descoperi si eu – dar ce bucurie pentru iubitorul de versuri din mine, care de o saptamana incoace respira aloha!

Incerc sa intru in lumea lui ramasa aici si in paradisul lasat mie acolo.

*

…si cateodata drumul este la fel de frumos ca destinatia.

sursa foto: aici

Read Full Post »

Am incheiat o noua saptamana. Sfarsitul ei m-a gasit ascultand muzica bucuriei, scriind mesaje unor oameni pe care, desi nu-i cunosc bine, ii pretuiesc si citind invataturi despre bine si rau.

Pune-ti viata in versuri!

Si iarasi iti spun: pune-ti viata in versuri, daca vrei sa simti viata universului si sa fii in legatura si armonie cu ea.
Poti analiza cantarile, insa niciodata nu uita sa canti. Criticii de poezie traiesc si mor, pe cand poetii traiesc vesnic.
(…)

Mi-am amintit, citind, ca mi-am pus viata in versuri de cateva ori. Prima oara a fost prin clasa a patra. Eram pionier…

Sunt inca mica, dar promit
Cand om intreg voi fi si eu,
Stalp iti voi fi, iubit Partid,
Acuma tu esti stalpul meu.

Un an mai tarziu imi puneam farama de copilarie in versul alb ce avea sa fie publicat in ziarul judetean.

Daca as fi un pom,
din fiecare floare a mea
ar zbura o culoare.
Rosu, alb, galben,
Albastru si verde.
Toate ar acoperi cerul,
devenind cantece
si lumina fara sfarsit.

Prinsesem curaj! Asa ca am inceput sa visez la melci de zapada, punandu-mi in versuri prieteniile si iubirile nevinovate ale varstei…

Am crescut. Locul melcului l-a luat iubirea adolescentina, apoi cea studenteasca. A urmat Valsis. Pentru el, cuvintele nu s-au lasat prinse-n rime. Nici ieri, nici azi. Pe el doar l-am iubit de-adevaratelea. O singura data l-am chemat si pe el in poezia vietii mele, constientizand corectitudinea calculului…

Mi-s lacrimile singurătate
cătând ințelepte gândiri
și glezna mi-e dusă departe,
aleargă-ntre două iubiri.

(…)

Bărbatul imi este și nu e,
aripa-și lovește de-o stea…
eu, ecuație nerezolvată,
răsar răzvrătita din ea.


Intr-o zi i-am cerut:

– Fa-mi si mie o poezie!

– Fa-o tu, iar eu am s-o semnez, mi-a raspuns.

Atat de mult mi-a placut replica, incat mi-am facut tema!

A fost intr-o noapte de iarna copil
Dorind o ninsoare sa cada
Si-n ganduri ascunse sa-i vina tiptil
Acelasi drag melc de zapada.

Si fuse apoi primavara pe deal
Cu parul de vant ravasit… (…)

Iar vara dori sa o vada arzand,
Caci sufletele ard totdeauna… (…)

Ce frica de toamna i-a fost tot mereu!
Cu-amurguri tacute si triste… (…)

Cand iarna cea mare veni linistit,
Cu alb nemintind niciodata… (…)

Mi-am pus in versuri si recunostinta. Am simtit candva nevoia sa multumesc Mariei, femeia speciala care ne pusese la dispozitie, dezinteresat, casa ei de pe malul marii, decorata in stil rustic si cu farfurii galbene. Asa ca i-am lasat la plecare, pe masuta din camera, felicitarea cu gandul nostru bun. Avea s-o gaseasca doua saptamani mai tarziu…

Multumim pentru clipa de pace,
Pentru valul lovind linistit,
Pentru lacrima scursa din geana,
Pentru gandul arzand razvratit.

(…)

Pentru secunda de nemurire
Ce ne-nalta spre Dumnezeu,
Multumim pentru starea de bine
Si pentru lipsa parerii de rau.

Multumim pentru zidu-n cadere… (…)

Privesc inapoi si zambesc. Instinctiv, mi-am pus viata in rime naive. La propriu. Sunt in legatura si armonie cu ea.

La figurat, poezia vietii mele e infinit mai frumoasa!…

sursa foto: Google

Read Full Post »

Nu mi-am imaginat ca voi dansa rock si twist cu fiu-meu. Am facut-o si pe asta! Ieri. Excelent!

Let’s rock! Incrucisez-vârf-călcâi-apropii, incrucisez-vârf-călcâiiiiiii (slow). Pasii sunt simpli, ritmul poate fi lent ori rapid. Nu se poate dansa decat cu zambet pe buze. Eu am incercat si altfel, dar nu iese!…

Doi inainte-doi lateral-inainte-lateral-spate-lateral… si incrucisez-vârf-călcâi-apropii, incrucisez-vârf-călcâiiii… Si-acum sa punem o muzica asa, „la misto”, cum ar zice dom’ profesor. Mai lenta, ca pentru noi, incepatorii…

Pentru Profu’ si pentru Radu… un ritm mai rapid, asa cum le sade bine! Pentru ca au facut spectacol amandoi, pret de un dans! Cat sa-i zica Viorel, de la cei aproape 70 de ani ai sai: Radule, era sa fac infarct cand te-am vazut!…

E adevarat, Radu stie ceva jive de pe la antrenamentele cu Mihai Petre si Elwira Duda sau concursurile cu Oana, partenera sa. Dar astea au fost mai alaltaieri, cand era un copil… Azi e adolescent si sunt mandra de el!

Dansul este puţină nebunie care ne face tuturor mult bine... E poezie tacuta… E poezia piciorului… E arta… E limbaj ascuns… Dansul este o exprimare verticală a unei dorinţe orizontale… definitii interesante, inteligente, inspirate.

Iar dansul vietii e… calatoria dintre ce ai fost candva si ce devii acum.

Ce DEVIN, numai eu pot DECIDE. Calatoria e doar a mea, oaie responsabila, nu a turmei! Nu-mi pot lasa devenirea la intamplare si nici nu-i pot lasa pe ceilalti sa aleaga pentru mine… Cum nu i-am lasat nici sa-mi aleaga barbatul cu care sa-mi petrec anii! Cei 20 pe care ii facem… peste o zi!

Prea tarziu pentru un rock ‘n’ roll? Nu cred…

Read Full Post »

No, servus! De-abia m-am intors de la Cluj…

Drum lung si frumos, soare de noiembrie-batand-a-septembrie, Valea Oltului ruginie si somnoroasa, junghi, Muresul trecut pe pod militar, camera bleu de hotel, plimbare pe intuneric, parcare etajata, Valsis, liniste si iubire in inima, Gradina Botanica tot negustata de el, noapte luuuuunga si plina, laptop minus, un azi-dimineata cu cafea la medicina, citit din revista „…medicii au fost amendati cu 5000 de lei pentru ca au gresit o litera (?!) pe concediul medical”, bluza indiana cu portocaliu si-un pic de mov, Sibiu 100% si Grand Plaz…

Si cand te gandesti ca azi e… LUNI!! Inca mai e. Ce bine e sa fii liber!

Ah, era sa uit: multa poezie si muuuuulta muzica, ascultate in boxele masinii!

Boxe foarte bune, poezii extraordinare, voci tunatoare – Adrian Paunescu si Manifestul, Florian Pittis si Inscriptia, Mihail Stan si Mistretul…

Boxe foarte bune, piese de si pentru suflet, alungand norii…

…and I think to myself:
What a wonderful world!

Saptamana viitoare voi rascoli cu varful ghetei si frunzele ce tes covorul Gradinii… Asteapta-ma, Clujule!

Read Full Post »

Sfarsit de saptamana Paunescu. Asa il simt, asa il am! L-am citit si l-am recitit, de-a lungul timpului. De-acum incolo, mai mult, cred. Multe s-au spus si se spun despre el. Multe a spus si el, in viata-i. Unele, atat de frumos…

In spatele unui barbat de succes sta mereu o femeie puternica… se zice.

Nobil viciu

Cetatea peste mine se răstoarnă,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este vară sau de este iarnă,
Femeia este singurul meu viciu.

Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă
De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,
Orgolioasă, dreaptă sau umilă
Femeia-mi şade veşnic lângă tâmplă.

O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristă capră neagră
Din care am facut răsfăţ şi templu.

Ştiu că mi-e viaţa scurtă, ştiu că moartea
În fiece femeie stă la pândă,
Dar fie de femei umplută cartea
De care viaţa lumii e flămândă.

Nu mi-au plăcut averi, nici vinuri bune
Şi n-am avut în rest nici un capriciu
Deşertăciune din deşertăciune
Femeia este singurul meu viciu.

Nu m-am bătut în târguri sau războaie,
N-am vrut să fiu împerator sub stele,
Femeia care nu se încovoaie,
Am înjugat-o nebuniei mele.



Şi am arat cu ea mereu pământul,
Şi-am semănat ogoare numeroase,
Nu i-am lăsat pe buze nici cuvântul
Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.

E-adevărat că am iubit pe una,
E-adevărat tot ceea ce se zice,
Am căutat-o prin neant cu luna
E-adevărat c-a fost Euridice.

E-adevărat că-n geamul meu caisii
N-aveau puterea nici un an să steie
Ca într-un joc de-absurde artificii
Şi creanga lor îmi mirosea femeie.

Motorul meu şi-al lumii de aceea,
Motorul meu cuminecat cu biciul,
A fost femeia şi-a rămas femeia,
Puterea mea şi singurul meu viciu.

Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume,
Am fost mereu un cuplu în derivă,
Şi chiar de nu i-am dat nimic din nume
Trecând mereu, mi-a fost definitivă.

Iubirea mea nu a mişcat nici aştri
Şi nici pământul sub o-mbrăţişare,
Dar lance cand a fost, cu ochi albaştri,
Simţeam că-n ochi privirea ei mă doare.

De n-avea rană, îi făceam eu rană,
Să-i pot iubi supremul sacrificiu,
În faţa ta, condiţie umană,
Femeia este singurul meu viciu.

Adrian Paunescu

Read Full Post »

Dor de toamnă

Ar trebui ca-n august să tresărim a vară,
înfiorați, în funii să ne-mpletim sărutul…

dar s-ar putea ca, totuși, de toamnă să ne doară

și creierul… și trupul…

și-nlăuntrul.

Ar trebui ca-n august să ne numim speranță
a fluturilor liberi să zboare spre senin…

dar s-ar putea ca, totuși, tomnatica balanță

să cântărească strâmb: iluzie?…

ori destin?

Ar trebui ca-n august să ne mutăm pe-o plajă
pe care să renaștem, visând la infinit…

dar s-ar putea ca, totuși, a toamnei noastre vrajă

să nu ne lase somnul de vară

liniștit.

Ar trebui ca-n august să ne-aruncăm în mare
și să-notăm frenetic spre geamanduri permise…

dar s-ar putea ca, totuși, murind de disperare,

să ne-ngropăm sub frunze de toamne

interzise.

…pentru ca mi-era dor de toamna. Un dor mare, asa… ca de apa, vara, in august.

Isis

sursa foto: Google

Read Full Post »