Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘sanatate’

Orice lucru rau poarta-n el samanta unei binefaceri pe masura, zic inteleptii. Cautam uneori samanta asta si n-o gasim defel, uitand ca de cele mai multe ori raspunsurile la intrebari vin mult dupa incercare. Ca altadata…

*

Intai am urcat pompiereste pe cararea de radacini impletite, printre koa hawaiieni si aloe vera uriase. De sus vezi totul prin ochii muritorului ajuns in Rai – ravasit de admiratie si impacat pe de-a-ntregul. Pare ca timpul s-a oprit, gata sa-ti dea ragazul necesar bucuriei firesti. Doar triluri de pasari prietenoase tulbura linistea.
Coborand sprinten cararea rasucita, am avut revelatia:
ACUM inteleg de ce am facut pneumonia aia rebela in primavara!
De ce? a intrebat Lucica, saltand relaxata in spatele meu.
Ca sa fiu astazi aici, in padurea tropicala hawaiiana, traindu-mi visul implinit – la noua ani de cand mi-a rasarit indraznet in minte si l-am asezat cu incredere in Caiet! Ca doar in timpul bolii mele am decis sa mergem impreuna la Danes… Acolo, imbracata in rochia usoara de bumbac, imprimata colorat cu flori de hibiscus si numele Aloha-statului, am vorbit pentru prima oara despre congresul medical din Honolulu, incepand sa ne planuim timid evadarea de doua saptamani, indescriptibil de nebuna si frumoasa.

Unele adevaruri surprind prin simplitatea si evidenta lor.

*

Doctorii mi-au interzis sa-mi ridic capul de pe perna timp de trei saptamani. Daca pernă mi-ar fi fost pieptul păros al lui Valsis, as fi fost de acord, cu un zambet in coltul gurii… dar asa… ce relatie am eu cu perna asta?? Ei, doctorii spun multe si nu sunt eu in masura sa-i contrazic… 😉

Cele trei saptamani au trecut educandu-mi rabdarea. Nu-mi ramane acum decat sa caut samanta binefacerii pe masura si sa-mi astept raspunsurile intarziate, repetand cuminte ce stiu deja: Eu sunt rabdare. Eu sunt sanatate.

Foto: Lucica

Anunțuri

Read Full Post »

2011 a fost, fara indoiala, Anul calatoriilor. Mare mi-a fost framantarea pana sa-i aleg un nume si, desi nu stiam ce avea sa urmeze – se pare ca l-am nimerit. Paris, Viena, Chisinau, urmate de insula Mediteranei si insulele Pacificului… toate sunt dovada unei potriviri intre dorinta arzatoare si asezarea lucrurilor.

2012 a venit bâlbâindu-se usor, dar decis sa fie Anul transformarii in mai bine. Din dorinta de schimbare, de lucruri noi si de atentie sporita la propriul organism a rasarit, cu speranta, ideea transformarii in bine – a omului, a relatiilor impiedicate, a micului univers, a viselor mari, a sanatatii bune intr-una cu adevarat magica – fizica, mentala, spirituala si financiara.

Sa renunti la sursa de apa e impotriva legilor supravietuirii – e cel mai greu s-o lasi in urma si sa pleci spre necunoscut, dar uneori e singura cale spre civilizatie. Deşertul e o mamă dură, dar extraordinară! zice indraznetul.

Asa ca-mi las azi binele in urma, cu emotie, luand cu mine dorinta de mai bine. Plus spiritul ales, pastrat ca lege in toti anii ce-mi vor veni.

*

Urmarita fiind inca de ineditul tinuturilor descoperite de curand, pot include aici si transformarea dorului de ducă in noi destinatii atinse? Ca-mi spunea Ina, mai ieri…

– Am vazut multe locuri din lume, dar tu m-ai inspirat cu plecarea ta.
De mult timp imi doresc sa ajung in Hawaii si la Machu Picchu, dar inca n-am facut-o. Azi imi caut printre apropiati posibil insotitor de drum.

Gandind la poza potrivita si-un ghid de calatorie in Peru, i-am zambit:

– Si tu pe mine, din fericire! Nu m-am gandit niciodata pana acum la frumusetea sud-americana, insa de azi ea-si va avea locul in Caiet.

Am gasit fotografie, am gasit ghid. Am scris timid, dar increzator: Machu Picchu… dar gandul asta nu ma face sa vibrez nicicum. Inseamna ca va trebui sa astept scânteia sau sa schimb in mintea-mi destinatia, pana cand inima imi va raspunde. Pentru ca visele, pentru a se implini, trebuie sa fie incarcate de emotie.

sursa foto: aici

Read Full Post »

Principiul abundentei imi conduce atat viata, cat si vorba: mult si bun!

Valsis isi conduce asa doar viata. Pentru vorba are un alt principiu: mai putin este mai bun. Scor 1-0 pentru el!

…dar atunci cand stau la o şuetă cu organismul meu, principiul less is more n-are valoare, ci e bine sa aflam amandoi, unul de la altul… multe si bune!

*

Saptamana asta mi-am ascultat cu atentie propriul organism. Pentru ca el isi cere drepturile uneori, vorbindu-mi pe limba lui, nu intotdeauna de inteles.

Exista oameni care cunosc semnele pe care organismul le pune la dispozitie. Acestia se cheama medici, iar sarcina lor este decodificarea limbajului intortocheat in care ne vorbeste corpul. Cu alte cuvinte, diagnosticarea si tratarea bolilor e competenta lor. Sanatatea e, insa, responsabilitatea mea! Daca eu nu mi-o asum, si-o asuma Neglijenta…

*

Asa ca m-am pregatit mental si sufleteste pentru o discutie prieteneasca despre… cum spuneam?… multe si bune. Cu propriul meu corp. Ei bine, el… el mi-a cantat serenade, strambandu-se putin si amintindu-mi ca… e al meu!!  E drept ca n-am priceput pe de-a-ntregul vorbele-i, dar muzica a fost binevenita, insemnand cunoastere si directie.

Gandul de duminica mi-e unul singur: aleg sanatatea.

sursa foto: Google

Read Full Post »

Cursa populara a Cluj Maratonului ma astepta ieri, pe la pranz. Impreuna cu clujeanca mea draga si inimoasa. Ma si vedeam cu o medalie la gat! Ca doar m-am antrenat serios la Bucuresti, mai prin toamna…

N-am luat ieri drumul Ardealului pentru ca am fost ocupata cu ceva… gradinarit! Si nu numai…

Acum nu-mi mai ramane decat sa astept cele o mie de povesti promise. Si sa ma gandesc de ce as fi facut atatia kilometri pana la Cluj pentru aceasta alergare. Pai, sa vedem…

As fi mers pentru ca sunt un om viu, iar oamenii vii indraznesc. Pentru ca obisnuiesc sa spun DA provocarilor si vietii, iar clujeanca mi-a aruncat manusa. Pentru ca-mi place sa ies din tipare, iar tiparul este sa ramai in zona ta de confort, nu sa pleci la sute de kilometri pentru o alergare de o ora. Pentru ca ma simt indecent de tanara si vreau sa raman asa. Pentru starea de bine de dupa, care, de regula, se prelungeste cateva saptamani sau luni. Pentru ca vreau sa fiu un model pentru baietii mei, care sunt un model pentru mine. Pentru recunoasterea pe care mi-o dau singura, zambind a incredere in mine… si pentru recompensa data de Valsis, fluierand a admiratie. Pentru ca, daca altii pot… si eu pot! Si, cel mai important, as fi mers pentru ca imi e dor de Inimoasă…

Nu, pentru sanatate nu as fi facut drumul pana la Cluj! Pentru asta as fi alergat in Parcul Moghioros, cu Valsis, ca de obicei…

Astept cu rabdare povestile pentru ca, vorba cuiva… stiu ca e pretios ce astept. Si ma uit la poze facute cu maiestrie…

*

No tu, Clujule, lasa-ma sa-mi inchipui ca te-am alergat si te-am castigat putin!… Sa ne mearga bine toata saptamana. Si mie, si tie.

sursa foto: Google

Read Full Post »

Am un nou prieten. Ca tot vorbeam despre prietenie…

L-am cunoscut intre Craciun si Anul Nou, in AFI Palace. Eu cautam ineditul sfarsitului de an. El isi astepta, fara sa constientizeze asta, stapana inimii.

Nu mi s-a aratat inca de prima oara in toata splendoarea lui, ci a trecut oarecum neobservat. Nu totul straluceste in lumea asta. Si nici nu e aur tot ce straluceste… A fost nevoie sa ma invart putin in juru-i pana sa-l bag in seama. Odata zarit, analizat in fuga, validat din privire, am stiut ca va fi al meu.

Ramanea sa vedem cum stam cu… chimia! Toata noaptea m-am gandit la el. Si cea de dupa. Si cealalta… Apoi, brusc, mi s-a nazarit ca nu se cade si am facut un pas inapoi. Am inceput sa gandesc ca e doar o atractie de moment, ca nu-mi satisfac o nevoie reala, ci doar un moft, un capriciu, ca… Si am renuntat, in sufletul meu. Alesesem renuntarea – eu, care pledez intotdeauna impotriva ei.

Numai ca ce e scris, e scris! La cateva zile, m-am trezit ca Valsis vine acasa cu… el! Surpriza de Craciun. N-am stiut cum sa ma comport, nu prea stiu s-o fac in situatii critice. Am preferat sa-i ignor prezenta, cel putin pana cand imi treceau emotiile. Nu eram pregatita pentru intalnire.

Cateva zile nu ne-am vorbit, doar ne-am privit indelung, dar a venit vremea unei prime nopti impreuna. Eram doar noi doi in camera, iar bradul licarea intr-un ritm lent, odihnitor. Toti ceilalti dormeau, visau deja. Liniste in casa si-n suflet. Decisesem sa trec peste toate rezervele mele, asa ca mi-am facut curaj, l-am strans la piept, mi-am plimbat degetele usor peste, apoi… am inceput sa-i soptesc.

E bun ascultator, m-a cucerit. Un proverb – texan, parca – spune ca Dumnezeu ne-a dat doua urechi si o singura gura ca sa vorbim mai putin si sa ascultam mai mult. Eu de ceva zile ii tooooot vorbesc… mai am inca lectii de-nvatat!

Ne descoperim incet-incet, dar avem deja un vis comun: un blog avand ca tema SANATATEA. Suntem in negocieri.

Pe prietenul meu il cheama Vaio.

sursa foto: Google

Read Full Post »

Obisnuim sa uram celui de langa noi Sanatate, ca-i mai buna decat toate! O prietena – tot medic – mi-a dat o replica, la un moment dat:

– O fi mai buna decat toate, dar la treizeci de ani parca nu sanatatea conteaza cel mai mult, totusi! Mai vrea omul si altele, pe la varsta asta, ca sa-i fie viata frumoasa!…

O avea dreptate doctorita, n-o avea?… dar parca tot nu-mi vine sa pun sanatatea pe locul doi sau trei! Cred sincer ca ea ar trebui sa fie o prioritate pentru fiecare.

Gandurile acestea mi-au venit in minte citind articolul incarcat de substanta al Dianei. Multe aspecte ale sanatatii sunt abordate aici, iar cireasa de pe tortul articolului este exemplul personal pe care il da. Se mai pot spune inca multe altele referitor la subiect, dar n-am s-o fac. Eu vreau sa deschid o alta usita…

Am vazut cate ceva in materie de sanatate. Legat de articolul Dianei, as aminti aici cazul unui barbat cu un testicul cat un pepene galben si dur ca o roca – neoplasm testicular, evident. In cat timp a crescut el atat de mult? Zile? Saptamani? In cateva luni, cel mai probabil! Luni in care omul nu s-a dus sa vada despre ce este vorba, desi e la fel de evident ca-l deranja cumva in pantaloni, nu?… Nu vorbim aici despre o stare subiectiva de rau general, paliditate sau scadere ponderala, care pot fi puse pe seama multor alte afectiuni si pe care le mai duci pe picioare, cum se zice. Vorbim despre un pietroi greu de ignorat!…

Scuza obisnuita? Frica de diagnostic, mai mare uneori decat frica de moarte!

***

Invatand pentru admiterea la medicina, antrenor mi-a fost un oncolog sarb, timisorean de origine. Un profesionist, care mi-a placut nu numai datorita temperamentului flegmatic, linistit, pe care il avea, accentului cu care vorbea, dar si umorului de care dadea dovada. Stabilit in sudul tarii prin repartitie la sfarsitul facultatii, Dușan analiza oamenii de aici si-mi zicea:

– Interesant se striga oamenii prin partea asta a tarii: „Mă, doamnă, mă…” 🙂

Interesant era si felul in care-si aborda el pacientii, speriati ca au ajuns la Oncologie:

– Domnule, oncologie inseamna tumorologie, adica studiul formatiunilor tumorale. Tumorile sunt de doua feluri: benigne (adica necanceroase) si maligne. Dumneata vii sa-ti vad tumora, iar eu o sa-ti spun de care e. Poate-ti spun ca e benigna. N-ar fi acesta un motiv suficient de bun ca sa vii la o evaluare?

Omul intelegea rationamentul simplu si logic si era castigat. Si, mai ales, in castig!

Castigator sunt si eu. Am perceput atunci aceste cuvinte ca pe prima, cea mai scurta, dar cea mai eficienta lectie de educatie pentru sanatate din viata mea de adult. Am invatat-o temeinic. O predau acum copiilor si tuturor celor care-mi sunt in preajma si sunt in razboi cu propriile frici…

Si daca tot am de daruit un gand bun, as zice mai bine cum obisnuia tatal meu, cand inchina un pahar cu vin:

Sanatate… si de toate!!

sursa foto: Google

Read Full Post »

Zi de vineri… in care inca mai putem respira vacanta de vara.

De cand nu te-ai mai simtit fetita care merge pe tocuri? sau copilul cu barba?

Hai sa ne-ntoarcem azi la zilele fara griji, la natura, la muzica… sa ne-nvartim cu ochii inchisi si zambetul pe buze… catre soare…

Suntem tineri, Doamne, tineri!…

Tot timpul ma plimb pe un camp plin de flori…plin de flori…

Si ma uit pe cer si nu vad pic de nori… pic de nori…

Printre culori ma vezi cum zambesc la soare…

E atat de bine ca nu-mi mai trebuie nici de mancare…

Read Full Post »

Older Posts »