Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘prieten’

Imi scrie un om nou si drag:

Am fost eu, dar nu tocmai eu, pentru ca ma aflu intr-un moment de cumpana al vietii mele. O sa treaca, toate eforturile mele acum se concentreaza pe a gasi calea, cea mai buna cale.

Scurt raspuns:

Eu insami sunt un Cautator – de căi, de oameni, de atitudine potrivita. Am invatat, in timp, cate ceva despre asta…
In primul rand, cine cauta, gaseste!
In al doilea, cine cauta o cale, de regula gaseste mai multe! Cautarea se va transforma, astfel, in necesitate de a o alege pe cea mai buna. Dificil uneori, asa e. Invariabil, in viata vei face si alegeri mai putin bune. Important este sa accepti inca de la inceput probabilitatea asta, laolalta cu consecintele deciziei. Si sa mergi inainte senin, fara a te culpabiliza inutil.
In al treilea rand, cautand ceva poti avea surpriza sa dai in drumul tau peste altceva, la care nici nu te gandeai! Nu degeaba se spune ca nu stii niciodata de unde sare iepurele sau ca n-aduce anul ce-aduce ceasul. Nu-ti fie teama, ia-o pe acolo! Nu degeaba ea ti-a fost deschisa.

Drumul tau are propriul lui mister…

Unii oameni se plang de barca. Altii nu o accepta. Niciuna din aceste alegeri nu e de folos. Pana nu accepti barca drept ceea ce este, nu te poate trece pe partea cealalta, zice Ferrini.

Tragand o concluzie, as spune ca cea mai buna cale este intotdeauna cea care se intampla. Eu cred, draga mea, ca trebuie doar sa vaslesti. Lucrurile se vor aranja de la sine, asa cum trebuie.

Sunt aici, pe mal, daca ai nevoie.

sursa foto: Google

Read Full Post »

Pe Radu l-am iubit mult in studentie. De langa el m-a luat sotul meu, purtandu-ma pe brate prin viata. Si nu stiu de ce, dar fiu-meu ii poarta numele… 😉 Prenumele!

La cativa ani dupa terminarea facultatii, intr-o discutie cu Valsis, m-a coplesit nostalgia. Viata ma pusese intr-o situatie in care aveam nevoie de o parere obiectiva, din partea unui om care ma cunostea bine. Valsis era omul potrivit, dar era implicat si posibil subiectiv. Asa ca…

– Ce mi-as dori sa pot vorbi acum cu Radu! i-am zis omului minunat. M-ar ajuta.
– De ce nu-l suni?
m-a intrebat.
Cum de ce?! In primul rand, nu am niciun numar de telefon. Apoi… ??

Adevarul este ca nu ma gandisem serios la Radu, ci era o dorinta exprimata mai mult retoric. Nu aveam numar, trecusera cativa ani in care nu tinusem legatura, fiecare avea familia lui… Dar cat de simplu e sa afli un numar de telefon cand iti doresti! Numai ca pe mine nu ma bantuiau fantomele trecutului. Eu doar imi imaginasem ce binevenita ar fi fost o parere competenta si dezinteresata. Discutia noastra s-a incheiat mai repede decat a inceput. Nici macar n-a fost o discutie, ci doar niste vorbe aruncate la intamplare, intr-un context anume.

A doua zi, Valsis a venit acasa cu o sticla de sampanie.
Ce sarbatorim? Trebuie sa fie vorba despre ceva frumos, daca se lasa cu bauturi spumoase…
Nimic. E pentru tine, impreuna cu asta! M-am gandit ca poate vrei sa mergi intr-o garda, sa stati de vorba.
Si, zambind smechereste, mi-a aratat o foaie alba pe care era scris de mana un numar de telefon. Al lui Radu! M-a naucit gestul, pur si simplu. Un simplu apel dat unui fost coleg de facultate rezolvase problema numarului lipsa. Apoi sampania…

E foarte usor sa judeci un om atunci cand nu-l cunosti. E usor sa gandesti ca voia doar sa vada cum reactionez, ca nu era sincer in darul lui. E usor doar daca nu-l cunosti pe Valsis, un flegmatic linistit, dar dominator, un Leu care nu spune multe cuvinte, dar cand le spune, acestea sunt definitive si irevocabile, precum o hotarare judecatoreasca.

Intr-o zi l-am sunat pe Radu. Era in sala de operatii, in plina interventie. Am stabilit sa mergem in Herastrau, sa stam de vorba. Viata ne aruncase pe fiecare in alt colt: el divortase, eu aveam acasa trei barbati. A urmat si vizita la spital, intr-o garda. A fost o surpriza, asa cum am vrut-o. M-a intrebat scurt:
– Fato, ce cauti aici? Barbatu-tau stie unde esti?
– Sigur ca stie, el m-a adus cu masina!
zic amuzata. Eu l-am rugat.
Si de ce te-a adus? Cum de a acceptat?
– Nu stiu, da’ o sa-l intreb!
am continuat.
Am depanat amintiri, altele decat in parc. Ajunsa acasa, l-am intrebat pe Valsis:
– Auzi, de ce m-ai dus in garda, la Radu?
– Te-am dus la o intalnire cu un prieten vechi si drag.

Cat de simple si firesti sunt uneori lucrurile! Si cat de mult avem tendinta de a le complica inutil!! O intalnire cu un prieten vechi si drag… poti judeca pe cineva pentru asta? Dar cat de usor si superficial judecam de multe ori…

Insa cuvintele care nu mi-au iesit niciodata din minte, ci mi-au devenit principiu de viata, aveau sa urmeze:

– Nu ti-e frica de reintalnirea mea cu Radu? am continuat, curioasa. Celor mai multi barbati le-ar fi…
– Frica? De ce?
Sa te culci tu cu altul nu e cel mai rau lucru care ni se poate intampla.

Inca o lectie pentru mine: iesirea in decor, accidentala sau nu, de o parte sau de alta, nu e cel mai rau lucru care se poate intampla intr-o casnicie. Doamne-fereste de mai rau! zice o vorba …

Asta sunt eu. Asta e Valsis. Asta e relatia noastra. Trebuie ca e iubire, mi-a raspuns acum ceva timp un prieten de pe-aici, la un comentariu.

Si sigur nu e loc de gelozie, ii spun eu azi…

sursa foto: Google

Read Full Post »

David e prietenul meu.

A plans acum vreo doua nopti. Pentru ca nu stia unde e tati. Pe bunica ce incerca sa-l linisteasca a dat-o la o parte. Mami a vrut si ea, dar David s-a tinut tare si nu s-a lasat potolit. M-am gandit sa-i spun eu o poveste, poate reusesc sa-i smulg un zambet mic. Macar pentru o zi…

O poveste adevarata cu doi fratiori si-o surioara… ei, o datorie mai veche de-a mea.

Păi, cum iti ziceam, cunosc trei fratiori. Ii cheama Aldebaran, Arcturus si Betelgeuse (asta e fetita!). Mamica lor e doctorita, iar taticul e un inginer pasionat de constelatii. Atat de pasionat incat a pus copiilor nume de stele!

Primul a fost baiat. I-au zis Aldebaran. Bunica lui s-a suparat rau pentru asa un nume. Ar fi vrut unul mai romanesc. A zis ca plateste, numai sa-i puna si unul de-asta! Asa ca parintii i-au zis si Valeriu. Ca asa-l chema pe doctorul care l-a adus pe nume. Mami si tati il strigau Aldebaran. Bunicii… Valeriu. Si au platit, bineinteles. Ca asa e frumos, sa-ti tii cuvantul.

Au mai facut un baietel, mai mic cu doi ani. I-au zis Arcturus. Bunicii… hop cu banii! Voiau si nume romanesc. Pe parinti asta nu-i tenta, dar banii da. Si cred ca nu voiau s-o supere pe bunica. Asa ca in certificat a aparut si Cornel. Toti il strigau Arcturus, numai bunicii – Cornel. Iar banii au intrat in portofelul mamii…

Dupa inca doi ani, din iubire a aparut si o fetita: Betelgeuse. Stiu sigur ca si asta e o stea! Acuma deja cunosti povestea, Iubibilule: țop si bunicii cu pretentia lor. Si cu banutii! Mami si tati i-ar fi zis Anastasia, ca le placea. Dar suna prea lung Betelgeuse-Anastasia!… S-au gandit, s-au gandit… si i-au zis mai scurt: Su. Nu Sue, doar Su! Betelgeuse-Su are parca mai putine litere… Bunica nu prea a vrut sa mai plateasca, a spus ca nu e romanesc. Dar bunicile sunt bune la suflet intotdeauna. Si serioase. Asa ca a scos banii. Nu stiu cum a strigat-o ea pe fetita pana la urma…

Si-am incalecat pe-o șa…

De-aia sunt de acord cu tine, dragul meu David, cand afirmi cu atata convingere: Și totusi, și numele este.

Shhhh!… Secret mare potriveala (ha!) intre numele de familie al copiilor si numele stelutelor alese de tati! Daca te-apuca sughițul, de râs?!… 😉

sursa foto: necunoscuta

Read Full Post »

Călătorul obosit

Am venit de departe
să nu mai plec niciodată,
mai vezi și tu,
mai văd și eu,
dacă o să se mai poată
și ce o să se mai poată.

Dar nu mai pot să-ți intru in casă,
că mă simt un fel de armată,
că mi s-au strâns
in lacrimi toți norii
și pe tălpi
atâta cale ferată.

Am venit de departe
și n-am să mai plec
niciodată. –  Adrian Paunescu

Simt ca am pierdut ceva. Azi am ramas aici. Dar nu mai pot sa-ti intru in casa

– Cauta in continuare! mi-a zis Valsis. Caut iar, printre cateva lacrimi. Drumurile mi-au ramas lungi, vorba poetului. Timpul mi-e cam scurt – constatarea mea.

„Tot ce vrei si chiar ceea ce nu vrei este numai inspre binele si folosul tau.”

– update 17.10.2010 –

Printre cateva… doar cateva.

Cine sunt?

(…) Mai sunt si zile cand cad si ma doare… toti sunt grabiti si uneori nu e nimeni prin preajma sa m-auda si sa ma  ridice… trebuie sa  ma ridic singura! Imi sterg ochii cu degetele, nasul cu maneca si… back to life!!

Back to life!!!…

🙂 🙂 🙂  Sunt fericita in fiecare zi pentru ca asa decid sa fiu!

Foto: Valsis

Read Full Post »

Am ganduri, idei, emotii, sentimente, vorbe, intamplari, iubiri la care nu pot renunta… asa cum unii oameni nu pot renunta la tigari. Asa ca le inchid intr-o tabachera, ca sa nu le pierd. De cate ori o voi deschide, am  sa ma bucur de aroma de tutun uscat… Bucura-te impreuna cu mine!

– update –

Am ales o tabachera… intamplator, as spune. Putea fi orice altceva…

Tabachera este un obiect personal, in care pastrezi acel ceva fara de care crezi ca nu ai putea trai. E un obiect de lux, in conditiile in care majoritatea fumatorilor nu vad rostul cutiei de argint sau de piele pe care s-o porti cu tine. Tabachera e un obiect pe care deseori il deschizi si pentru un prieten, uneori chiar pentru un strain… oferindu-le, pentru ca-i intelegi. Le intelegi nevoia, agitatia, satisfactia de dupa… dar nu le dai niciodata ultima ta tigara!!

Tabakera mea se vrea a fi un loc mic, al meu, dar si al catorva prieteni care sa-si poata lua singuri, cand simt nevoia, portia zilnica de incredere si pozitiv, de liniste si pace.

Tabakera nu e un jurnal si niciun loc de informare. E un loc de visare, de cautare in tine insuti, de deschidere catre frumusetea vietii… In Tabakera pastrez doar tutun cu miros patrunzator, pe care-l imprastii in jur, nu tigari.

Si nu, nu fumez, n-am fumat niciodata.

Read Full Post »