Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘asteptare’

Ai presupus eronat ca si eu scriu pe-un perete…
Am descoperit de curand gandul mov si sensibil, postat intr-o zi de treisprezece speciala pentru mine. Dincolo de metafora, mi-am adus aminte ca la sfarsit de martie trecut scriam, la randu-mi, pe un perete din centrul Chisinaului, un gand invatat temeinic de la un om destept: Atitudinea determina altitudinea.

Ideea spontana si nastrusnica de a asterne cuvinte pe panoul alb asteptandu-ma cuminte la intrarea in parc nu mi-a adus nicio diploma de excelenta, dar mi-a ramas amintire draga a orasului vazut pentru prima oara.

*

Vreau azi sa am iar emotia unei strazi noi in suflet, imaginea turlei cu clopot la dreapta mea, zidul alb la indemana si sa scriu pe el principiul gasit, in care cred: Nimic din lumea aceasta nu il poate opri pe cel cu o atitudine mentala corecta sa isi indeplineasca scopul. Si nimic nu il poate ajuta pe cel cu o atitudine gresita.
Chiar daca nu am cele de trebuinta, presupune totusi ca scriu pe un perete…

*

Un intelept zicea ca sunt doua cai de a ajunge in varful stejarului: urcand, ramura cu ramura, sau asezandu-te pe o ghinda si asteptand ca ea sa devina copac. Alegerea ne apartine intotdeauna – asteptarea, cu credinta ca timpul sau altcineva e responsabil de asta… ori actiunea, cu credinta ca suntem fauritorii propriului nostru destin prin deciziile pe care le luam de-a lungul vietii si ca Dumnezeu ii ajuta, de regula, pe cei ce se ajuta singuri. Oare care cale ne duce pe creanga a mai de sus?

Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista pare a pleda pentru actiune ca atitudine corecta, nu doar pentru asteptarea darului divin…

*

Eu aleg sa determin, nu sa astept.
Sa scormonesc inlauntrul meu ca sa descopar cele mai tainice, indraznete si arzatoare dorinte. Sau sa le prind din zbor, in joaca, pe cele mai zapacite, ce-mi fac cu ochiul strengareste intr-o fantezie de-o clipa. Sa le scriu apoi in Caiet sau in Tabakeră, sa le asociez imagini si sa cred inainte de-a vedea cu ochii, chiar daca nu pe de-a-ntregul. Un fel de mică-actiune, ce se cere urmata de marea-actiune
Legile nescrise ale firii ne spun ca atragi tot ceea ce gandesti, simti sau rostesti. Legile scrise – ca daca ceri hotarat, ti se va da. Dupa o perioada de asteptare, dar nu asteptand!

Am fost ajutata in implinire doar cand am stiut ce-mi doresc, desenandu-mi in minte si pe foaie, chiar cu stangacie. Uneori n-am primit chiar cand am vrut, ci cand momentul devenise cel potrivit. Alteori nu mi s-a dat ce am vrut, ci ce aveam nevoie, mai presus de dorinta mea. Insa atunci cand am facut doar ce-mi era la indemana, cand am ales confortul, si nu efortul mental… am primit mai mult zile dulci, fara cuceriri cu sens profund.

Despre a te cauta, a te limpezi si a cere tintit este vorba aici. Despre intelegere si alegere, miscare si gasire – in viata.

*

Mi s-a zis repetat ca am stofa de cautator-de-comori. De catarator-in-stejar. De maestru-cersetor. De mic-actionar. Chiar de… bun-alegator 🙂
Eu stiu ca sunt doar un biet scriitor-pe-un-perete.

Foto: Valsis

Anunțuri

Read Full Post »

Am dat in calatoriile mele virtuale peste desenatorul devenit apoi muză…

Uneori pentru ca un vis sa se implineasca este suficient sa il ai, zicea cineva. Cum ceea CE AI reprezinta averea ta, inseamna ca visele ne sunt avere. Una atat de mare pe cat ne-o dorim. Una pentru care nu platim impozit, pe care-o putem inmulti usor si-o putem darui, pastrand-o in acelasi timp.
Suntem bogati, dar constientizam asta? Unii, mai tarziu. Altii, niciodata.

*

Mi-am dorit intalnirea cu zburatoarele roz-albe si ma-ntrebam de curand daca sa apuc iar drumul spre insorita Insulă a Iubirii. Primavara, prin aprilie-mai, cand coloniile de flamingo vin pe Lacul Sarat din Larnaca. A fost suficient sa scriu asta in Tabakeră si… iata-ma fotografiind pasarile din gandul indraznet!
La cativa metri de mine, in plin centru de Hilton Hawaiian Village honolulian, cu cateva luni mai devreme decat programasem mental…

Nu este inca o dovada a faptului ca visele se vor cateodata doar visate, scrise, datate si cu incredere lasate sa se inalte?

De-mi spui ca e nevoie de muuuuult mai mult, s-ar putea… sa fiu de acord. 😉 Dar, nuanţând, as zice ca uneori ceea ce intreprindem are un alt scop decat dorinta aia mica si ascunsa, asternuta intr-un moment de sinceritate cu noi insine, a carei implinire vine la pachet cu atingerea scopului, ca dar din partea Universului. Fara a face nimic special pentru ea, in afara de a o gasi inlauntrul tau si a-i recunoaste dreptul la viata. Tocmai de aceea sentimentul surprizei si bucuria reusitei sunt mai mari.
(Of, imi ramasese ideea impiedicata la jumatatea drumului, dar au venit piticii cei sfătoşi s-o duca mai departe, sub nume schimbat…)

*

Dorinta vie, credinta deplina si asteptarea rabdatoare imi sunt cheia.

Ei da, acum imi pot permite unul nou: papagali albastri si maimute hoate. La Rio.

Foto: Isis

Read Full Post »

E clipa de nebunie frumoasa. Aceea pe care n-am curaj s-o povestesc sau cea inca netraita, dar ceruta dinlauntrul meu.
Vine cand vrea si pleaca atunci cand dorul de vara se face cireaşă coaptă. N-o pot opri. Pot doar s-o chem, cântându-i a nouă asteptare

Primavara pana si emotia-mi e verde, chiar daca in jur inca e alb. Verde de Maui.

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic, imi sopteste Nichita. Eu sunt.

Foto: Isis &Co.

Read Full Post »

Se lasa curtată. Dansand cu Jesse, pare mai usoara asteptarea. A Primaverii, da.

Read Full Post »

Parisul m-a vrut si m-a cucerit. Sunt a lui toata azi…

E gelos. Nu-mi da voie nici macar sa scriu. Mi-a ascuns incarcatorul laptopului – unde oare o fi? – si mi-a oferit, galant, bratul. De fapt, mi s-a oferit pe de-a-ntregul. As putea eu sa-l refuz? Asa ca sunt ocupata cu o idila serioasa, asteapta-ma cu rabdare, daca poti.

Cineva imi spunea acum cativa ani ca trei lucruri nu-i plac pe lumea asta: asteptarea, drumul lung si femeia gravida. Unele asteptari merita, as zice… Uneori drumurile sunt lungi, dar merg in sus – cum sa nu le faci?… Iar graviduta cred ca e cea mai frumoasa femeie, oricum ar arata ea…

Te las sa stai de vorba cu sufletul tau. Eu ma las toata pe mana Cuceritorului.

E primavara adevarata in februarie.

Read Full Post »

De ce Dumnezeu a ingaduit? se-ntreaba parintii…

L-am ascultat candva pe Parintele Bartolomeu Anania incercand sa raspunda, intr-un interviu televizat, la o intrebare pusa de un profesionist – Eugenia Voda.

Parinte, de ce Dumnezeu ia la El copii nevinovati?

Eu nu stiu, dar El stie! Poate pentru a-i feri de pacatele viitoare?… a zis parintele Anania.

***

Medicina a fost visul adolescentei mele, dar nu am fost admisa de prima oara. In conditiile unei concurente foarte mari la aceasta facultate, probabilitatea pierderii startului in cursa era si ea destul de mare. Mai multi dadeau examenul de admitere decat il luau, iar tu, candidatul, stiai asta. Asa ca iti setai creierul mai mult pe nereusita decat pe reusita!

Cu toate astea, fiecare om are sansa lui, iar visul, speranta si entuziasmul datorat varstei erau mari. Asa ca vestea respingerii la primul meu examen adevarat am suportat-o greu. Cu lacrimi, cu framantari, cu intrebari fara raspuns… Nu stiam incotro s-o apuc, neexistand, ca azi, posibilitatea locurilor cu taxa, a facultatilor particulare, a scolilor postliceale si-atatea altele. Si nici banii! Variantele erau: sa dau toamna la o alta facultate, mai putin pretentioasa, ori sa astept inca un an, angajandu-ma sau nu. Am ales asteptarea, dar nu puteam accepta ca mi se-ntampla tocmai mie. Si daca totusi da, atunci DE CE?? Sigur, mereu exista o explicatie, iar cea de-acum parea a fi aceea ca nu stiam destula chimie…

Aceleasi lacrimi si nedumeriri m-au incercat si anul urmator, cand iar am esuat. Crezi ca a fost mai usor de trecut peste? Aiurea! Acelasi DE CE?… mai ales ca acum invatasem si chimie! Dar neglijasem fizica…

Raspunsul aveam sa-l primesc muuuult mai tarziu si fractionat.

Atunci cand, studenta fiind, tatal meu s-a stins inainte de a implini cincizeci de ani, am inteles ca nereusita mea fusese randuita astfel incat ultimii sai ani de viata sa nu si-i petreaca singur, pensionat pe caz de boala, ci cu mine. Mi s-a dat sansa de a ne cunoaste altfel decat pana atunci, de a discuta ore intregi, de a ma invata multe lucruri pe care n-ar mai fi avut cand sa mi le spuna.

Atunci cand, alaturi de Radu – un medicinist de-al meu, azi chirurg in a carui mana ma incred fara ezitare – am trait cea mai scurta, dar frumoasa poveste de dragoste, am inteles ca intalnirea noastra in timp n-ar fi fost posibila daca portile facultatii mi s-ar fi deschis de prima oara.

Am primit raspunsul la framantarile mele si atunci cand, ranita de iubire, acceptam intrarea lui Valsis in viata mea ca pe un atat de dureros asteptat dar… Sensul nereusitei mele la facultate era mult mai profund decat s-ar crede la prima vedere. Al plecarii lui Radu, la fel. Trebuia sa-mi astept sufletul-pereche, iar Dumnezeu a randuit lucrurile astfel incat sa nu-l astept singura. Pretul a fost amanarea implinirii visului meu de adolescenta si incheierea unei relatii nepotrivite. Un pret mic, zic azi. Dar cat de mare imi parea atunci tragedia…

A fost nevoie sa pun piesele cap la cap, pentru a vedea imaginea puzzle-ului…

Sunt lucruri pe care le-am inteles mai tarziu in viata, dar cand am facut-o, a fost pentru totdeauna. Toate sunt conform unui plan care este numai in favoarea mea. Chiar daca nu eu l-am gandit, el e pentru mine! Ca sa pot gasi mai usor calea buna, s-o evit pe cea gresita ori sa iau mai usor decizia care mi se potriveste…

Mai presus de noi si de intelegerea noastra sunt rânduielile. Ale Lui – Domnul ori Universul, dupa puterea si credinta fiecaruia dintre noi…

***

Am incercat sa raspund aici intrebarii pe care Laurentiu o adreseaza Anei intr-un comentariu. De parca n-ar fi fost indeajuns cuvintele Parintelui Anania…

Read Full Post »