Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘atitudine’

Orice lucru rau poarta-n el samanta unei binefaceri pe masura, zic inteleptii. Cautam uneori samanta asta si n-o gasim defel, uitand ca de cele mai multe ori raspunsurile la intrebari vin mult dupa incercare. Ca altadata…

*

Intai am urcat pompiereste pe cararea de radacini impletite, printre koa hawaiieni si aloe vera uriase. De sus vezi totul prin ochii muritorului ajuns in Rai – ravasit de admiratie si impacat pe de-a-ntregul. Pare ca timpul s-a oprit, gata sa-ti dea ragazul necesar bucuriei firesti. Doar triluri de pasari prietenoase tulbura linistea.
Coborand sprinten cararea rasucita, am avut revelatia:
ACUM inteleg de ce am facut pneumonia aia rebela in primavara!
De ce? a intrebat Lucica, saltand relaxata in spatele meu.
Ca sa fiu astazi aici, in padurea tropicala hawaiiana, traindu-mi visul implinit – la noua ani de cand mi-a rasarit indraznet in minte si l-am asezat cu incredere in Caiet! Ca doar in timpul bolii mele am decis sa mergem impreuna la Danes… Acolo, imbracata in rochia usoara de bumbac, imprimata colorat cu flori de hibiscus si numele Aloha-statului, am vorbit pentru prima oara despre congresul medical din Honolulu, incepand sa ne planuim timid evadarea de doua saptamani, indescriptibil de nebuna si frumoasa.

Unele adevaruri surprind prin simplitatea si evidenta lor.

*

Doctorii mi-au interzis sa-mi ridic capul de pe perna timp de trei saptamani. Daca pernă mi-ar fi fost pieptul păros al lui Valsis, as fi fost de acord, cu un zambet in coltul gurii… dar asa… ce relatie am eu cu perna asta?? Ei, doctorii spun multe si nu sunt eu in masura sa-i contrazic… 😉

Cele trei saptamani au trecut educandu-mi rabdarea. Nu-mi ramane acum decat sa caut samanta binefacerii pe masura si sa-mi astept raspunsurile intarziate, repetand cuminte ce stiu deja: Eu sunt rabdare. Eu sunt sanatate.

Foto: Lucica

Anunțuri

Read Full Post »

Ai presupus eronat ca si eu scriu pe-un perete…
Am descoperit de curand gandul mov si sensibil, postat intr-o zi de treisprezece speciala pentru mine. Dincolo de metafora, mi-am adus aminte ca la sfarsit de martie trecut scriam, la randu-mi, pe un perete din centrul Chisinaului, un gand invatat temeinic de la un om destept: Atitudinea determina altitudinea.

Ideea spontana si nastrusnica de a asterne cuvinte pe panoul alb asteptandu-ma cuminte la intrarea in parc nu mi-a adus nicio diploma de excelenta, dar mi-a ramas amintire draga a orasului vazut pentru prima oara.

*

Vreau azi sa am iar emotia unei strazi noi in suflet, imaginea turlei cu clopot la dreapta mea, zidul alb la indemana si sa scriu pe el principiul gasit, in care cred: Nimic din lumea aceasta nu il poate opri pe cel cu o atitudine mentala corecta sa isi indeplineasca scopul. Si nimic nu il poate ajuta pe cel cu o atitudine gresita.
Chiar daca nu am cele de trebuinta, presupune totusi ca scriu pe un perete…

*

Un intelept zicea ca sunt doua cai de a ajunge in varful stejarului: urcand, ramura cu ramura, sau asezandu-te pe o ghinda si asteptand ca ea sa devina copac. Alegerea ne apartine intotdeauna – asteptarea, cu credinta ca timpul sau altcineva e responsabil de asta… ori actiunea, cu credinta ca suntem fauritorii propriului nostru destin prin deciziile pe care le luam de-a lungul vietii si ca Dumnezeu ii ajuta, de regula, pe cei ce se ajuta singuri. Oare care cale ne duce pe creanga a mai de sus?

Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista pare a pleda pentru actiune ca atitudine corecta, nu doar pentru asteptarea darului divin…

*

Eu aleg sa determin, nu sa astept.
Sa scormonesc inlauntrul meu ca sa descopar cele mai tainice, indraznete si arzatoare dorinte. Sau sa le prind din zbor, in joaca, pe cele mai zapacite, ce-mi fac cu ochiul strengareste intr-o fantezie de-o clipa. Sa le scriu apoi in Caiet sau in Tabakeră, sa le asociez imagini si sa cred inainte de-a vedea cu ochii, chiar daca nu pe de-a-ntregul. Un fel de mică-actiune, ce se cere urmata de marea-actiune
Legile nescrise ale firii ne spun ca atragi tot ceea ce gandesti, simti sau rostesti. Legile scrise – ca daca ceri hotarat, ti se va da. Dupa o perioada de asteptare, dar nu asteptand!

Am fost ajutata in implinire doar cand am stiut ce-mi doresc, desenandu-mi in minte si pe foaie, chiar cu stangacie. Uneori n-am primit chiar cand am vrut, ci cand momentul devenise cel potrivit. Alteori nu mi s-a dat ce am vrut, ci ce aveam nevoie, mai presus de dorinta mea. Insa atunci cand am facut doar ce-mi era la indemana, cand am ales confortul, si nu efortul mental… am primit mai mult zile dulci, fara cuceriri cu sens profund.

Despre a te cauta, a te limpezi si a cere tintit este vorba aici. Despre intelegere si alegere, miscare si gasire – in viata.

*

Mi s-a zis repetat ca am stofa de cautator-de-comori. De catarator-in-stejar. De maestru-cersetor. De mic-actionar. Chiar de… bun-alegator 🙂
Eu stiu ca sunt doar un biet scriitor-pe-un-perete.

Foto: Valsis

Read Full Post »

Calatorind hai-hui, am descoperit Cerul rosu punandu-si, inspirat, intrebari: Putem trai fara vise?

Am incercat un raspuns, fara pretentia ca el e universal valabil sau necesar a fi insusit de catre ceilalti. E doar raspunsul meu, cea care sunt azi. Cerul rosu a primit senin mesajul… dar a pus o noua intrebare: M-ai convins sa nu renunt, sa mai caut un vis, poate totusi dau de el… dar nu-i mai simplu sa las intamplarii sansa sa-mi descopere, fara sperante naruite, fara asteptari in zadar?

Aleg sa-i raspund aici, pentru ca intrebarea asta e parca scoasa direct din Tabakera mea. Asadar…

Eu nu cred in intamplare, cred in randuiala lucrurilor. Daca azi vorbim aici, este pentru ca asa a fost randuit sa fie. De ce? Nu stiu eu, Universul stie. El le aranjeaza pe toate la locul potrivit. Noi intelegem, de regula, mai tarziu…

Apoi… orice implinire necesita dorinta, credinta si… asteptare! Venirii pe lume a unui copil ii trebuie noua luni de asteptare, diploma pe care o vrei necesita cativa ani de studii si asteptare, permisul de soferie nu-l iei pe loc, ci doar asteptand sa termini scoala si sa-ti dai examenul… Asteptarea – mai lunga sau mai scurta – nu e in zadar, e cu rost: trebuie sa se coaca fructul! Suntem uneori prea cruzi – adica nepregatiti! – pentru visul implinit. Ne-ar putea coplesi prin maretia lui…

Sperante naruite? Se zice ca… pentru a nu avea frustrari, e bine sa nu ai asteptari. Eu nu cred in vorba asta. Eu cred in cea care zice ca… ce asteptari ai, aia obtii! Cu cat asteptarile mele sunt mai mari, cu atat voi obtine mai mult si mai bun – pe principiul abundentei! Sperantele nu se vor narui, daca invat sa gandesc potrivit.

Macar un vis!...

Nu mi-am implinit visul… ce-i de facut? Cum gandesc? Cum procedez?  Da, o varianta ar fi sa-mi simt sperantele naruite, dar nu cred ca e cea mai buna atitudine pentru mine. Pastrez mai bine scopul in minte si inima, mut data implinirii lui un pic mai incolo… si raman cu speranta! E prea valoroasa ca sa renunt atat de usor la ea…

Inca ceva: am invatat in timp sa creez ocazia, sansa, nu s-o las intamplarii ori timpului – chiar daca nu asta e calea cea mai simpla… Aleg rezultatul placut, in locul drumului placut.

Eu nu pot trai fara vise! Am nevoie de ele ca sa pot merge inainte zambind. Fara tinta, unde trag cu arcul? Unde voi ajunge? Daca nu am cel putin unul – macar unul! – mai caut, pe principiul ca… cine cauta, gaseste!

Fiecare stie, insa, ce functioneaza cel mai bine la el. Suntem diferiti.

Cerule rosu, tu ai putea trai fara un soare?

sursa foto: Google

Read Full Post »

Azi mi s-a pus o intrebare care mi-a dat ideea acestui post: si daca stii ca maine nu ai ce sa dai de mancare copilului, cat de decisa sa fii fericita esti?…
Cred sincer ca aceasta intrebare e foarte importanta, ca urmare merita un raspuns special. Multumesc.

In fiecare moment al vietii noastre ar trebui sa avem un SCOP. Sau mai multe. Drumul fara tinta nu te duce nicaieri.
De cate ori ajung intr-un punct critic al vietii mele, in care trebuie sa iau o decizie, o subordonez pe aceasta scopului meu. Cu alte cuvinte, daca ma aflu la o rascruce si mi se deschid inainte doua cai, iar eu trebuie sa aleg pe care sa o apuc, ma intreb: care din ele ma duce mai aproape de scopul meu? Si astfel decizia devine usor de luat!

Daca as sti ca maine nu am ce sa pun pe masa copilului… cat de decisa la fericire as mai fi? Raspunsul e simplu pentru mine: la fel de.

Scopul ar fi copilul meu si bunastarea lui, iar cele doua cai pe care pot merge: fericirea ori… a ma lasa coplesita de situatie?!

Nu garantez ca alegand sa fiu linistita inlauntrul meu si cu zambetul pe buze – adica pozitiva si fericita – voi reusi sa umplu masa pana maine. Dar garantez 100% ca, alegand tristetea sau disperarea, masa noastra nu va avea mai mult pe ea! Nici copilul meu, in sufletul lui. De aceea cred ca primul lucru pe care-l am de facut in astfel de situatii este SA ALEG FERICIREA! Iar al doilea lucru… sa caut solutii! De cateva ori, solutia a venit tocmai datorita starii pozitive pe care am mentinut-o si zambetului pe care l-am pastrat, chiar daca aveam griji…

Se spune ca berzei chioare ii face Dumnezeu cuib. Era filozofia de viata a tatalui meu. El s-a stins, dar mi-a lasat mostenire aceasta zicere inteleapta, din popor. Nu sunt barza chioara, dar stiu ca Universul aseaza lucrurile. Ceea ce-mi spun de cate ori imi e greu, suna un pic altfel: nu e cel mai rau lucru care mi se poate intampla. E echilibrul daruit de sotul meu, pe care mi l-am insusit. Ei bine, sa nu ai ce-i pune pe masa maine copilului tau… sincer, e cel mai rau lucru care se poate intampla?? Pentru mine, nu. Doamne-fereste de mai rau!

Cand spunem mai rau ne gandim, de regula, la lipsa sanatatii. Eu am vazut, insa, oameni cu handicap fizic major sau cu boli incurabile, dar cu atitudine buna. La fel cum am vazut oameni sanatosi fizic si impliniti financiar, dar cu o atitudine pe care n-o doresc nimanui. Fara vlaga, dorinte, scanteie… ori doar fara prieteni, datorita comportamentului lor. De aceea, fara a duce ideea la extrem, indraznesc sa afirm ca atitudinea e uneori chiar mai importanta decat sanatatea fizica pentru o viata de calitate.

Multa vreme am gandit si eu la fel si mi-am pus aceeasi intrebare la care azi raspund. Uneori chiar n-am avut ce sa-i dau de mancare. Ce sa LE dau, ca am doi! Eram medic rezident – bugetar. Valsis era inginer intr-un institut de cercetare – tot bugetar. Fara alta sustinere materiala. Si am facut doi copii, unul dupa altul. Colegii ne-au numit „inconstienti”, noi ne-am zis „curajosi”. Ne-am gandit la barza chioara si am mers inainte, fericiti… si asa suntem si azi.

Nu de saracia de pe masa mi-e frica, ci de aceea DIN NOI. De lipsa emotiei, a iubirii, a increderii… a FERICIRII, intr-un cuvant!… iar pentru a le avea, trebuie sa decid ca le merit si ca le vreau cu adevarat. In viata totul porneste de la o DECIZIE. Iar decizia mea e doar o chestiune de ATITUDINE.

Da, as fi la fel de hotarata sa fiu fericita. Si poate voi avea de poimaine ceva pe masa, chiar daca maine ne vom hrani doar cu… fericirea noastra.

– update –

Doar oamenii ma pot face sa simt uneori nefericirea, nu lipsurile materiale… un gand.

sursa foto: Google

Read Full Post »

Zi luminoasa de ianuarie… Aveam intalnire la ceasul de la Universitate. Nu ne mai vazusem de peste douazeci de ani. In scoala generala eram indragostiti, asa cum se indragostesc nevinovat doi copii care se descopera pentru prima oara ca fata si baiat. Viata ne-a aruncat pe fiecare in alta parte, dar ne-am reintalnit pentru o cafea si un scurt remember, intr-o dupa-amiaza. O fantezie de-o clipa – un telefon inspirat.

– Esti tot frumoasa. Ai albit…

Asa m-a intampinat dupa douazeci de ani. Interesanta primire!…

*

Episodul are legatura cu ceea ce am citit azi intr-o carte a lui Anthony Robbins – Pasi uriasi.

nascut pentru a fi tanar!

Varsta este mai degraba o chestiune de optica si de fiziologie, si nu neaparat de cronologie. Multi oameni sunt foarte in varsta si totusi au un mers vioi si o gandire in pas cu vremea.

Un exemplu simplu poate fi o zi ploioasa. Cand un „batran” vede o băltoacă, ce face? Nu numai ca o ocoleste, dar se si plange tot timpul.

Dar copiii – sau cei inca tineri sufleteste – trec prin ea, rad, se stropesc si se distreaza.

Bucura-te de „băltoacele” vietii! Traieste intr-un ritm vioi si cu zambetul pe buze. Bucuria, imprevizibilul, voiosia sa fie noile prioritati in viata ta. Doar traiesti!! In definitiv, poti sa te simti bine si fara un motiv anume!

Tocmai ai citit una din ideile pe care Tony Robbins le formuleaza in cartea sa despre schimbari mici cu efecte mari.

Born to be young sau Born to be wild e un mod de viata si nu are legatura cu varsta. E doar o alta alegere proprie! Una care inseamna, de fapt, calitate a vietii tale si a celor din jurul tau.

Viata fara de moarte nu exista, dar tinerete fara batranete… DA!

Eu aleg sa fiu tanara… chiar daca am albit. Tu ce alegi?

Read Full Post »

evolutie ascendenta...

Mami… poc!!! mi-a zis Tudor saptamana trecuta, privind graficul si vazand ca am doar 4 noi intrari in acea zi. Erau ceva vizitatori care deschisesera tabachera inainte, desi nu facusem public blogul, asa ca a ramas surprins neplacut. Oups!… Atat de putini?

POC!… am ras sanatos cand l-am auzit si inca si mai mult seara, povestindu-i lui Valsis.

I-am explicat ca scopul meu nu a fost si nu este traficul, desi acesta ma bucura, e o masura a valorii. Dar eu stiu ca orice razboi are mai multe batalii… pe unele le pierzi, pe unele le castigi! Stiu ca exista latenta si momentum. Stiu ca-ntotdeauna va fi cu suisuri si coborasuri, per ansamblu insa este… evolutie ascendenta!

Nu urmaresc traficul. Urmaresc ATITUDINEA si SCHIMBAREA. Asta nu se masoara neaparat in numarul de intrari, ci in numarul de intrebari pe care ti le pui si de raspunsuri pe care le gasesti. In numarul de lectii invatate de la altul, nu prin incercare si eroare. In numarul de zile pe care reusesti sa le luminezi… iar astea nu pot fi cuantificate asa usor.

Cred ca a inteles.

Intentia initiala a blogului a fost experimentarea unei stari. Pastrez intentia, daruind in acelasi timp. La fel ca si traficul, linistea din suflete urca si coboara zi de zi. Sper ca AICI sa urce mereu!…

Mami… poc! a zis Tudor. Cand l-am auzit, mi-am amintit bancul cu cele doua baloane, in zbor.

– Mai poti? intreaba unul.

– Mai…poc!! raspunde celalalt.

Tu mai poti… la fel ca ieri?

Nu simti nevoia sa experimentezi ceva nou? Sa zbori, ca balonul?

Eu vreau si… POT!

sursa foto: aici

Read Full Post »

Ieri am descoperit Validation si n-am stiut ce sa fac dupa ce l-am vazut – sa zambesc sau sa plang? Am adormit usor, ca dupa un film bun, recunoscatoare fiind ca se vorbea pe limba mea. M-am gandit azi sa trag niste concluzii simple, pe limba tuturor. Cred ca sunt momente cand ele ne pot ajuta. Este lectia de atitudine zilnica!

1. Fiecare om are nevoie de recunoastere. O incurajare, un compliment, un gand bun… Fiecare om, indiferent de varsta, experienta, sex, pregatire, religie, grad… In fiecare zi, nu doar in momentele in care e la pamant!

2. Oamenii sufera – chiar sufera! – din lipsa de recunoastere. Complimentul tau, incurajarea ta le descatuseaza potentialul si toata lumea castiga. Uneori suntem motivati de recunoastere mai mult decat de recompensa. Eu da. Tu?

3. Tu poti sa-i dai ceea ce are nevoie, poti sa-l ridici. Nu te costa, nu te doare si nu-ti trebuie studii sau functie pentru asta, ci doar atitudinea potrivita si capacitatea de a iubi si intelege cuvintele: Si eu pot face asta!

4. Uneori sunt de-ajuns cateva vorbe pentru a-l obtine, alteori e nevoie sa astepti mult rezultatul… dar daca-ti faci un scop din asta in fiecare zi, vei avea parte de el… si de multe altele pe care nu le-ai urmarit sau planuit. Rabdare si perseverenta… asta e cheia, ca-ntotdeauna!

5. Daca nu reusesti de prima oara, cauta calea cea mai buna, dar nu renunta. Dorintele cele mai marunte pot fi si cel mai greu de indeplinit… dar nicio reduta nu e de necucerit, niciun vis de ne-ndeplinit… iar oamenii merita efortul tau. Si tu satisfactia si zambetul lor!

6. Fii sincer, doar sinceritatea functioneaza. Orice om este unic si, indiferent de persoana, are sigur ceva ce merita recunoscut. Daca esti sincer, esti credibil si vei reusi sa deschizi omul catre lumina.

7. Odata atinsa performanta, pastreaz-o, chiar daca e mai greu. Oamenii au asteptari de la tine, tu insuti ai… dar ai si momente in care cazi si ai nevoie de altcineva sa te ridice ori  de timp pentru a te ridica singur.

8. Asuma-ti riscul de a fi tu cel influentat, de a-ti pierde echilibrul si zambetul – exista si posibilitatea aceasta!… ia-o doar ca pe o stare temporara, primita la pachet cu bucuria de a vedea stralucirea data de vorbele tale in ochii celuilalt.

9. Indiferent ce crezi, indiferent de cat de dificil e momentul… ai toate motivele pentru un zambet pe buze si o atitudine buna. A-l accepta pe celalalt asa cum este… e un motiv suficient!

10. Ce iubesti mai mult in lumea asta? este o intrebare al carui raspuns devine suficient daca totusi nu gasim in noi resurse pentru un zambet.

11. Tot ce daruiesti se-ntoarce la tine inzecit sau insutit si, de regula, din alta parte. E un lucru stiut dintotdeauna. Universul are grija sa aranjeze lucrurile astfel incat sa fii rasplatit. Pentru tine o faci, in primul rand, abia apoi pentru celalalt…

12. Zambetul se ia. Atitudinea buna e molipsitoare si… e totul. Incearca sa fii tu primul, sa fie in regula lumea ta interioara si se va schimba in bine si cea exterioara.

13. Daca vrei sa fii frumos, ridica-ti colturile gurii! Pentru ca zambetul tau e un accesoriu care se va potrivi oricarei tinute, culori a parului, a ochilor si te va arata tanar la orice varsta…

14. Nu toti se lamenteaza, se comporta ca niste copii… unii, indiferent de cum le e viata – usoara, grea – zambesc si ii incurajeaza pe ceilalti!… dar cel care te incurajeaza zilnic s-ar putea sa aiba la fel de multa nevoie de recunoastere. Da-i-o, o merita. Si el se hraneste tot cu pozitiv…

15. Cand ai atitudinea buna, atragi oamenii in jurul tau. Vei construi relatii. Nimeni nu-si doreste plangaciosi in preajma, dar fiecare din noi are nevoie de o raza de soare care sa-i arate ca e dimineata si incepe o zi frumoasa. Inca una!

16. Cand ai atitudinea buna poti atrage catre tine si… some money! Vei deschide directii. Pentru ca succesul inseamna intotdeauna atitudine si scop, de-abia apoi pregatire, experienta, rezultate.

17. Nimeni si nimic nu-ti poate interzice sa zambesti si nu-ti poate controla atitudinea. Doar de tine depinde. DE TINE, nu de situatie! Poti fi concediat daca nu zambesti… si daca zambesti sau visezi chiar! Asta nu conteaza, sunt doar detalii. Esenta esti TU-si-VIATA-TA.

18. Intr-o zi oamenii vor vedea cat de special esti. Intr-o zi… cand? Dupa ce vei intelege tu insuti asta si-ti vei acorda, fara modestie, toata consideratia pe care o meriti! Iubeste-te si iti va fi mai usor sa zambesti, chiar daca esti un om obisnuit, cu o viata obisnuita.

19. Intr-o relatie de cuplu, tu poti fi cel care vine cu echilibrul, atitudinea buna… Dragostea e o relatie castig-castig, in care fiecare trebuie sa dea 100%. Daruieste-ti zambetul in orice situatie ar aparea si spune da provocarii.

Zâmbeste!

20. Viata e roz si cand o vezi alb-negru! Si daca iubesti, daaaaaa!… duceti-va la Paris!

21. It’s a wonderful life!… You have every reason to smile! You are great! You are amazing!…

Zâmbeste, toti sunt acum cu ochii pe tine!

Extraordinar mesaj al filmului… Ar mai fi ceva de adaugat?… Spune-mi.

Read Full Post »

Older Posts »