Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘protectie’

Marti, 13? Zi cu ghinion? Nuuu, doar celalalt treisprezece norocos…

Acum cativa ani ajungeam pentru prima oara la spital – ghinion. Aduceam pe lume primul meu copil – noroc. N-a fost sa fie Ilinca – ghinion. Era un baiat mare, sanatos si dorit – noroc. N-aveam de niciunele – nici bani, nici casa, nici parinti aproape… niciun ajutor – ghinion. Il aveam pe Dumnezeu si credinta ca acesta ii face cuib pana si berzei chioare, daramite noua – noroc. Nu stiam cum sa iubim si ce sa facem cu un copil – ghinion. Dar stiam cum sa ne iubim noi – noroc…

Azi? Ghinionul pe care-l gasesc este ca ne mai certam cateodata. Dar va trece ea si adolescenta asta teribilista – maaare noroc!

*

In primele zile ale anului trecut, in clipa de liniste a inceputului nou, stand toti patru in sufragerie, indrazneam, şugubăţ:
– Hai sa mai facem si noi un copil – o fetita!…
Eu zic sa-l facem in acelasi timp cu Radu, mi-a raspuns Valsis amuzat.
Radu ne-a dat replica instantaneu, relaxat, dar cu o mina foarte serioasa:
– Păi… sa va pregatiti, ca eu am de gand sa ma misc repede!

Suntem presati de timp, deci – ghinion. Se pare ca vrea sa fiu o bunica tanara – noroc. Desi… zice vorba ca lucrurile se cumpanesc dupa desavarsire, nu dupa repeziciune Eu, pana una-alta, i-am strecurat discret aseara prin toate buzunarele cateva pliculete de… protectie! Doar are, mai nou, 18 ani. Si-l iubesc.

*

In ultimele zile ale anului trecut, aniversandu-ne majoratul casniciei, indrazneam iar, tot şugubăţ:
– Acum suntem majori ca soţi, poate face fiecare dintre noi ce vrea, nu?

Valsis a râs, dar nu mi-a raspuns. Ma-ntreb eu azi, el m-o fi inteles? Ma refeream la… a vizita eu Insulele si a se lasa el de fumat, evident. 😉
Pana una-alta, ma gandesc sa-i strecor si lui azi ceva prin buzunare. Ca doar il iubesc si pe el…

*

Arborele Insulelor mele este kukui-ul, considerat simbol al pacii, protectiei si iluminarii, caci nucile sale contin un ulei inflamabil, putand arde ca niste lumanari. Din ele se fac ghirlande care, desi nu le intrec in frumusete pe cele de flori, trec insa cu notă mai mare proba timpului.

Daca Radu mi-e bratara de flori de pe mana dreapta, Valsis e kukui-ul vietii mele…

sursa foto: Google

Reclame

Read Full Post »

Cine sunt eu? Pentru tine sunt Iuliana sau, mai simplu, Isis… pornind de la numele meu! Dar cine e Isis?

Lucrand zilnic intr-o industrie de creare a curiozitatii… am cautat cate ceva despre zeita. M-a amuzat ideea si mi s-a parut indeletnicire de sfarsit de saptamana. Scriu acum doar cateva idei, esentialul de altfel, ca sa stim – si tu, si eu – de cine vorbim… Restul se poate citi aici.

Asadar… cine e Isis?

În mitologia egipteană, Isis este zeița magiei și a vieții, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale și fidelității femeii față de soț.

În Cartea Morților, Isis este „cea care dă naștere cerului și pământului, cea care îi cunoaște pe orfani și pe văduve, cea care caută dreptate pentru cel sărac și adăpost pentru cel slab”. Alte titluri ale lui Isis sunt „Regina Cerurilor”, „Mama zeilor”, „Cea care reprezintă totul”, „Zeița lanurilor verzi”, „Cea strălucitoare pe cer”, „Steaua Mărilor”, „Marea doamnă a magiei”, „Zeița magiei, fertilității, naturii, maternității și a lumii subterane”, „Dătătoarea celestă a luminii”, „Stăpâna cuvintelor dătătoare de putere”, etc.

În artă, Isis este înfățișată ca o femeie îmbrăcată cu o rochie lungă și încoronată cu semnul hieroglific pentru tron. Uneori ea ține un lotus. Isis apare câteodată și cu niște aripi desfăcute deasupra și în jurul lui Osiris, ca și cum ar vrea să îi încălzească și să îi protejeze trupul. După asimilarea lui Hathor, podoaba capului se schimbă, coroana fiind înlocuită cu două coarne de vaca între care se află discul solar.

Isis ține în mână simbolul vieții, ankh, dar poate avea și unul din obiectele specifice zeiței Hathor, cum ar fi sistrum-ul sacru (un fel de instrument muzical) și colierul menat aducător de belșug și fertilitate.

Datorită asocierii frecvente făcute între noduri și puterea magică, unul din simbolurile zeiței Isis a fost tiet/tyet (însemnând bunăstare/viață), cunoscut mai mult sub numele de Nodul lui Isis.


Interesant… mi-a placut … cum?…cum zicea Wikipedia??… „Stăpâna cuvintelor dătătoare de putere”… 😉

sursa foto: aici

Read Full Post »