Feeds:
Articole
Comentarii

Alegeri luminate

Pace in suflet! Alegeri luminate.

*

Am citit candva Moartea lebedei, cartea lui Ion Grecea. Nu-mi amintesc nimic din ea, cu exceptia unei povestioare care m-a marcat.

Mergand el odata asa, Dumnezeu vede in drumul sau un barbat care arunca priviri nerusinate unei femei si-l intreaba:
– De ce faci asta, omule?
– Am fost orb si m-ai facut sa vad din nou, Doamne. Ce-ai vrea sa fac acum?

Mai merge putin si vede un alt barbat spunand vorbe deocheate unei femei:
– De ce faci asta, omule?
– Am fost mut, Doamne, si mi-ai redat vorbirea. Ce-ai vrea sa fac acum?
Pleaca mai departe Dumnezeu, amarat de fapta celor doi. La un moment dat vede pe marg
inea drumului un om plangand, cu capul in maini. I se pare ca-l recunoaste si-l intreaba:
– Lazare, tu esti?
– Eu sunt, Doamne.
– Si de ce plangi?
Acesta ii raspunse, cu capul in jos si lacrima pe obraz:
– Murisem, Doamne, si m-ai inviat, ce-ai vrea sa fac acum?

Oare raspunsul divin la aceasta intrebare este altul pentru fiecare Lazar in parte? Mai degraba e unul, acelasi: Cauta cheia pierduta a usii de lemn din spatele tau. Ai de ales. Alege sa traiesti!

sursa foto: aici

Anunțuri

Start bun

Unii oameni ma inspira mai mult decat ii inspir eu pe ei.

Calatoria mea a fost un fel de revelatie. Mi-a placut Orasul. Desi plecam incolo cu putina spaima si multe indoieli. Acum stiu ca mi se potriveste, mai mult chiar decat multe alte orase pe care le-am vazut sau trait. 

Acum sunt obosita, epuizata, dar parca mai determinata sa incerc. Acum stiu pentru ce as lupta. E un vis ce nu mai este doar o simpla schitare pe o foaie, ci se transforma intr-un desen in culori.

Iuliana, mai scrie, mai scrie-mi! Acum am cel mai mult nevoie de incurajare si ganduri bune. Acum cat visul este inca proaspat si caldut, ca o paine abia scoasa din cuptor.

Bucurie si recunostinta laolalta pentru aceste cuvinte, primite de mine in prag de seara de la un om drag. :*
Desi nu-l cunosc bine, stiu clar ca simte forta unui vis. Ca intelege nevoia de a lupta – cu tine insuti, mai ales! – pentru implinire. Ca face, poate, alegerea incarcata de semnificatie a vietii lui…

*

Mi-e mai usoara analiza decat sinteza – ce-as putea spune eu in cateva vorbe?

Visele sunt generoase: intai fac ele ceva pentru tine – te ridica pe dinauntru – dar apoi trebuie sa le intorci gestul – sa le ridici tu! Pentru ca ele nu se-mplinesc de la sine, ci se cuceresc metru cu metru. Altfel spus, sa visezi este doar un start bun in trairea frumoasa si cu sens a vietii, care insa presupune sa si alergi putin pentru asta. Chiar sa gâfâi, cateodata.
Cand ai facut primii pasi – schita pe foaie, desenul in culori, cererea plina de dorinta… – in ritm de sprint, mai e nevoie de dovezi ca esti in cursa potrivita?

*

Greu nu e sa lupti, ci sa stii pentru ce, zice o vorba. Se pare ca tot curajul necesar se gaseste in magia mizei…

sursa foto: necunoscuta

Spre Rio

N-am mai iubit cam demult pe portativ, asa ca… Amor ainda. Stiu ca portugheza nu e la moda, dar cum de cateva luni mie-mi fug intruna ochii spre Rio... 😉
Iubesc in continuare
.

Scriitor pe-un perete

Ai presupus eronat ca si eu scriu pe-un perete…
Am descoperit de curand gandul mov si sensibil, postat intr-o zi de treisprezece speciala pentru mine. Dincolo de metafora, mi-am adus aminte ca la sfarsit de martie trecut scriam, la randu-mi, pe un perete din centrul Chisinaului, un gand invatat temeinic de la un om destept: Atitudinea determina altitudinea.

Ideea spontana si nastrusnica de a asterne cuvinte pe panoul alb asteptandu-ma cuminte la intrarea in parc nu mi-a adus nicio diploma de excelenta, dar mi-a ramas amintire draga a orasului vazut pentru prima oara.

*

Vreau azi sa am iar emotia unei strazi noi in suflet, imaginea turlei cu clopot la dreapta mea, zidul alb la indemana si sa scriu pe el principiul gasit, in care cred: Nimic din lumea aceasta nu il poate opri pe cel cu o atitudine mentala corecta sa isi indeplineasca scopul. Si nimic nu il poate ajuta pe cel cu o atitudine gresita.
Chiar daca nu am cele de trebuinta, presupune totusi ca scriu pe un perete…

*

Un intelept zicea ca sunt doua cai de a ajunge in varful stejarului: urcand, ramura cu ramura, sau asezandu-te pe o ghinda si asteptand ca ea sa devina copac. Alegerea ne apartine intotdeauna – asteptarea, cu credinta ca timpul sau altcineva e responsabil de asta… ori actiunea, cu credinta ca suntem fauritorii propriului nostru destin prin deciziile pe care le luam de-a lungul vietii si ca Dumnezeu ii ajuta, de regula, pe cei ce se ajuta singuri. Oare care cale ne duce pe creanga a mai de sus?

Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista pare a pleda pentru actiune ca atitudine corecta, nu doar pentru asteptarea darului divin…

*

Eu aleg sa determin, nu sa astept.
Sa scormonesc inlauntrul meu ca sa descopar cele mai tainice, indraznete si arzatoare dorinte. Sau sa le prind din zbor, in joaca, pe cele mai zapacite, ce-mi fac cu ochiul strengareste intr-o fantezie de-o clipa. Sa le scriu apoi in Caiet sau in Tabakeră, sa le asociez imagini si sa cred inainte de-a vedea cu ochii, chiar daca nu pe de-a-ntregul. Un fel de mică-actiune, ce se cere urmata de marea-actiune
Legile nescrise ale firii ne spun ca atragi tot ceea ce gandesti, simti sau rostesti. Legile scrise – ca daca ceri hotarat, ti se va da. Dupa o perioada de asteptare, dar nu asteptand!

Am fost ajutata in implinire doar cand am stiut ce-mi doresc, desenandu-mi in minte si pe foaie, chiar cu stangacie. Uneori n-am primit chiar cand am vrut, ci cand momentul devenise cel potrivit. Alteori nu mi s-a dat ce am vrut, ci ce aveam nevoie, mai presus de dorinta mea. Insa atunci cand am facut doar ce-mi era la indemana, cand am ales confortul, si nu efortul mental… am primit mai mult zile dulci, fara cuceriri cu sens profund.

Despre a te cauta, a te limpezi si a cere tintit este vorba aici. Despre intelegere si alegere, miscare si gasire – in viata.

*

Mi s-a zis repetat ca am stofa de cautator-de-comori. De catarator-in-stejar. De maestru-cersetor. De mic-actionar. Chiar de… bun-alegator 🙂
Eu stiu ca sunt doar un biet scriitor-pe-un-perete.

Foto: Valsis

My Hawaii

Exista povesti care se cer spuse si celorlalti. Cât de-o emotie si-o lectie.

Un prieten drag s-a oprit pentru o clipa pe marginea Tabakerei mele – ca sa-si zugraveasca, printre sentimente si amintiri, cu maiestrie si sensibilitate… apusul de soare hawaiian. 😉 Mahalo!

Unele apusuri sunt magice.
Magia e in noi.

*

My Hawaii

Stăteam pe burtă în iarbă, complet goi, cu mâinile sprijinind bărbia de-o parte şi de alta a feţei.

În faţa noastră curgea liniştită Jijia, pe malul opus străjuiau tufele de stânjenei înghesuite nefiresc în linie şi deasupra lor apunea încetişor soarele după deal. Timpul se scurgea lin o dată cu râul, iar noi respiram în sincron sub liniştea serii.

Iarba crescuse prin noi, dar noi nu voiam să ne mişcăm. Coatele se făcuseră una cu ţărâna, dar noi nu aveam de gând să le dezrădăcinăm. Gâtul dădea semne de nervozitate, dar noi nu-l desprindeam de bărbie. Senzaţia acută de foame fusese deja înlocuită de chin, dar nouă nu ne păsa.

Când ultima rază de soare dispăru abia înduplecată după deal, vântul începu să agite stânjeneii şi pe Jijia începură să curgă oi moarte, încremenite în poziţii ciudate, una după alta. Ne-am ridicat amândoi odată tremurând de durere şi frică, ne-am îmbrăcat în grabă fără să ne uităm unul la altul şi ne-am ţinut de mână alergând în întuneric până am ajuns înapoi în sat.

În toamnă avea să vină prima zi de şcoală cu emoţiile ei, apoi alte emoţii, dar nici una la fel.

Era prietenul meu cel mai bun. Altul mai bun n-a mai fost…

*

Exista oameni langa care fiecare secunda ne e plina de inteles.
Sunt unici, de regula. 

Foto: Isis 

Suficienţă

Am dat in calatoriile mele virtuale peste desenatorul devenit apoi muză…

Uneori pentru ca un vis sa se implineasca este suficient sa il ai, zicea cineva. Cum ceea CE AI reprezinta averea ta, inseamna ca visele ne sunt avere. Una atat de mare pe cat ne-o dorim. Una pentru care nu platim impozit, pe care-o putem inmulti usor si-o putem darui, pastrand-o in acelasi timp.
Suntem bogati, dar constientizam asta? Unii, mai tarziu. Altii, niciodata.

*

Mi-am dorit intalnirea cu zburatoarele roz-albe si ma-ntrebam de curand daca sa apuc iar drumul spre insorita Insulă a Iubirii. Primavara, prin aprilie-mai, cand coloniile de flamingo vin pe Lacul Sarat din Larnaca. A fost suficient sa scriu asta in Tabakeră si… iata-ma fotografiind pasarile din gandul indraznet!
La cativa metri de mine, in plin centru de Hilton Hawaiian Village honolulian, cu cateva luni mai devreme decat programasem mental…

Nu este inca o dovada a faptului ca visele se vor cateodata doar visate, scrise, datate si cu incredere lasate sa se inalte?

De-mi spui ca e nevoie de muuuuult mai mult, s-ar putea… sa fiu de acord. 😉 Dar, nuanţând, as zice ca uneori ceea ce intreprindem are un alt scop decat dorinta aia mica si ascunsa, asternuta intr-un moment de sinceritate cu noi insine, a carei implinire vine la pachet cu atingerea scopului, ca dar din partea Universului. Fara a face nimic special pentru ea, in afara de a o gasi inlauntrul tau si a-i recunoaste dreptul la viata. Tocmai de aceea sentimentul surprizei si bucuria reusitei sunt mai mari.
(Of, imi ramasese ideea impiedicata la jumatatea drumului, dar au venit piticii cei sfătoşi s-o duca mai departe, sub nume schimbat…)

*

Dorinta vie, credinta deplina si asteptarea rabdatoare imi sunt cheia.

Ei da, acum imi pot permite unul nou: papagali albastri si maimute hoate. La Rio.

Foto: Isis

Doar dimineaţă.

Stii pentru ce te-ai trezit azi?
Este o dimineata excelenta pentru a mai salva un om,
isi zice repetat Derek. Pentru a mai implini un vis, gandeste Isis. Nu neaparat al meu…
Tin pumnii.