Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Hawaii’ Category

Orice lucru rau poarta-n el samanta unei binefaceri pe masura, zic inteleptii. Cautam uneori samanta asta si n-o gasim defel, uitand ca de cele mai multe ori raspunsurile la intrebari vin mult dupa incercare. Ca altadata…

*

Intai am urcat pompiereste pe cararea de radacini impletite, printre koa hawaiieni si aloe vera uriase. De sus vezi totul prin ochii muritorului ajuns in Rai – ravasit de admiratie si impacat pe de-a-ntregul. Pare ca timpul s-a oprit, gata sa-ti dea ragazul necesar bucuriei firesti. Doar triluri de pasari prietenoase tulbura linistea.
Coborand sprinten cararea rasucita, am avut revelatia:
ACUM inteleg de ce am facut pneumonia aia rebela in primavara!
De ce? a intrebat Lucica, saltand relaxata in spatele meu.
Ca sa fiu astazi aici, in padurea tropicala hawaiiana, traindu-mi visul implinit – la noua ani de cand mi-a rasarit indraznet in minte si l-am asezat cu incredere in Caiet! Ca doar in timpul bolii mele am decis sa mergem impreuna la Danes… Acolo, imbracata in rochia usoara de bumbac, imprimata colorat cu flori de hibiscus si numele Aloha-statului, am vorbit pentru prima oara despre congresul medical din Honolulu, incepand sa ne planuim timid evadarea de doua saptamani, indescriptibil de nebuna si frumoasa.

Unele adevaruri surprind prin simplitatea si evidenta lor.

*

Doctorii mi-au interzis sa-mi ridic capul de pe perna timp de trei saptamani. Daca pernă mi-ar fi fost pieptul păros al lui Valsis, as fi fost de acord, cu un zambet in coltul gurii… dar asa… ce relatie am eu cu perna asta?? Ei, doctorii spun multe si nu sunt eu in masura sa-i contrazic… 😉

Cele trei saptamani au trecut educandu-mi rabdarea. Nu-mi ramane acum decat sa caut samanta binefacerii pe masura si sa-mi astept raspunsurile intarziate, repetand cuminte ce stiu deja: Eu sunt rabdare. Eu sunt sanatate.

Foto: Lucica

Anunțuri

Read Full Post »

Exista povesti care se cer spuse si celorlalti. Cât de-o emotie si-o lectie.

Un prieten drag s-a oprit pentru o clipa pe marginea Tabakerei mele – ca sa-si zugraveasca, printre sentimente si amintiri, cu maiestrie si sensibilitate… apusul de soare hawaiian. 😉 Mahalo!

Unele apusuri sunt magice.
Magia e in noi.

*

My Hawaii

Stăteam pe burtă în iarbă, complet goi, cu mâinile sprijinind bărbia de-o parte şi de alta a feţei.

În faţa noastră curgea liniştită Jijia, pe malul opus străjuiau tufele de stânjenei înghesuite nefiresc în linie şi deasupra lor apunea încetişor soarele după deal. Timpul se scurgea lin o dată cu râul, iar noi respiram în sincron sub liniştea serii.

Iarba crescuse prin noi, dar noi nu voiam să ne mişcăm. Coatele se făcuseră una cu ţărâna, dar noi nu aveam de gând să le dezrădăcinăm. Gâtul dădea semne de nervozitate, dar noi nu-l desprindeam de bărbie. Senzaţia acută de foame fusese deja înlocuită de chin, dar nouă nu ne păsa.

Când ultima rază de soare dispăru abia înduplecată după deal, vântul începu să agite stânjeneii şi pe Jijia începură să curgă oi moarte, încremenite în poziţii ciudate, una după alta. Ne-am ridicat amândoi odată tremurând de durere şi frică, ne-am îmbrăcat în grabă fără să ne uităm unul la altul şi ne-am ţinut de mână alergând în întuneric până am ajuns înapoi în sat.

În toamnă avea să vină prima zi de şcoală cu emoţiile ei, apoi alte emoţii, dar nici una la fel.

Era prietenul meu cel mai bun. Altul mai bun n-a mai fost…

*

Exista oameni langa care fiecare secunda ne e plina de inteles.
Sunt unici, de regula. 

Foto: Isis 

Read Full Post »

Am dat in calatoriile mele virtuale peste desenatorul devenit apoi muză…

Uneori pentru ca un vis sa se implineasca este suficient sa il ai, zicea cineva. Cum ceea CE AI reprezinta averea ta, inseamna ca visele ne sunt avere. Una atat de mare pe cat ne-o dorim. Una pentru care nu platim impozit, pe care-o putem inmulti usor si-o putem darui, pastrand-o in acelasi timp.
Suntem bogati, dar constientizam asta? Unii, mai tarziu. Altii, niciodata.

*

Mi-am dorit intalnirea cu zburatoarele roz-albe si ma-ntrebam de curand daca sa apuc iar drumul spre insorita Insulă a Iubirii. Primavara, prin aprilie-mai, cand coloniile de flamingo vin pe Lacul Sarat din Larnaca. A fost suficient sa scriu asta in Tabakeră si… iata-ma fotografiind pasarile din gandul indraznet!
La cativa metri de mine, in plin centru de Hilton Hawaiian Village honolulian, cu cateva luni mai devreme decat programasem mental…

Nu este inca o dovada a faptului ca visele se vor cateodata doar visate, scrise, datate si cu incredere lasate sa se inalte?

De-mi spui ca e nevoie de muuuuult mai mult, s-ar putea… sa fiu de acord. 😉 Dar, nuanţând, as zice ca uneori ceea ce intreprindem are un alt scop decat dorinta aia mica si ascunsa, asternuta intr-un moment de sinceritate cu noi insine, a carei implinire vine la pachet cu atingerea scopului, ca dar din partea Universului. Fara a face nimic special pentru ea, in afara de a o gasi inlauntrul tau si a-i recunoaste dreptul la viata. Tocmai de aceea sentimentul surprizei si bucuria reusitei sunt mai mari.
(Of, imi ramasese ideea impiedicata la jumatatea drumului, dar au venit piticii cei sfătoşi s-o duca mai departe, sub nume schimbat…)

*

Dorinta vie, credinta deplina si asteptarea rabdatoare imi sunt cheia.

Ei da, acum imi pot permite unul nou: papagali albastri si maimute hoate. La Rio.

Foto: Isis

Read Full Post »

Femeia este, in cel mai bun caz, o contradictie, filozofa indraznet cineva.

*

Ieri mi-am intrebat sânii ce mai fac. Erau foarte bine. Le-am citit apoi povesti despre sternomantie, poezii despre barbati si i-am alintat, zambind timid, in saptesprezece silabe aproape corecte si secrete:
sânii-i obraznici –
pedeapsă ispăşită
prin mângâiere.

Si totusi pe cercul de sus al unui 8 de martie nu gasesc decat o zi a mamei. Femeia sarbatorita primavara n-o simt, sta ascunsa undeva. De ceva timp n-o mai caut. O traiesc doar, clipa de clipa, in toate celelalte zile din an.

– Esti, deci, femeie?
– Rangul meu este unul inalt recunoscut in Univers. Sunt mamă.
Mamele sunt mereu in calatorie – de la o camasa a baietilor lor la alta camasa, de la un nasture de haina la alt nasture.
..

*

In Insule, femeile isi strang aventura de fiecare zi sau calatoria de-o viata a mamei in florile din par. Traditia spune ca purtand floarea pe partea stanga a capului inseamna ca esti luata sau maritata, iar pe partea dreapta arata tuturor ca esti disponibila. Pe mijloc, la parul prins in coada? Dis-pe-ra-ta!!! La noi nu cred ca exista asa femei. Numai la ei… 😉

S-ar zice, parafrazand poetul, ca pana si cel mai puternic barbat poate fi ametit de o floare din parul femeii. Ma duc sa-mi pun flori de primavara!

Foto: Isis

Read Full Post »

E clipa de nebunie frumoasa. Aceea pe care n-am curaj s-o povestesc sau cea inca netraita, dar ceruta dinlauntrul meu.
Vine cand vrea si pleaca atunci cand dorul de vara se face cireaşă coaptă. N-o pot opri. Pot doar s-o chem, cântându-i a nouă asteptare

Primavara pana si emotia-mi e verde, chiar daca in jur inca e alb. Verde de Maui.

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic, imi sopteste Nichita. Eu sunt.

Foto: Isis &Co.

Read Full Post »

Luuuuuuuuuuuunga ne-a mai parut denumirea pestelui specific Statului Aloha: Humuhumunukunukuapua’a! La oameni tineri, joaca noua… 🙂

*

Alfabetul hawaiian are doar douasprezece litere: cinci vocale (A, E, I, O, U) si sapte consoane (H, K, L, M, N, P, W), vocalele pronuntandu-se ca in romana, iar W-ul devenind V. Eventualele pauze din cuvant sunt marcate cu apostrof, cel mai la indemana exemplu in acest sens fiind insusi numele statului, scris si citit diferit in engleza americana fata de hawaiiana: Hawaii vs. Hawai’i.

Interesant este faptul ca, asa cum in alte limbi nu exista termen consacrat pentru a defini dorul romanesc, in hawaiiana nu exista termen echivalent englezescului Please! sau mult doritului Te rog! din romana.
Si cum adresezi o rugaminte? am intrebat ghidul insotitor in turul insulei Oahu.
Simplu, ii cer: Dă-mi! Give me!

*

Mare ne-a fost bucuria si distractia descoperind ca putem transpune in hawaiiana cuvinte sau nume proprii romanesti, conform regulilor lor.
Ideea nastrusnica ne-a venit la intalnirea cu Kuka’emoku, in Maui. Cunoscut prietenilor mai ales ca ‘Iao Needle, varful ascutit din piatra, situat in ‘Iao Valley, produs prin eroziunea stancii si ascuns mai tot timpul in nori, se vrea a fi fost organul falic al lui Kanaloa, zeul hawaiian al oceanului.
De la Kuka’emoku hawaiian pana la Kuka Makai’i mioritica n-a fost decat un pas, insotit de multa voie buna. Nimic deosebit, caci Cuca Măcăii iti infloreste parca un zambet in coltul gurii si pe romaneste…

*

Joaca pana la sfarsitul drumului ar trebui sa ne fie stil de viata. Asa ca azi, la oameni tineri si anotimp nou, ma joc si eu:
E
P’ imawa’a.
De ieri. Sa ne creasca aripi!

Foto: Isis

Read Full Post »

Se zice ca astrele guverneaza omul, dar inteleptul guverneaza stelele.
Eu n-am stiut niciodata prea multe despre planete, n-am fost interesata de zodii, iar alegerile mi le-am facut in functie de propriile-mi scopuri – pe principiul ca la rascruce de drumuri e de urmat calea ce duce mai aproape de implinirea visului. De curand, insa…

*

In drum spre Kilauea, la iesirea dintr-un supermarket, am fost intrebati de catre o doamna zambitoare si sportiva prin tinuta si postura:
– Sunteti rusi?
– Nu.
– Dar de unde sunteti? Limba pe care-o vorbiti imi pare cunoscuta…
– Din Romania. Din Europa.
– Ohhh! Eu sunt din Polonia!
– Am inteles. Si ce faci in Hawaii? Esti in vacanta, ca si noi?
– Nu, locuiesc in Kona.
– Cum ai ajuns tooocmai aici?

Cynthia si-a depanat povestea, care incepea cu increderea pe care o are dintotdeauna in astre. O astrograma facuta cu ani in urma, in joaca, i-a indicat Insulele ca zona destinata stabilirii ei pentru o viata. A decis sa le viziteze initial ca turist, luand legatura in timpul sederii ei cu o femeie kahuna (saman, vraci, preot). A fost surprinsa sa descopere ca sfatul acesteia coincidea cu al cerului? Nu stiu, dar – cum astrele predispun, iar omul dispune – iat-o alegand cu intelepciune ce-i era scris in stele si, douazeci de ani mai tarziu, indeplinindu-si aici visul de a avea o organizatie non-profit cu activitate ecologica.

Am ascultat povestea hawaiiano-polonezei intr-un rezumat de zece minute, stand in picioare langa masina, in parcarea magazinului. Tocmai cumparasem doua felicitari cu mesaj semnificativ: You inspire me! Coincidea sensului pe care il dau de cativa ani vietii mele, asa ca… spontan i-am intins una si am rugat-o sa-mi scrie un gand si cateva date de contact. A facut-o cu multa bunavointa.

Pastrez imaginea pe pianul lui Tudor. E inca o dovada a faptului ca… tot eu insami trebuie sa fac regulile si sa-mi inalt visele cu indrazneala, ca pe niste zmeie colorate. Eu, nu Viata!
Pentru ca lucrurile importante nu trebuie lasate la intamplare. Preferabil este sa determini, nu sa astepti…

*

Am citit undeva ca regulile pe care ti le creezi singur trebuie sa fie cel mult zece, asa ca de curand am stabilit patru. Valsis a subscris. Cred… 😉

Doar doua cafele pe zi. Mici.
Doua partide de sex pe saptamana. Speciale.
Doua evadari in oras pe luna. Romantice.
Doua iesiri din tara pe an. Inaripate.

Mi se da voie la inca şase reguli, dar… n-am inspiraţie. Asa ca stau azi cu bărbia sprijinita in palma, privesc felicitarea cu mica hawaiiana dansand hula si ma rog: Inspirati-mă, astre!

Read Full Post »

Older Posts »