Tăcerea si tandreţea sa-ti fie vesnic arme, ma invăţa Radu acum ceva timp. M-am tot intrebat, de atunci: de ce… tăcerea??
Un proverb texan zice, pe buna dreptate, ca Dumnezeu ne-a dat doua urechi si o singura gura ca sa vorbim mai putin si sa ascultam mai mult. Vorbind nu poti invata prea multe, pentru ca auzi… doar ceea ce stii deja! Inveti multe cu adevarat tacand si ascultandu-l pe cel de langa tine, care te poate imbogati cu experientele traite si lectiile de viata dobandite, ridicand intrebari la care-ti vei putea raspunde sincer doar daca inveti sa asculti. Sa TE asculti in liniste!…
Am prins din zbor ideea ca nu mi-ar strica nici mie sa ma perfectionez in acest sens, iar 2012 mi-ar putea fi Anul ascultarii cu măiestrie, conform obiceiului casei. Am facut chiar si primii pasi pe drumul asta, dand la schimb picatura de sangvinic exuberant din mine pe una de melancolic linistit, gata sa asculte, sa-si noteze si sa deprinda. (Altfel spus, tac mai mult ca inainte… la cursul de dans! Ascult, ma straduiesc sa retin, sa redau si… sa râd mai putin, ca râsul ingrasa, vorba profului ;))
Cu toate acestea, cred ca tacerea nu-i mereu de aur. Uneori e doar orgoliu fara margini. Alteori timiditate, lipsa abilitatii de comunicare, nestiinta, nepasare sau, pur si simplu, minciuna prin omisiune. Dată ca raspuns, de cele mai multe ori ea naste confuzie, lasand loc interpretarilor, iar eu am nevoie in viata de altceva – de acea mica certitudine pe care Valsis mi-a cerut-o cu ani in urma. Tacerea e a doua putere a lumii, dupa cuvant, zicea cineva. Acest după imi pare a fi cheie.
*
Tacerea din Tabakeră mi-a fost armă in aceasta prima luna a anului. Armă contra orelor de noapte nedormite, petrecute de multe ori in fata monitorului si a orelor de zi traite sedentar in fata aceluiasi ecran. Am fost aleasa rubeolei si a scenei, dar am ales si eu – noi obiceiuri, la nou an: somn odihnitor, o altfel de alimentatie, sport insotind dansul, ganduri straine, prieten euforic si destept la drum de seara. Mi-as putea numi tacerea de ianuarie parte din Anul lucrurilor noi?
*
Doar pasarile si valurile au liber la ciripeli si soapte spre tarm rostogolite. Exista zburatoare viu colorate, dar nu sunt serpi atacatori sâsâiţi. Si e ocean nemasurat, dar niciun pescarus galagios…
Caci in Hawaii legile cer liniste. Fara panouri publicitare care sa vorbeasca ochilor tai sau claxoane zgariindu-ti urechea. Am gasit in Insule acea tacere respectuoasa, inconjurand măreaţa opera a naturii. Si mi-a placut, dar…
…legea pe care-o recunosc drept intelepciune a fiecarei clipe este una de Nobel: vietile noastre se incheie in ziua cand ramanem tacuti in privinta lucrurilor care conteaza.
Foto: Isis
Si eu sunt de parere ca tacerea este o arma redutabila. De multe ori imi spun ca tare bine mi-a facut soarta asta de m-a creat asa, ganditoare, si nu prea vorbareata. Cand ma uit la cei ce se arunca in discutii ascutite in necunostiinta de cauza, aruncand cu prostii si debilitati in dreapta si stanga, mi-e mie rusine de ceea ce aud. Pentru ei. Si mila de altii ca mine obligati sa ii asculte… Deci, da! Tacerea e de aur. Deci da! Uneori „daca nu vorbeai, intelept ramaneai”. Un an frumos si profund iti doresc !
Mark Twain spunea ca „rasa umana are o singura arma cu adevarat eficienta si aceasta este râsul” 😉
Sigur ca cine nu vorbeste nici nu poate scapa vreun cuvant gresit, iar celui care vorbeste e posibil sa-i mai alunece cuvintele sau ideile in decor, chiar si cand e, de regula, foarte coerent in gandire si exprimare. Din cauza vitezei, a stangaciei de moment… dar cred ca situatia amintita de tine apare mai degraba datorita ignorantei, prostiei sau incompetentei, decat implicarii propriu-zise in dezbatere. Nu le-as suprapune, Dana draga. Si nici tacerea cu inteligenta, in general vorbind.
Cat ii priveste pe cei prinsi fara de voie in cerc, merg pe principiul ca… da, fiecare are dreptul de a-si spune parerea, iar eu am libertatea de a nu o asculta. Cata vreme nimeni nu-mi pune pistolul la tâmpla si nici nu ma plateste pentru ascultare, ma pot retrage intr-un colt, amuzandu-ma de situatie… sau eventual din scena, ca masura de protectie 🙂
As nuanta totusi, in functie de situatie. Cred ca e bine sa ai, de pilda, mai putine cuvinte si mai multa ascultare atunci cand vrei sa conduci, dar in apararea unei cauze ori in relatiile interumane e preferabila totusi daruirea argumentelor si a sentimentelor cu generozitate si sub toate formele – mai ales prin cuvinte, stiuta fiind dintotdeauna puterea fara margini a cuvantului: „La inceput a fost Cuvantul…”
Concluzionand, imi pare ca tacerea e foarte importanta, ea fiind cea care da valoare cuvintelor pe care, insa… ar fi bine sa le rostesti!
Asa ca pledez mai degraba pentru… fosnetul de tacere 😉
Doriri de bine si tie, din suflet!
An cu folos pentru inima ta… să-ți fie!
Să taci Cuvânt și să cuvânți tăcere… când e cazul.
Fericit e cel ce nimereste calea aratata de tine, Oana.
Sa NE fie!
Si cel pe care-l asculti are tot doua urechi si doar o gura.
Bine ai revenit!
Saru’ mina!
Ma gandesc ce e de facut si-ti spun, Alexandru. 😉
Sa fii sanatos, iubit si ascultat clipa de clipa!
„Daca taceai, filozof ramaneai” ne repeta obsesiv invatatoarea noastra. Nu stiam ce-i ala filozof, dar intuiam ca iar am spus vreo prostie…
„Si tacerea e un raspuns!” era al doilea citat preferat al invatatoarei. Mi se ridica parul in cap chiar si cand nu-mi era adresat, nu l-am mai suportat de atunci.
„Tacerea e de aur” din perioada adolescentei (profa de mate) m-a bagat si mai mult in ceata. Mai degraba as fi de acord cu „Meseria e bratara de aur”, da, pot face legatura intre ele. Muncesti, iti poti permite bijuterii!
La tine, tacerea imi da palpitatii, mai ales ca te-ntorci cu aluzii la zile de spitalizare, rubeole si alte nebunii…
Si apoi ne lasi iara singuri, sub vremurile astea de nelinisti.
Gabi, ti-as asculta povestile 1001 de nopti, ca exercitiu de tacere 🙂
Dar, revenind la vorbe…
Pai, de vrei sa fii ori sa pari filozof e-n regula sa taci, zic eu.
Corect, ea e un raspuns dintre cele posibile, dar… care??
Tacerea o fi de aur, dar si diamantele din cuvinte… Nu crezi?
Cat despre palpitatii… odihneste-te, sari peste cafea si renunta la fumat! 🙂
Stii si tu ca vremurile nelinistite sunt proba de foc. Va descurcati admirabil si fara mine, dragilor…
La asa amintiri din copilarie, asa invatatura! Generoasa cum ma stii…
🙂
Acum chiar ca ma simt ca la scoala.
Saru’ mana, doamna Isis!
mă bucur să te re-citesc 🙂
si eu ma bucur sa ma re-citesc!… :))))
multumesc mult, Pinţeso!
Spun doar atat: ne-ai lipsit mult!
Nu prea aveti cum sa ma pierdeti, ca m-ati cucerit definitiv 😉
Și mie îmi place să păstrez tăcere/tăceri, când nu mi se pare că dacă aș vorbi, cuvântul meu ar avea greutate/valoare/efect… De aia am înțeles această lună de tăcere a Tabacherei așa cum înțeleg, în general, nevoia de tăcere. Și totuși, îmi cam făceam griji. Și acum văd că aveam motive să-mi fac. Urarea mea pentru acest început (de an și tăcere): să fie, după cum crede fiecare de cuviință, și tăcere, și cuvinte, și fapte, de preferat cât mai bune, mai înțelepte și mai curate, dar – mai întâi și întâi – sănătate!
Realitatea ne-ntrece cateodata asteptarile, Argentina.
Eu cred ca niciun vorbitor, oricat de bun ar fi, nu cunoaste pe deplin forta cuvintelor sale si nu poate anticipa decat cel mult reactia logica a acestora asupra ascultatorului. Ideea e ca ascultatorii-oameni sunt… mai mult emotionali decat logici! Uneori nici macar noi insine nu ne dam seama cum de ne-au putut misca atat de profund niste biete cuvinte…
Cat despre rubeola, de mine n-a avut curaj sa se atinga, dar mi-a imbratisat, rand pe rand, baietii si… Tabakera! A fost nevoie de carantina si… ceva vitamine, atat la propriu, cat si la figurat. Asa ca pentru un timp mi le-am luat, schimbandu-mi preocuparile de timp liber – citind mai mult, invatand sa mananc si sa gatesc mai sanatos, cautand si gasind muuulte lucruri noi, care erau langa mine dar, din cauza ca nu-mi… vorbeau, nu erau bagate in seama. E un capitol pe care in curand il voi picta 😉
Urarea ta exprima esenta, iar esenta este… echilibrul. Multumesc, draga mea.
Ei, sigur că ai dreptate, şi mie îmi place mai mult să ascult decît să vorbesc şi totuşi… nici muţi de-a binelea nu este normal să fim.
Bine-ai revenit. 🙂
„Tacerea nu-i de aur, mai bune-s vorbele
atunci cand ai de spus ceva in viata,
Poti crede in povaţă, dar n-ai s-aduni nicicand
tot aurul zicalei… doar tacand.”
😉
E placuta regasirea, Tibi…
[…] Comentarii « Tăcerea ca armă […]
Isis, mereu surprinzatoare: auzi tu, rubeola… 😦 Imi pare rau. Dar imi pare bine ca a trecut si ai reaparut la fel de energica si pozitiva 🙂
Sa inveti sa taci mi se pare un semn de evolutie fantastica. Asta pentru cei care reusesc sa invete vreodata. Dar asta numai despre tacere ca semn al intelepciunii.
„Iarba rea nu piere”, zice o vorba. 🙂
„E mai usor a vorbi despre zei decat despre oameni”, zice o alta…
Da, zeii sunt mai previzibili. Punem tot numai din imaginatie cand vorbim despre ei: ce sa fie asa greu si cine sa contrazica?! 😉
[…] Parafrazandu-l amuzant pe Tolstoi, as putea afirma ca tot ce am scris pe-aici despre tacere sunt fleacuri. Daca as fi scris tot ce stiu eu despre ea… […]