Cateodata e timpul pentru poezie…
Cântec român în rime hawaiiene
Singur sub anuenue (1)
stau în insulă şi cânt
norii taie-n zări statuie
de azur şi de pământ.
trec pe lângă dulci wahine (2)
ceas de ceas şi pas la pas
ciocănind în vis terţine
cu privighetori în glas
uneori la holo-holo (3)
cânt un cântec din Azuga
mai încoace mai încolo
timpul îşi înfundă gluga
sunt închis de mult în hale (4)
între Anzi şi-ntre Bucegi
într-un cerc de portocale
delineat de stranii regi
jos pe strada Kalakaua (5)
vin prinţese din Sri Lanka
pâlpâie-n pădure steaua
şi-un călugăr scrie tanka (6)
iată-n taină Lunalilo (7)
peste dealu-nalt din Pali (8)
dispărând spre Makakilo (9)
unde înfloresc migdalii
cade seara pe terasă
plec încet spre Fat Siu Lau (10)
întunericul de peste casă
îmi ordonă: taci, e pau (11)
Note de subsol: 1 – curcubeu; 2 – femei; 3 – plimbare; 4 – casă; 5 – rege hawaiian; 6 – formă de poezie japoneză; 7 – prinţ hawaiian; 8 – regiune muntoasă; 9 – cartier în Oahu; 10 – restaurant chinezesc; 11 – gata, s-a terminat!
*
Despre Stefan Baciu de-abia acum am auzit. Si despre Mira. Am ajuns la ei din intamplare, pe cai laturalnice care trec prin Insule. Acolo l-am aflat pe poet. Plecat din Brasovul meu natal, calator prin lume, stabilit in Honolulu, unde a fost profesor universitar pana la sfarsitul vietii sale...
Am citit noaptea poeziile hawaiiano-brasoveanului. Am aflat ca altii il cunosteau de mult timp. A fost nevoie de un vis pentru a-l descoperi si eu – dar ce bucurie pentru iubitorul de versuri din mine, care de o saptamana incoace respira aloha!
Incerc sa intru in lumea lui ramasa aici si in paradisul lasat mie acolo.
*
…si cateodata drumul este la fel de frumos ca destinatia.
sursa foto: aici
Superb articol şi mulţumesc pentru informaţiile despre familia Baciu, despre care nu ştiam nimic.
Oare cîţi astfel de oameni de valoare se sting neştiuţi te miri pe unde ?
Ma bucur daca cele cateva vorbe ale mele trezesc interesul asupra vietii si poeziei lui. Pe mine toate descoperirile – facute intr-o noapte linistita, in care visam la Insulele mele, cu ochii deschisi – m-au emotionat, intr-adevar…
Sigur mai sunt multi, Tiberiu.
Unii oameni de valoare sunt chiar aproape de noi, dar nu stim suficiente despre ei. Eu l-am descoperit de curand pe Artur Silvestri, datorita unei carti cumparate in fuga dintr-un anticariat. Foarte controversat, de altfel, ca si poetul Adrian Paunescu… Eu aleg sa iau din viata lui ceea ce a fost bun si frumos, apreciindu-i valoarea si inspirandu-ma din realizarile-i. Pe toate celelalte le las, cu placere, celor interesati.
Nici eu nu stiam nimic despre dansul, noroc cu tine, Isis!
Documentandu-ma despre Hawaii am aflat si eu. Atunci cand cauti ceva anume, poti avea surprize pe drum…
Mai mereu drumul e cel frumos…
La destinatie doar ajungem, dar drumul noi insine il FACEM. El ne reprezinta, de-aia este uneori chiar mai frumos decat capatul…
ma intreb oare de ce hawaienii sunt mereu atat de relaxati, apreciaza viata si sunt atat de fericiti (cel putin asa par)… sa fie marea ce-i inconjoara, care-i face asa, sau faptul ca sunt oarecum izolati de restul lumii?…
oricum eu am un mare respect pentru ei, pentru traditiile, muzica, imbracamintea si mentalitatile lor.
Am citit foarte multe despre Hawaii in ultima vreme. Am ajuns sa-mi doresc si eu „modul lor flegmatic de viata”, cum era numit undeva. Nu cred ca oceanul e de vina pentru acesta, ci Spiritul Aloha pe care-l au in sange si care le guverneaza existenta, muzica, traditiile, portul…
Voi scrie despre asta la un moment dat, cred. Pana atunci, hai sa intram putin in lumea lor linistita, privind-o pe asta mica si zambind…
sunt atat de ciudati, dar in sensul bun 🙂
probabil pentru ei, noi suntem vazuti ca niste nervosi, violenti si stresati. si probabil cam asta e si adevarul.
Scopul calatoriei este calatoria insasi, descoperisem pe undeva acest adevar…
Frumoase rimele, si au mult umor!
http://acuarele.wordpress.com/2009/07/25/scopul-calatoriei-e-calatoria-insasi/
si eu tot umorul l/am apreciat. cand te gandesti ca multi dintre noi mergem azi atat de usor in strainatate, dar nu imbogatim pe nimeni cu ceea ce am vazut noi… hai sa ne punem pe (facut) rime… nu stiu daca nu cumva le vom strivi… 🙂
[…] rime brasoveano-hawaiiene, sorcova mea pastreaza in ea zilele de toamna traite departe – acolo unde copacii lucrau, iar […]