De ce Dumnezeu a ingaduit? se-ntreaba parintii…
L-am ascultat candva pe Parintele Bartolomeu Anania incercand sa raspunda, intr-un interviu televizat, la o intrebare pusa de un profesionist – Eugenia Voda.
– Parinte, de ce Dumnezeu ia la El copii nevinovati?
– Eu nu stiu, dar El stie! Poate pentru a-i feri de pacatele viitoare?… a zis parintele Anania.
***
Medicina a fost visul adolescentei mele, dar nu am fost admisa de prima oara. In conditiile unei concurente foarte mari la aceasta facultate, probabilitatea pierderii startului in cursa era si ea destul de mare. Mai multi dadeau examenul de admitere decat il luau, iar tu, candidatul, stiai asta. Asa ca iti setai creierul mai mult pe nereusita decat pe reusita!
Cu toate astea, fiecare om are sansa lui, iar visul, speranta si entuziasmul datorat varstei erau mari. Asa ca vestea respingerii la primul meu examen adevarat am suportat-o greu. Cu lacrimi, cu framantari, cu intrebari fara raspuns… Nu stiam incotro s-o apuc, neexistand, ca azi, posibilitatea locurilor cu taxa, a facultatilor particulare, a scolilor postliceale si-atatea altele. Si nici banii! Variantele erau: sa dau toamna la o alta facultate, mai putin pretentioasa, ori sa astept inca un an, angajandu-ma sau nu. Am ales asteptarea, dar nu puteam accepta ca mi se-ntampla tocmai mie. Si daca totusi da, atunci DE CE?? Sigur, mereu exista o explicatie, iar cea de-acum parea a fi aceea ca nu stiam destula chimie…
Aceleasi lacrimi si nedumeriri m-au incercat si anul urmator, cand iar am esuat. Crezi ca a fost mai usor de trecut peste? Aiurea! Acelasi DE CE?… mai ales ca acum invatasem si chimie! Dar neglijasem fizica…
Raspunsul aveam sa-l primesc muuuult mai tarziu si fractionat.
Atunci cand, studenta fiind, tatal meu s-a stins inainte de a implini cincizeci de ani, am inteles ca nereusita mea fusese randuita astfel incat ultimii sai ani de viata sa nu si-i petreaca singur, pensionat pe caz de boala, ci cu mine. Mi s-a dat sansa de a ne cunoaste altfel decat pana atunci, de a discuta ore intregi, de a ma invata multe lucruri pe care n-ar mai fi avut cand sa mi le spuna.
Atunci cand, alaturi de Radu – un medicinist de-al meu, azi chirurg in a carui mana ma incred fara ezitare – am trait cea mai scurta, dar frumoasa poveste de dragoste, am inteles ca intalnirea noastra in timp n-ar fi fost posibila daca portile facultatii mi s-ar fi deschis de prima oara.
Am primit raspunsul la framantarile mele si atunci cand, ranita de iubire, acceptam intrarea lui Valsis in viata mea ca pe un atat de dureros asteptat dar… Sensul nereusitei mele la facultate era mult mai profund decat s-ar crede la prima vedere. Al plecarii lui Radu, la fel. Trebuia sa-mi astept sufletul-pereche, iar Dumnezeu a randuit lucrurile astfel incat sa nu-l astept singura. Pretul a fost amanarea implinirii visului meu de adolescenta si incheierea unei relatii nepotrivite. Un pret mic, zic azi. Dar cat de mare imi parea atunci tragedia…
A fost nevoie sa pun piesele cap la cap, pentru a vedea imaginea puzzle-ului…
Sunt lucruri pe care le-am inteles mai tarziu in viata, dar cand am facut-o, a fost pentru totdeauna. Toate sunt conform unui plan care este numai in favoarea mea. Chiar daca nu eu l-am gandit, el e pentru mine! Ca sa pot gasi mai usor calea buna, s-o evit pe cea gresita ori sa iau mai usor decizia care mi se potriveste…
Mai presus de noi si de intelegerea noastra sunt rânduielile. Ale Lui – Domnul ori Universul, dupa puterea si credinta fiecaruia dintre noi…
***
Am incercat sa raspund aici intrebarii pe care Laurentiu o adreseaza Anei intr-un comentariu. De parca n-ar fi fost indeajuns cuvintele Parintelui Anania…
fără cuvinte.
mă aşteptam ca acel post să fie cel mai neluat în seamă, ţinând cont de profunzimea lui şi indiferenţa oamenilor faţă de lucrurile serioase. dar văd că grupul meu de prieteni este foarte înţelept şi mă bucur pentru asta. mă bucur că am intrat în el şi că suntem pe aceeaşi lungime de undă.
abia aştept să detaliem.
A fost randuit sa ne „intalnim” pe drumul asta, Ana…
De noi depinde sa „detaliem”.
😉
Din punct de vedere teologic, interpretarea ta este cat se poate de corecta. Fiindca nu avem intotdeauna foarte clara imaginea de ansamblu, ne grabim sa tragem concluzii pripite. Mai tarziu vedem ca ceea ce s-a intamplat este spre binele nostru. Aceasta fiindca in spatele cortinei este o mana nevazuta care le coordoneaza pe toate.
Chiar acum trec printr-un impas crucial al vietii mele. Sunt dezamagit in prezent si sper sa inteleg de ce a fost sa fie asa. Sau poate ca trebuie sa mai am ceva rabdare pana ca raspunsul sa fie pozitiv. Totul tine pana la urma de atitudine in fata vietii…
Toate momentele nevralgice trec. Cu rabdare, asa e.
Cat priveste atitudinea potrivita, sunt sigura ca vei gasi calea. Esti un profesionist in domeniu. O spun cu toata sinceritatea si respectul, Florentin.
Iti tin pumnii. Sa faci cele mai bune alegeri!
Se spune: ‘Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce’.
Se spune si: ‘Fereasca Dumnezeu sa-mi fie dat cate pot duce!’
In toate e un echilibru. Din pacate, mai des ne trezim atunci cand balanta e inclinata de greutati. Si atunci, intrebam – de ce? Rar ne punem aceasta intrebare cand ne e bine – pentru ca, in micimea noastra, consideram ca avem, neconditionat, dreptul la acel bine.
Ma bucur enorm atunci cand intalnesc oameni ca dumneavoastra, care isi fac timp sa priveasca in urma si sa aprecieze un ‘rau’. Care iubesc viata si care-L iubesc pe Dumnezeu – oferindu-I locul cuvenit. [Din pacate, multi prefera sa se ia la tranta cu El…]
Daca Dumnezeu iti da prea mult, este pentru ca el considera ca esti puternic si le poti duce. Se pare ca ne stie limitele mai bine decat noi insine…
Suntem prea mici si neputinciosi pentru a intelege totul. Universul, Dumnezeu, viata… totul este prea mult pentru mintea noastra limitata.
Atunci credeam ca este o tragedie, mai tarziu intelegem ca a fost pentru binele nostru, dar tot nu intelegem in profunzime, fiecare detaliu, fiecare implicatie.
Teroretic, orice actiune produce o alternativa si, raportat la miliardele de oameni, la miile de ani si milioanele de actiuni, vom avea o cifra enorm de mare de alternative. Si doar una e cea mai potrivita, adica noi, oamenii limitati, nu am avea cum sa o vedem.
„Cineva acolo sus vegheaza!”
Cred ca noi, oamenii, ar trebui cumva sa intuim, sa simtim care e alternativa optima, chiar daca n-o vedem clar… Si sa ne facem alegerile corespunzator acesteia.
Am înţeles de o bună bucată de timp că nimic pe lumea asta nu este întîmplător, că fiecare dintre noi are un destin de la care nu se poate sustrage.
Am citit mai de mult pe undeva o frumoasă pildă.
Se spune că un om a reuşit să-l înduplece pe îngerul său păzitor să-l implore pe Dumnezeu să îi acorde o audienţă.
Dumnezeu l-a primit şi l-a întrebat ce vrea.
– Doamne, i-a spus bietul om, cred că mi-ai hărăzit o cruce prea grea pentru mine; lasă-mă să-mi aleg alta.
– Bine a spus Dumnezeu. Uite acolo maldărul acela de cruci. Du-te şi alege-o pe care vrei.
După o atentă chibzuială, omul a spus :
– Uite Doamne, asta este crucea pe care aş vrea să o port.
– Foarte bine, a spus Dumnezeu. Acea cruce o vei purta.
#
Voi ce credeţi, Dumnezeu i-a spus omului acela că-şi alesese EXACT aceeaşi cruce hărăzită lui de către Dumnezeu?
Pana la urma, toata viata se reduce la ALEGERI pe care fiecare dintre noi le face, iar eu cred ca am fost inzestrati cu tot ceea ce trebuie pentru a alege corect, Tiberiu.
[…] Redsky, Aricică, Alice, Isis, Ellena, Linn, Piratul cinefil şi Grapefruits. LikeBe the first to like this […]
draga Isis, te citesc cu drag si iti multumesc pentru orele minunate de lectura ce mi le oferi.
Delia
Am vrut sa-ti las pe blog un gand bun, dar nu pot – vorbele celorlalti nu sunt dorite momentan. Asa ca mi-a ramas aceasta cale, Delia…
Eu mai vin, daca ma primesti, iar daca-mi deschizi si usile articolelor s-ar putea sa vreau sa intru, nu doar s-arunc un ochi…
Nu stiu cum ai dat de mine, dar ma bucur si sunt recunoscatoare pentru asta. Sunt un cautator si aplaud cand gasesc sau sunt gasita!
Acuma… tu m-ai gasit, tu sa ma pastrezi! 🙂
probabil tuturor, dupa ce trecem de o anumita varsta, ni se pare ca viata are tot mai multe asemanari cu filmul. foarte multi oameni au niste povesti care lejer ar putea fi continutul unui film sau serial. cat despre subiectul religie sau intrebarile de ce … prefer sa nu zic nimic, si nu pentru ca ma tem de opozitie, dar ar insemna inca o varianta nelipsita de probe. anumite intrebari momentan pur si simplu nu au raspuns, chiar daca multi cred ca l-au gasit.
Cand eram copil am citit Mica Biblie, pe care bunica mea mi-a dat-o in dar. Cand am crescut, n-am mai reusit sa citesc Biblia mare… La scoala n-am facut religia ca materie, iar in jurul meu nu am pe cineva care sa ma antreneze in discutii pe teme ca aceasta. Asa ca nu ma aventurez in vorbe pe marginea subiectului religie, ca nu-l stapanesc bine.
Eu doar am descoperit niste explicatii la ceea ce se-ntampla in viata mea si le-am transformat in principii care sa ma ajute de-a lungul drumului pe care-l fac, Adrian.
mi-au trebuit cativa ani sa inteleg „de ce”- urile din viata mea. mai am inca probleme de acceptare, insa cred in ideea ca, daca ceva nu ti-e spre bine, nu se intampla. cu siguranta ca cineva acolo sus ne vegheaza si ne fereste de ce ne-ar putea fi mult mai rau sau mai greu de indurat. numai bine!
Ai pus punctul pe „i”, cred: problemele pe care le avem sunt „de acceptare”!
Numai bine si tie, Anca!
Tocmai citeam despre Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania ca va fi transportat în stare gravă la un spital din Viena.
Să-i dea Dumnezeu însănătoşire grabnică!
Acum când să citesc la tine observ că îl pomeneşti la începutul articolului. Ca de altfel mereu, găsesc aici gânduri frumoase şi sincere care mă îmbogăţesc sufleteşte.
Numai bine, draga mea.
Multumesc, Maria.
Am vazut multe emisiuni „Profesionistii” ale Eugeniei Voda, dar aceea in care invitatul era Parintele Bartolomeu Valeriu Anania mi-a dat explicatii simple si logice, as putea spune, la intrebari pe care ni le punem de nenumarate ori, in momente de rascruce.
Sanatate pentru el sa fie, dar daca nu va fi, stim sigur ca asa e randuit sa se intample. Iar El stie motivul…
eu inca ma intreb daca ceea ce fac este ghidat de cineva sau poate fac numai prostii? as vrea sa ajung, poate peste ani, sa inteleg tot atat de bine „de ce-urile” mele, cum le intelege azi Isis.
Isis inca nu intelege multe, Diana. Dar incearca.
[…] De ce Dumnezeu a ingaduit? se-ntreaba parintii… L-am ascultat candva pe Parintele Bartolomeu Anania incercand sa raspunda, intr-un interviu televizat, la o intrebare pusa de un profesionist – Eugenia Voda. – Parinte, de ce Dumnezeu ia la El copii nevinovati? – Eu nu stiu, dar El stie! Poate pentru a-i feri de pacatele viitoare?… a zis parintele Anania. *** Medicina a fost visul adolescentei mele, dar nu am fost admisa de prima oara. In condit … Read More […]
Am citit gandurile tale cu toata inima. Si-n cazul meu inteleg acum, dupa ani, la mijlocul vietii, atatea… Simplu. Profund. Misterios, dar logic – destinul fiecarei fiinte cu legile lui, la inceput neintelese, apoi tot mai deslusite pe masura anilor…
M-am bucurat enorm ca pleci in calatorii faine… Si-ti doresc de pe acum drumuri bune si incarcate de locuri si intamplari frumoase.
Sa ai o saptamana buna si linistita!
„Simplu. Profund. Misterios, dar logic…” Asta e viata, de fapt.
E o greseala din partea noastra s-o complicam, s-o traim superficial, s-o vrem clara. Tot ce ni se intampla de-a lungul ei are o explicatie logica, desi nu evidenta intotdeauna.
Are atat importanta sa pricepem tot? Nu cred. Cred ca e suficient sa o traim de-adevaratelea, chiar daca n-o intelegem pe deplin! Multe nu stim cum functioneaza in jurul nostru, dar le folosim totusi…
Multumesc, Corina. Pentru caldura.
Se intampla ce e cel mai bine sa se intample, chiar daca uneori pe moment consideram ca nu a fost asa. Cred ca am invatat si eu de la viata lectii ca cea de care spui. Nu stiu daca destul de bine, inca ma mai consum cand nu e cum am vrut.
„Da-i, Doamne, romanului mintea a mai de pe urma…”
Si eu ma mai consum, dar odata ce am acceptat in sufletul meu niste explicatii universal valabile, imi gasesc mult mai usor linistea, Cristina draga.
Si pentru Ana: foarte interesant si bine facut articolul tau si dupa cum simt eu lucrurile.
Dupa cum ne-a spus Cosbuc, nu cerceta aceste legi, ca esti nebun de le-ntelegi.
Sunt de acord, Maria, importanta nu e intelegerea, ci acceptarea lor. Pentru ca acceptarea duce la pace interioara.
[…] Radu l-am iubit mult in studentie. De langa el m-a luat sotul meu, purtandu-ma pe brate prin viata. Si […]
@ eumiealmeu, Pro Atitudine, anda_elena, derscanu, tiberiuorasanu, delia, adriank, redsky2010, cammely, alobebe, corinamirela, cristina, maria
Va multumesc pentru popas si asteptare.
Iuliana
[…] Orice lucru rau poarta-n el samanta unei binefaceri pe masura, zic inteleptii. Cautam uneori samanta asta si n-o gasim defel, uitand ca de cele mai multe ori raspunsurile la intrebari vin mult dupa incercare. Ca altadata […]