Poveste de iarna. Paul si Iulică sunt frati. Au acum copiii mari, asteapta nepoti…
– Ce ti-a adus Mos Nicolae? il intreba o vecina pe Paul, copil fiind.
– Turta dulce si vreo doua camasi de-ale lui Iulică, zicea el, terminand povestea.
Asa venea odata iarna…
Azi… ne facem ghetele in fiecare an. Cand erau baietii mai mici, isi pregateau toate perechile de incaltari din casa si le aliniau ordonat pe holul spatios de la intrare. Eu si Valsis intram intotdeauna in hora, punandu-ne si noi cate o pereche-doua acolo. Mosul avea grija de toate, umplandu-le cu lucruri mici, care incap in ghete: dulciuri de care ne bucuram mai rar sau pe care nu le-ncercasem pana atunci, portocale si mandarine, jucarioare pe masura cizmulitelor, cate o carticica pe care ne-o doream, un CD sau DVD mult visat… Baietii veneau de la scoala si ne spuneau, un pic tristi sau invidiosi:
– Mami, lui Catalin i-a adus Mosul schiuri si imprimanta…
Noi le explicam ca i-au cumparat parintii lui schiurile, pentru ca Mosul Nicolae nu aduce decat ceva mic, ce intra in ghete sau cizme… Intelegeau explicatia, dar nu erau convinsi. In vocea lor se simtea parerea de rau ca nu sunt in locul lui Catalin…
In ultimii ani, pe baieti nu i-au mai bucurat jucarioarele, ci altceva: un MP3 ori MP4 player, un telefon mobil mai fitos, niste casti noi… si ne spuneau noua, sperand ca vom transmite mai departe. Pana la urma, toate acestea erau mici si se-ncadrau in cerintele de dimensiune… gandeau ei.
Intr-un an, Nicolae n-a avut decat dulciuri. Pentru ca programul lui era incarcat, nu a avut timp sa pregateasca si altceva pe langa. Asa ca s-a gandit sa scrie pe cate un post-it cateva cuvinte, apoi sa lipeasca biletelele pe ghetele baietilor: Calculatorul va fi deparolat diseara. Semnat: Mosul. Bucuria surprizei a fost pe masura, calculatorul fiind parolat de regula si accesul lor oarecum controlat de noi. Asta datorita tentatiei – excesiv de mare – careia nu-i puteau rezista, pierzand ore intregi cu te-miri-ce jocuri… Ca urmare, darul a fost binevenit. Nu e mereu nevoie de daruri costisitoare pentru a umple un suflet de bucurie!…
Dar Mos Nicolae nu se gandeste numai la copii, ci la toti cei cuminti… Asa ca i-a lasat si lui tati un biletel lipit pe ghete: Mami va fi deparolata diseara. Semnat: Mosul. Bucuria din ochii copilului care e Valsis si rasul lui sanatos au fost marea rasplata pentru gestul Mosului!
Se spune ca relatiile adevarate nu trebuie intretinute, ele se mentin vii si calde in ciuda timpului, a distantelor ori a altor obstacole. Relatia cu Mosul trebuie intretinuta, totusi. Printr-o buna purtare. O fi el generos, dar nu in orice conditii…
Am trait cea mai frumoasa zapada a acestui an. Sambata seara, la Predeal. Ne-am intors aseara. Gandul lui Tudor era la teza de azi, la romana. Al lui Radu, la mesajele primite pe mail si necitite, care asteptau raspuns. Al meu ramasese inca la munte… iar gandul lui Valsis era numai la somn. Mosul asta e destept, stia inca de saptamana trecuta in ce dispozitie vom fi dupa cateva zile de relaxare, asa ca si-a lasat darurile inca de atunci: chiar ghetute! Pentru toti patru. Azi-noapte doar le-a umplut cu dulciuri… iar azi s-ar putea sa vina si cu parolele! 😉 😉 E dezlegare de la Mos…
sursa foto: Google
cand eram mic tin minte ca de mos niculae niciodata nu primeam mai mult de o ciocolata sau bomboane, in schimb cadourile mari le primeam de mos craciun 😀
acum intradevar copiii vor plasme, mobile touch screen si mai stiu eu ce la orice sarbatoare. parca nici nu mai e bucuria de sarbatori care era. nu se mai merge cu colindul cum se mergea. nush ce s-o fi intamplat…
Si eu la fel, Adrian. Ce m-am mai bucurat la o cutie de culori tempera! Toata vacanta de iarna am pictat, erau deja terminate cand a-nceput noul an…
De colectie aia cu mama deparolata! :))
Ca si cea cu “pana la urma, este ca si cum i-as fi scos un ochi”! Ce-am mai ras citind, impreuna cu Valsis…
Pe bune ca „frumosi parinti”, cum spune si Cammely!
Frumoşi părinţi. Câţi oare îşi controlează copiii la capitolul acesta al virtualului? Mulţi stau liniştiţi zicând că măcar îl ştiu în casă cuminte, dar uită să mai comunice cu ei, sunt prea ocupaţi, iar copilului nici nu-i place să fie deranjat, că doar se joacă liniştit pe calculator.
Fain cadou. 🙂
Copiii nu-nteleg intotdeauna rostul si importanta restrictiilor impuse de parinti si nu le vad cu ochi buni. Mai ales in contextul in care colegii li se lauda cu libertatea lor totala!
Noi incercam sa fim seriosi cu ei, sa le explicam si sa le-acordam credit mare in diverse situatii, asa ca si ei incearca sa fie seriosi cu noi. E adevarat, e destul de dificil sa-i facem sa accepte si punctul nostru de vedere, mai ales cand au pasit in adolescenta… dar nu e imposibil!
Fain, este? 😉
Subscriu: „mama deparolata” e buna de premiat… si iarasi premiat… again and again 🙂
O consider nominalizare! 🙂
Pe vremea mea mosul venea beat mort si cele cateva ciocolatele le arunca pe unde nimerea. Asa ca mosul pentru mine este egal cu zero.
Mai mult, copiii mei nu vor fi pacaliti de existenta vreunui mos, am decis ca este mai bine asa si nu cred ca gresesc.
Experientele negative pe care le-am trait ne marcheaza uneori atat de mult, din pacate…
Ai mei sunt mai mari decat ai tai si nu mai cred de ceva timp in niciun mos… dar zau daca vor sa renunte la el! 🙂
Ei stiu ca e un spirit al sarbatorii si-atat. O sarbatoare pe care, daca nu o simti in suflet din diverse motive… asa e, nu o poti trai.
Pana la urma, fiecare zi e o sarbatoare, daca vrem…
eu nu renunt sub nici o forma la spiritul sarbatorii! sunt atatea motive de zile gri, orice pretext e bun pentru un zambet. si ma bucur si pentru o ciocolata!
si eu ma lovesc de cadourile altor parinti si alte mentalitati, cum ar fi „copiii trebuie doar sa primeasca si sa nu dea nimic inapoi.” inca mai lupt contra lor 😉
Tocmai am citit un articol de pe un blog. Se vorbea despre decembrie, despre hidosenia, mizeria, falsitatea si lipsa de frumusete a lunii de iarna, frustrarile oamenilor… nu continui. E o parere, iar eu stiu ca parerile oamenilor se mai schimba de-a lungul timpului… sper!
Ce am retinut, insa, este indemnul la un zambet de la finalul postarii. Sa traiesti daruind zambetul este un principiu de viata si, de regula, principiile se schimba mai greu sau deloc… sper sa-l pastreze, e unul sanatos!
De-asta subscriu afirmatiei tale: „orice pretext e bun pentru un zambet!”
Iar copiii… iti recomand sincer o carte: „Parinti straluciti, profesori fascinanti”, de Augusto Cury. Pretul ei e prea mic pentru cata valoare are… si se citeste in doua ore, dar te pune pe ganduri doua zile!…
Spun si eu ce s-a spus deja in mod repetat, absolut superb biletelul cu mama deparolata. Mi-a provocat cel mai larg zambet al acestei zile. De fapt al ultimelor zile.
Se pare ca Mosul a fost foooooarte inspirat cand a scris!!
Iti dai seama cat a apreciat tati „invitatia”?… 😉
Imi pare bine ca zambesti. Te-am citit, cred ca esti un om bun.
Mai treci pe aici, esti binevenit. Cu drag.
Incerc sa fiu un om bun, macar din cand in cand.
Imi place cum si ce scrii, asa ca mai trec pe aici cu siguranta.
:=)), mami va fi deparolata diseara. Beton
:=))
Se pare ca a fost o deparolare serioasa, ca n-ai mai scris nimic…
Tot ce fac, fac cu seriozitate.
N-am scris tema, dar am citit si-am invatat…
😉
Hihihihihihi, hihihihihihiiiiiiii, Isis! Grozavă postarea, povestirea, deparolarea 🙂 Foarte ingenios. Ai imaginaţie şi umor teribil.
Se spune ca cel mai mare pacat al unui om este lipsa de imaginatie, Dulce Deea… Incerc sa nu pacatuiesc. 😉
Vaaai, cât de frumos! Mi-aduc aminte de copilărie şi de cadourile pe care biata mama mi le punea în ghete şi care nu mă satisfăceau niciodată….
Acuma mi-e atât de dor de acasă, de moş Nicolae şi de ghetuţele puse cu atâta speranţă… De ce oare trebuie să pierdem ceva ca să ajungem să apreciem acel ceva?
Dorul de casa nu ti-l pot alina eu, Andreea, dar pe Mos il pot trimite la tine cu daruri pentru ghetute!
Lasa-mi pe mail o adresa a ta, sa i-o dau. Chiar daca sunteti doar 48.000 acolo, pe insula, s-ar putea sa rataceasca pachetelul daca nu are o adresa scrisa pe hartie. E doar un mos… 😉
Cat despre pierdere… functioneaza legea seriei: astazi pierd, maine castig. Fara sa pierzi ceva nu ajungeai aici, alaturi de un om pe care-l apreciezi atat de frumos a-ti fi „sufletul-pereche”…
Citind despre cadouri, mi-am amintit de site-ul de unde mi-a cumparat iubitul meu un ursulet de plus ieftin 😛
Daaa, si ce ti-ai zis? sa iti mai faci si putina reclama ieftina…
Andreea draga, ma bucur sincer de revenire!
Am vazut ca ceva vreme ai lipsit din casuta ta virtuala, dar mi-am inchipuit ca esti ocupata cu schimbarile din viata-ti profesionala…
Cat despre reclama facuta mai sus, e ok. Puteam sa n-o aprob, dar am zambit citind si… si-atat.
Isis, dupa ce a murit Roy, o vreme nu ammai avut tragerea de inima sa scriu. Am fost mai activa pe Facebook unde am un grup (tot cu balenele mele :)) ) si cam atat. Acum ma amuz cu noua patrupeada, care este o dulcica si care ne-a mai indulcit un pic pierderea lui cretofolina al nostru.
Iti urez un Paste Fericit si luminat! Multa fericire si liniste alaturi de ai tai. Cu mult drag.