Scriam recent despre oameni si soareci. Gandurile mele s-au intalnit intr-un colt de comentariu cu ale Deliei, s-au imbratisat cu drag, apoi s-au despartit repede, ca aveau putina treaba. Azi-dimineata s-au trezit cu pofta de vorba si destainuiri, ca-ntre fete…
Intr-o singura privinta am dubii, imi zice Delia. “Daca omul doar are impresia ca stie ce-si doreste…” Eu cred ca impresia omului e cea mai importanta (pentru el). Daca el e convins ca stie ce-si doreste, incercarile oricui din jur de a-i deschide ochii sunt inutile. S-ar putea chiar sa fie privite ca rea intentie la un moment-dat.
Cred ca la ce ne dorim de fapt putem ajunge doar singuri. De fapt, pe drumul pana acolo nu vom fi singuri, dar scanteia care declanseaza dorinta de altceva poate veni doar din noi. Nu vom accepta de la altcineva ca ne conducem viata dupa ceva gresit, asta e o convingere ce trebuie sa vina din interiorul nostru.
Cu ceasca de cafea pe masa si dorul de fată in traista, raspund: depinde de om!
Eu am invatat ca exista doua feluri de oameni: unii care se focuseaza la nesfarsit pe problema lor, altii care se orienteaza spre solutie si, de oriunde ar veni ea, o primesc cu inima deschisa. Pentru primii, cuvantul, gestul, interventia ta, pot fi toate agasante, chiar rea intentie. Pentru cei din urma – niciodata! Cu care dintre ei ai vrea sa-ti imparti timpul, pare usor de ales…
Ai dreptate, la ce ne dorim ajungem doar singuri. Important e când o facem. Daca ne punem singuri piedica, s-ar putea sa-ntarziem prea mult pe drum. Ideal ar fi sa parcurgem cat mai repede si sigur distanta, traindu-ne apoi cat mai mult si intens dorinta. Ori asta se poate face mai usor daca acceptam incercarile celor din jur ca pe… buna intentie. Sigur, cu conditia de a-i fi verificat cumva pe acestia, pentru incredere. Sa nu dam totusi microfonul oricarui amator…
Am intalnit multi oameni – chiar eu, uneori – care traiesc pe principiul “stiu ce i-ar trebui sufletului, stiu incotro ar fi bine s-o apuc, dar tot la ce-i mai rau nimeresc”. Dintre acestia insa, numai cativa se tot plang. Ca n-au stiut niciodata cum, ca nu mai stiu, ca ar vrea, dar nu pot… Cateodata, prinsi in mrejele problemei lor, nici macar nu-si dau seama ca-si reduc singuri fortele, obosesc si sunt obositori.
Si sa vrei sa-i ajuti, n-ai sanse. Am incercat – fie mai bland, fie mai ferm. La un moment dat, renunt. Sincer, energia merita folosita pe de-a-ntregul daca speri si crezi in sprijin si schimbare. Daca simti insa ridicandu-se de fiecare data un zid in fata ta, mai bine iti folosesti puterea altfel, acceptand ca unele lucruri pur si simplu sunt randuite sa ramana intr-o semiobscuritate metaforica.
Inteligenta este vesela. Numai prostia sleita tuna si se vaita permanent, zice, clipind strengareste, un aforism.
Experienta altora ne intereseaza din ce in ce mai putin. Alt farmec are cand gusti din greseala ta, zice un altul, fin ironic…
P.S. Părerea mea!… 
Foto: Delia
