Da, Universul s-a nascut din tacere, dar nu cumva… la inceput a fost Cuvantul? Da, iubirea poate trai pe tacute, dar dovada vietii si implinirii ei nu este, in primul rand, atat de dureros asteptata vorbă a copilului la nastere: ţipătul?
Pledez pentru cuvant ca semn de viata, asa cum e pulsul ori respiratia.

Apoi… ne dorim cu totii pe buna dreptate sa ramanem putin copii si cum acestia nu prea tac, as indrazni sa afirm ca putem invata si noi ceva. Se supara cineva pe ei pentru miile de intrebari puse si de raspunsuri dorite? Categoric nu, este mai degraba ingrijoratoare tacerea lor repetata. Inca o data… da, cuvantul!

Si da, se spune ca tacerea e de aur… dar si ca vorba dulce mult (aur) aduce sau ca vorba inteleapta e tezaur. Oare nu s-a dat dintotdeauna valoare egala atat vorbei, cat si tacerii? Asa ca din nou pledez pentru cuvant – preferabil cel potrivit: calm, cald, sincer, pozitiv si incarcat de sens.

Sigur ca nevoia de tacere exista, asa cum exista si nevoia de… somn. Si chiar daca multe minuni au rasarit indraznet din linistea noptii, nimeni nu poate nega faptul ca in cimitire stau ingropate pe veci comori de idei – pentru ca oameni prea tacuti, dusi de-acum, le-au pastrat inchise in colivia mintii, fara a le da viata prin cuvant sau fapta. Da, nevoia de tacere exista… dar si nevoia de a sfida tacerea!! Si, ca orice nevoie, ea trebuie satisfacuta – asa a aparut probabil Poezia.

*

N-am inteles de la inceput, ci in timp: tacerea poate fi armă – un bumerang care, daca nu si-a atins tinta direct la suflet, revine la locul de aruncare. Nu multi sunt cei care-i stapanesc cu adevarat puterea. Pentru ceilalti, mai putin indemanatici, aceasta arma pare la fel de periculoasa ca si cuvantul nesabuit.

Indraznesc sa spun azi ca tacerea e cea care pastreaza distantele, iar cuvantul, cel ce ridica punti si deschide ferestre.
Tacerea fara rost -
nisip miscator
sub talpile noastre as numi-o, simtind haiku.

*

Fetita-femeie mi-a daruit un gand frumos, in zi de 13: …pentru ca am invatat ca a vorbi si a tăcea sunt calitati gemene si pentru ca inca invat cand trebuie sa vorbesc si cand ar fi mai bine sa nu o fac.
Ma gandesc, de atunci, la marele adevar al frazei: sunt gemene!

Am vrut sa-i raspund, dar am pastrat pana acum linistea. Eu, care sunt prin excelenţă cuvant, am ramas muta de emotie, fara a putea fi recunoscatoare pe de-a-ntregul celei care m-a surprins de cateva ori pana acum prin sensibilitate, maturitate, discretie si caldura sufletului. Imi sparg azi tacerea, rostind rotund… Multumesc!

Foto: Valsis

2012 a venit bâlbâindu-se usor, dar decis sa fie Anul transformarii in mai bine. Din dorinta de schimbare, de lucruri noi si de atentie sporita la propriul organism a rasarit, cu speranta, ideea transformarii in bine – a omului, a relatiilor impiedicate, a micului univers, a viselor mari, a sanatatii bune intr-una cu adevarat magica – fizica, mentala, spirituala si financiara.

Sa renunti la sursa de apa e impotriva legilor supravietuirii – e cel mai greu s-o lasi in urma si sa pleci spre necunoscut, dar uneori e singura cale spre civilizatie. Deşertul e o mamă dură, dar extraordinară! zice indraznetul.

Asa ca-mi las azi binele in urma, cu emotie, luand cu mine dorinta de mai bine. Plus spiritul ales, pastrat ca lege in toti anii ce-mi vor veni.

*

Urmarita fiind inca de ineditul tinuturilor descoperite de curand, pot include aici si transformarea dorului de ducă in noi destinatii atinse? Ca-mi spunea Ina, mai ieri…

- Am vazut multe locuri din lume, dar tu m-ai inspirat cu plecarea ta.
De mult timp imi doresc sa ajung in Hawaii si la Machu Picchu, dar inca n-am facut-o. Azi imi caut printre apropiati posibil insotitor de drum.

Gandind la poza potrivita si-un ghid de calatorie in Peru, i-am zambit:

- Si tu pe mine, din fericire! Nu m-am gandit niciodata pana acum la frumusetea sud-americana, insa de azi ea-si va avea locul in Caiet.

Am gasit fotografie, am gasit ghid. Am scris timid, dar increzator: Machu Picchu… dar gandul asta nu ma face sa vibrez nicicum. Inseamna ca va trebui sa astept scânteia sau sa schimb in mintea-mi destinatia, pana cand inima imi va raspunde. Pentru ca visele, pentru a se implini, trebuie sa fie incarcate de emotie.

sursa foto: aici

Un proverb texan zice, pe buna dreptate, ca Dumnezeu ne-a dat doua urechi si o singura gura ca sa vorbim mai putin si sa ascultam mai mult. Vorbind nu poti invata prea multe, pentru ca auzi… doar ceea ce stii deja! Inveti multe cu adevarat tacand si ascultandu-l pe cel de langa tine, care te poate imbogati cu experientele traite si lectiile de viata dobandite, ridicand intrebari la care-ti vei putea raspunde sincer doar daca inveti sa asculti. Sa TE asculti in liniste!…

Am prins din zbor ideea ca nu mi-ar strica nici mie sa ma perfectionez in acest sens, iar 2012 mi-ar putea fi Anul ascultarii cu măiestrie, conform obiceiului casei. Am facut chiar si primii pasi pe drumul asta, dand la schimb picatura de sangvinic exuberant din mine pe una de melancolic linistit, gata sa asculte, sa-si noteze si sa deprinda. (Altfel spus, tac mai mult ca inainte… la cursul de dans! Ascult, ma straduiesc sa retin, sa redau si… sa râd mai putin, ca râsul ingrasa, vorba profului )

Cu toate acestea, cred ca tacerea nu-i mereu de aur. Uneori e doar orgoliu fara margini. Alteori timiditate, lipsa abilitatii de comunicare, nestiinta, nepasare sau, pur si simplu, minciuna prin omisiune. Dată ca raspuns, de cele mai multe ori ea naste confuzie, lasand loc interpretarilor, iar eu am nevoie in viata de altceva – de acea mica certitudine pe care Valsis mi-a cerut-o cu ani in urma. Tacerea e a doua putere a lumii, dupa cuvant, zicea cineva. Acest după imi pare a fi cheie.

*

Tacerea din Tabakeră mi-a fost armă in aceasta prima luna a anului. Armă contra orelor de noapte nedormite, petrecute de multe ori in fata monitorului si a orelor de zi traite sedentar in fata aceluiasi ecran. Am fost aleasa rubeolei si a scenei, dar am ales si eu – noi obiceiuri, la nou an: somn odihnitor, o altfel de alimentatie, sport insotind dansul, ganduri straine, prieten euforic si destept la drum de seara. Mi-as putea numi tacerea de ianuarie parte din Anul lucrurilor noi?

*

Doar pasarile si valurile au liber la ciripeli si soapte spre tarm rostogolite. Exista zburatoare viu colorate, dar nu sunt serpi atacatori sâsâiţi. Si e ocean nemasurat, dar niciun pescarus galagios…
Caci in Hawaii legile cer liniste. Fara panouri publicitare care sa vorbeasca ochilor tai sau claxoane zgariindu-ti urechea. Am gasit in Insule acea tacere respectuoasa, inconjurand măreaţa opera a naturii. Si mi-a placut, dar…

…legea pe care-o recunosc drept intelepciune a fiecarei clipe este una de Nobel: vietile noastre se incheie in ziua cand ramanem tacuti in privinta lucrurilor care conteaza.

Foto: Isis

Sorcova cu o foaie de palmier

O, iaurgii din Slobozia,
eu vă evoc din Mexico;
chivuţe gureşe din România,
v-aud în piaţă-n Texcoco.

o, covrigari din Zimnicea,
bărbieri-patroni din Cernavodă,
îmi apăreţi în orice stea
c-un brici şi vechiul Cuza-Vodă.

geamgii din Munţii Apuseni
şi tocilari din Piaţa Mare,
dintre tongani si hawaieni,
vă-nchin o-naltă salutare:

La anu’ şi la mulţi ani!

In rime brasoveano-hawaiiene, sorcova mea pastreaza in ea zilele de toamna traite departe – acolo unde copacii lucrau, iar eu aveam sa-mi gasesc linistea.

Gaseste-o si pastrez-o si tu! Fara graba, cu bucuria clipei.

Indiferent de cum iti pare calea, la inceput de an porneste la drum cu speranta!

Strecoara-te printre liane! Acel ceva de valoare nu e, de regula, la vedere.

Nu te opri din urcus, chiar de-i nevoie sa te tot rasucesti pentru asta!
Pretul trebuie platit, dar merita, de cele mai multe ori.

Traieste frumos, aducand in fata doar ce-ti da culoare vietii! Restul e de ignorat.

Inconjoara-te de oameni si iubeste-i! Salvarea vine din iubire, zicea cineva.

Si cand ti-o fi mai greu, ai grija sa renasti! Mai verde ca inainte.

Pentru mine, tu esti Copacul.
Gaseste-ti locul potrivit, apoi traieste-ti sanatos si fericit 2012-le!

In ianuarie nou te imbratisez hawaiian, oricine si oriunde ai fi! Si te iubesc.

Foto: Isis, Valsis, Lucica, Tomiţă, Diana, Stefan

Sarbatori inedite.

*

Exista viata de dinainte de Insule si viata de dupa. Cea din urma se traieste cu inima mai deschisa. In zi de Craciun plin de ganduri imi deschid inima catre linistea de aici, colindand catre fericirea de acolo.

Acum cativa ani ajungeam pentru prima oara la spital – ghinion. Aduceam pe lume primul meu copil – noroc. N-a fost sa fie Ilinca – ghinion. Era un baiat mare, sanatos si dorit – noroc. N-aveam de niciunele – nici bani, nici casa, nici parinti aproape… niciun ajutor – ghinion. Il aveam pe Dumnezeu si credinta ca acesta ii face cuib pana si berzei chioare, daramite noua – noroc. Nu stiam cum sa iubim si ce sa facem cu un copil – ghinion. Dar stiam cum sa ne iubim noi – noroc…

Azi? Ghinionul pe care-l gasesc este ca ne mai certam cateodata. Dar va trece ea si adolescenta asta teribilista – maaare noroc!

*

In primele zile ale anului trecut, in clipa de liniste a inceputului nou, stand toti patru in sufragerie, indrazneam, şugubăţ:
- Hai sa mai facem si noi un copil – o fetita!…
- Eu zic sa-l facem in acelasi timp cu Radu, mi-a raspuns Valsis amuzat.
Radu ne-a dat replica instantaneu, relaxat, dar cu o mina foarte serioasa:
- Păi… sa va pregatiti, ca eu am de gand sa ma misc repede!

Suntem presati de timp, deci – ghinion. Se pare ca vrea sa fiu o bunica tanara – noroc. Desi… zice vorba ca lucrurile se cumpanesc dupa desavarsire, nu dupa repeziciune… Eu, pana una-alta, i-am strecurat discret aseara prin toate buzunarele cateva pliculete de… protectie! Doar are, mai nou, 18 ani. Si-l iubesc.

*

In ultimele zile ale anului trecut, aniversandu-ne majoratul casniciei, indrazneam iar, tot şugubăţ:
- Acum suntem majori ca soţi, poate face fiecare dintre noi ce vrea, nu?
Valsis a râs, dar nu mi-a raspuns. Ma-ntreb eu azi, el m-o fi inteles? Ma refeream la… a vizita eu Insulele si a se lasa el de fumat, evident.
Pana una-alta, ma gandesc sa-i strecor si lui azi ceva prin buzunare. Ca doar il iubesc si pe el…

*

Arborele Insulelor mele este kukui-ul, considerat simbol al pacii, protectiei si iluminarii, caci nucile sale contin un ulei inflamabil, putand arde ca niste lumanari. Din ele se fac ghirlande care, desi nu le intrec in frumusete pe cele de flori, trec insa cu notă mai mare proba timpului.

Daca Radu mi-e bratara de flori de pe mana dreapta, Valsis e kukui-ul vietii mele…

sursa foto: Google

Am adus in suflet semnul shaka sau hang loose, surprins de multe ori in Insule si pastrat cu drag pe un tricou, dar si intr-o fotografie cu supravietuitorii atacului de la Pearl Harbor. Veterani de razboi, nonagenari tonici si deschisi catre viata, coautori ai unei carti despre eveniment – pe care o vindeau, cu autograf, in fata muzeului – acesti oameni mi-au transmis, prin salutul lor specific, tot ceea ce aveam nevoie sa iau cu mine, ca simbol al unei lumi diferite, cu un mod de viata flegmatic: linistea.

Shaka este salutul regasirii ori ultimul gand bun inaintea plecarii, exprima aprecierea sau multumirea, sentimentul de lucru bine facut, indeamna s-o iei usor, fara agitatie, fara stres, fara griji ieftine, incurajeaza relaxarea ca mod de trai.

Shaka inseamna pentru mine… nu, nu lipsa problemelor zilnice, ci invitatia la a privi pe langa sau pe deasupra lor, golindu-ti sufletul de tensiuni si dureri, la a crede in rezolvari dincolo de aparente, la a miza tot ceea ce ai pe frumusetea vietii si a clipei, pe pacea interioara…

Shaka e semn de liniste si armonie. Un fel de… don’t worry, be happy!

*

CampiOana mea a tras de curand o-concluzie-filozoafa-…-tineti-va-bine- . Informat sau nu, constient sau nu, ea a ales varianta buna, invatandu-si lectia: schimbarea mica poate aduce multumire mare.

Uneori insa nu filozofam shaka. Stau azi cu-n picior pe pragul iernii mele, zicand: Relaxeaza-te! Si campionii pierd cateodata startul…

Foto: Isis

Am revenit de ceva timp si totusi sunt inca ACOLO - in locul potrivit! Pentru ca asa l-am simtit inca din prima clipa si mult timp de azi inainte va fi la fel.

Am plecat cu emotia in inima si m-am intors cu iertarea pe buze. Am invatat ziua de la Kilauea si Haleakala, iar noaptea de la Pacific. Ziua – sa ma reinventez din cand in cand, sa renasc de fiecare data, chiar din cenusa, sa las feriga sa creasca mai frumoasa si mai verde din crapaturi de suflet… Noaptea – sa raman nesfarsita, sa ma apropii inainte si dupa indepartare, sa fosnesc necontenit a tacere…

Printre eucalipti-curcubeu si pasari cu cap roş-albastru, am inteles inca o data ca… daca n-as fi visat mai intai, n-as fi ajuns niciodata aici! Pentru ca sunt atatea destinatii frumoase in jurul meu si-mi place atat de mult lucrul pastrat simplu, incat nu m-as fi complicat cu un drum pana in celalalt colt al lumii… de nu mi-ar fi cerut visul meu de ani de zile s-o fac, macar o data in viata asta.

*

Azi sunt acasa, departe de Insule, dar ele-mi raman Pace intr-un moment in care am reinceput sa ma razboiesc cu mine insami. Nu stiu sa fiu reporter de razboi, dar stiu ca am sa reusesc iar – e viata mea, n-o pot lasa la intamplare!

De fiecare data cand vrei sa castigi din nou, e o mare decizie.
Uneori curge sange…

Foto: Valsis

- Ce stii despre muzica lui Bon Jovi? l-am intrebat.

- ?! Nimic.

- Pai atunci de ce vrei sa te duci? La concert mergi cand esti fan, in primul rand. Ia cauta tu piesele, asculta-le si mai vorbim dupa… De fapt, cred ca ati putea incerca sa va obtineti biletele implicandu-va un pic. Sunt concursuri online, avand ca premii invitatii sau bilete la concert. Ati putea participa amandoi, incercand sa va castigati locul…

Asa ca s-au jucat putin, scriind cate un scurt text in engleza, avand ca titlu piesa It’s my life. Continutul era la alegerea fiecaruia, dar, conform cerintei, aveau sa fie folosite in text cel putin zece titluri de piese din repertoriul Bon Jovi.
Desi Radu nu era mare amator de concert, a acceptat si el provocarea. Dincolo de eventualele greseli gramaticale sau de exprimare, am zambit – faceam, impreuna, inca un pas pe drumul cunoasterii.

*

I Always Imagine myself to be the best. Everyday, people ask me Who I am and I always say: I am the King of the Mountain!
Someday, I want to take the Mystery Train to the River of Love and never say goodbye to it. Someday might be tonight. It’s my Life and, for the Next 100 Years, I want to Have a Nice Day and to be covered by the Blaze of Glory.

Sunt cuvintele unui adolescent-copil.

The thing that most matters in life is love, that Mystery Train which steals your sanity and takes over your mind, leaving you Misunderstood Everyday. It’s overpowering, it’s intense, and it strikes when you expect the least… You consider yourself King of the Mountain, king of any mountain. I could give 100 Reasons why Love is one Ballad of Youth and every Ordinary people should bath in the River of Love at least once in their lifetime.

And I, yes, I’ve Always been In & Out of Love. The Interlude of my life has been like any other’s. But These Days everything’s different. It started several years ago, in the prologue of teenage, when nobody should be Without Love. Little childish love stories come and go, and so it was for me. The turning point was the beginning of high school. It started as a great romance, which I Believe(d) it would last for the Next 100 Years, but it turned out I was terribly wrong. It was a Crazy Love, but The Fire Inside burnt too fast and too soon. I managed to get past that Edge of a Broken Heart and in a short while the Bells of Freedom rang again. Yet I didn’t like it that way… Thus, One Wild Night, one Silent Night, I found Sympathy for another girl and shortly after I fell in love with her.

A story that goes on even today…

Sunt cuvintele unui adolescent-barbat.

*

Eu nu pot asterne acum cuvinte despre viata mea, dar o pot simti altfel…