Unii oameni ma inspira mai mult decat ii inspir eu pe ei.
Calatoria mea a fost un fel de revelatie. Mi-a placut Orasul. Desi plecam incolo cu putina spaima si multe indoieli. Acum stiu ca mi se potriveste, mai mult chiar decat multe alte orase pe care le-am vazut sau trait.
Acum sunt obosita, epuizata, dar parca mai determinata sa incerc. Acum stiu pentru ce as lupta. E un vis ce nu mai este doar o simpla schitare pe o foaie, ci se transforma intr-un desen in culori.
Iuliana, mai scrie, mai scrie-mi! Acum am cel mai mult nevoie de incurajare si ganduri bune. Acum cat visul este inca proaspat si caldut, ca o paine abia scoasa din cuptor.
Bucurie si recunostinta laolalta pentru aceste cuvinte, primite de mine in prag de seara de la un om drag. :*
Desi nu-l cunosc bine, stiu clar ca simte forta unui vis. Ca intelege nevoia de a lupta – cu tine insuti, mai ales! – pentru implinire. Ca face, poate, alegerea incarcata de semnificatie a vietii lui…
*
Mi-e mai usoara analiza decat sinteza – ce-as putea spune eu in cateva vorbe?
Visele sunt generoase: intai fac ele ceva pentru tine – te ridica pe dinauntru – dar apoi trebuie sa le intorci gestul – sa le ridici tu! Pentru ca ele nu se-mplinesc de la sine, ci se cuceresc metru cu metru. Altfel spus, sa visezi este doar un start bun in trairea frumoasa si cu sens a vietii, care insa presupune sa si alergi putin pentru asta. Chiar sa gâfâi, cateodata.
Cand ai facut primii pasi – schita pe foaie, desenul in culori, cererea plina de dorinta… – in ritm de sprint, mai e nevoie de dovezi ca esti in cursa potrivita?
*
Greu nu e sa lupti, ci sa stii pentru ce, zice o vorba. Se pare ca tot curajul necesar se gaseste in magia mizei…
sursa foto: necunoscuta
