Socoteală

Pe Ina o cunosc de cativa ani. Are tonus bun si molipsitor, fara exceptie.

De curand a fost diagnosticata cu o tumora maligna de sân. Putini sunt cei care, auzind cuvantul cu pricina asociat numelui lor, reusesc sa zambeasca sau chiar sa-si trimita boala la plimbare, urandu-i Calatorie sprancenata! Ei exista, totusi…

Am sunat-o dupa iesirea din spital. Era aceeasi, mai putin un sân.

- Ce faci? am intrebat-o, c-o strangere de inima.

- Ca Primavara.

- Poftim???

- Ca Primavara, cu toane – cand soare, cand nor.

- Aha…

De-aici a-nceput sa curga povestea ei. Calm si cald…

- Am fost la oncolog si mi-am facut analizele. Doctorita mi-a zis, ingrijorata, ca am prea putine leucocite si organismul nu se poate apara bine: 3500.

- Cate ar trebui sa am? am intrebat-o.

- Cel putin 6000.

- Pana maine le dublez!

Privindu-ma neincrezator si zambind a compasiune… (…)

***

O ora pe la pranz, una dupa-amiaza si inca una acum… atata timp dintr-o zi intreaga m-am simtit bine. Am renuntat din cauza asta la dansuri, la cele doua intalniri programate si la alte vreo zece lucruri pe care voiam sa le fac.

Am incercat sa controlez starea de curbatura care m-a insotit toata ziua, dar ea m-a dominat. De obicei, eu sunt lupul si boala e oaia, dar se mai intampla sa fie si-un lup mancat de oaie! Cum zice vorba romaneasca si cum a fost astazi. Cred ca organismul meu vrea sa-mi spuna ceva, dar eu inca nu-l inteleg…

Intr-o astfel de zi am primit un dar de suflet: continuarea povestii mele si-a Inei pe Blogul Campionului! Multumesc.

Totul s-a intors atunci cu susul in jos: durerile rebele de cap si musculare s-au indepartat tiptil si cu putin ajutor binevenit, iar Radu si Tudor, care au cam lipsit la apel in Tabakera, au inceput sa ne citeasca – pe mine si pe Campion... Asta da recunoastere!!

Tragand linie si facand o socoteala… ziua mi-a fost ca toate celelalte: frumoasa. O inchei cu doua minute de relaxare, gasite pe un raft al blogului de campion. Si cate alte minunatii au ramas acolo!…

Maine este o noua zi. Prima din restul zilelor noastre!

sursa foto: Google

Citeşte articolul complet »

Credinta vs. stiinta

N-am facut religie in scoala, n-am citit inca Biblia – doar Mica Biblie, pe cand eram copil – n-am fost obisnuita sa tin post, sa merg saptamanal la biserica sau sa ma inchin de cate ori trec pe langa una…

Dar in copilarie am auzit zi de zi, de la bunica mea, o vorba: Credinta o sa-nvinga stiinta!

Ce sa fac acum – sa cred ori nu?

Am gasit un raspuns in paginile unei carti de suflet…

Credinta in viata

Zilnic oamenii traiesc si comunica intre ei cel mai mult prin credinta. 

La restaurant omul ia masa cu credinta ca in mancarea comandata nu se afla otrava; doarme in asternut cu credinta ca sub perna nu se afla scorpioni; primeste banii la piata cu credinta ca nu sunt falsi; cumpara in bacanie chibrituri cu credinta ca nu sunt umede; calatoreste pe calea ferata cu credinta ca mecanicul este un om normal si nu se gandeste la sinucidere. Femeia se grabeste la izvor cu credinta ca din el curge inca apa. Scoala fiinteaza pe baza credintei cetateanului in cetatean si in autoritate. Casatoria se incheie pe baza credintei in sinceritatea ambelor parti.

Peste 50% din viata noastra pamanteasca si a comunicarii dintre oameni si natura se intemeiaza pe credinta; 50% din cea mai nobila stiinta este credinta curata.

***

Concluzia cartii?

Cat mai multa credinta!

In anumite boli, medicii prescriu o masura cat mai mare de medicamente, ca de pilda: bea cat mai multa apa!

Credinta, insa, este doctoria sigura a sufletului numai atunci cand se ia in cea mai mare masura. Crede cat poti mai mult!

Concluzia mea… Pot eu sa nu?

Lumina si liniste!

sursa foto: Google

Citeşte articolul complet »

Căutare

Mi-am inceput saptamana cu cateva intrebari puse de un profesor de fizica. De trei nopti incoace, mintea nu-mi mai tace… ci incearca sa gaseasca cele mai sincere si mai ascunse in suflet raspunsuri. Cautarea nu mi s-a terminat…

*

Ce vreau sa am? sa fiu? sa fac?

De ce vreau sa am? sa fiu? sa fac?

Ce vreau sa am? Controlul vietii mele. Timpul lui Valsis. Reflectoarele scenei.
Ce vreau sa fiu? Un om sanatos si liber, bogat si umblat.
Ce vreau sa fac? Sa ma slefuiesc ca un diamant. Adica sa devin. Si sa râd.
De ce sa am? Pentru ca merit.
De ce sa fiu? Doar asa simt ca traiesc, nu ca trec aiurea prin viata.
De ce sa fac? Caci mi s-a dat sansa si viziunea.

Fiecare cuvant isi are povestea sa, care se va lasa spusa intr-o alta… insomnie.

sursa foto: Google

Citeşte articolul complet »

Pacea mea

Muzica ce-mi place cel mai mult este sforaitul lui usor, a somn linistit langa mine. Noapte de noapte il ascult fascinata si ma umplu de pace.

Din lipsa de muzica-mi, acum ascult altceva: Dire Straits.

Citeşte articolul complet »

Trandafiri de la Moldova

Cristina a lasat in Tabakera mea un gand rugator: Mai pune-ne si pe noi pe vreo strada pe care mai ajungi, cand ajungi… Cu ochii. Imi doresc si eu sa vad Chisinaul.

Cand ea si-a asternut cuvintele, eu le-am prins din zbor. Daca e vorba despre visuri, sunt agila si abila. Asa ca i-am aratat o straduta. Dar Chisinaul a fost, de fapt, mai mult decat o straduta…

Ma gandesc la ce m-a impresionat cu adevarat la acest oras. Pe langa limba noastra, cunoscuta si necunoscuta mie, cu blinelele ei cu tot, restaurantul Vatra Neamului cu zama de gaina si poetii de pe perete, Vicoveanca sarutandu-l pe frunte pe Vieru, langa parc, Eminescu si Creanga pe tapiseriile din magazinul de artizanat, biserica din parc si clopotul ei, Stefan cel Mare si Sfant si Al Nostru, gandul bun lasat pe un panou, in plin centrul orasului si martisorul din pom, intr-o ultima zi a lui martie… pe langa toate astea, eu am vibrat la… flori! Narcisele galbene si fata visatoare.

Ei bine, daca narcisele si fata le tin doar pentru mine, te pot pune cu ochii pe florile care l-au furat pe Valsis, ca si acum ceva timp: trandafirii mari…

si femeile frumoaaaase!!

Trandafir de la Moldova, te-as iubi, dar nu stiu vorba…

Acuma, dupa asa mândreţe de flori daruite in zi de sarbatoare a Floriilor, nu prea mai indraznesc sa-ti spun ca ceea ce mi-a placut cel mai mult la Chisinau au fost, de fapt… bomboanele BUCURIA! Poate altadata…

Foto: Isis

Citeşte articolul complet »

Stăpânii emoţiilor

Suntem bogati: avem inca Emotia cu noi! scria undeva…

Datorita emotiilor am pierdut multe in viata, dar am si castigat. Tudor imi seamana. Cand era la gradinita, se bucura doar pana la usa clasei ca ducem copiilor tort si baloane de ziua lui. Acolo il napadeau emotiile si ar fi facut orice altceva, numai sa nu intre in clasa, unde colegii il aplaudau si-i cantau sa traiasca multi ani. Motivul?

- Am emotii, mami…

Am inteles atunci ca trebuie sa lucram la aspectul asta si l-am luat din raft pe Og Mandino. Asa ca, in primul an de scoala fiind, Tudor scria zilnic intr-un caietel o singura propozitie, de zece ori: Eu sunt stapanul emotiilor mele.

Surpriza mare a venit in ziua in care, in masina, in drum spre auditia pe care el o da semestrial la scoala de muzica, Radu l-a intrebat:

- Tudor, ai emotii?

Mare greseala sa-i amintesti si sa-i sugerezi emotia unui om si asa foarte emotiv! Dar Radu era el insusi un copil… Cautam rapid o iesire din situatie, incercand sa schimb subiectul discutiei. Raspunsul lui Tudor a venit insa brusc, natural, cu dezinvoltura, intr-o fractiune de secunda:

- N-am. Eu sunt stapanul emotiilor mele.

Am invatat astfel, in mod practic, lectia: omul care iti poate face un mare bine, dar si un mare rau… esti tu insuti. Prin ceea ce gandesti ori iti spui singur. Este, insa, la indemana ta sa-ti alegi gandurile si cuvintele, alegandu-ti astfel atitudinea zilnica.

Azi, Tudor indrazneste orice. Multele concursuri la care a participat, cateva auditii sustinute, gandirea pozitiva insuflata, incurajarea permanenta… toate si-au spus cuvantul, in timp.

Si eu m-am mai schimbat. Zeci de examene din mii de pagini, o viata langa Valsis, oamenii luminati in mijlocul carora aleg sa-mi petrec cat mai mult timp, cartile citite, incurajarile ascultate, scena… toate ma fac azi sa pot zice, ca Og si Tudor: eu sunt stapana!

***

Acum cateva saptamani am fost invitata intr-o ceainarie eleganta din Bucuresti, la un Atelier avand ca tema Igiena Emotiilor. Am plecat de acolo cu multe ganduri. De cateva zile imi rasuna in minte unul: Lucrurile care sunt departe de noi trebuie sa ramana departe de noi. Dar despre asta, altadata…

sursa foto: Google

Citeşte articolul complet »

Cluj Maraton

Cursa populara a Cluj Maratonului ma astepta ieri, pe la pranz. Impreuna cu clujeanca mea draga si inimoasa. Ma si vedeam cu o medalie la gat! Ca doar m-am antrenat serios la Bucuresti, mai prin toamna…

N-am luat ieri drumul Ardealului pentru ca am fost ocupata cu ceva… gradinarit! Si nu numai…

Acum nu-mi mai ramane decat sa astept cele o mie de povesti promise. Si sa ma gandesc de ce as fi facut atatia kilometri pana la Cluj pentru aceasta alergare. Pai, sa vedem…

As fi mers pentru ca sunt un om viu, iar oamenii vii indraznesc. Pentru ca obisnuiesc sa spun DA provocarilor si vietii, iar clujeanca mi-a aruncat manusa. Pentru ca-mi place sa ies din tipare, iar tiparul este sa ramai in zona ta de confort, nu sa pleci la sute de kilometri pentru o alergare de o ora. Pentru ca ma simt indecent de tanara si vreau sa raman asa. Pentru starea de bine de dupa, care, de regula, se prelungeste cateva saptamani sau luni. Pentru ca vreau sa fiu un model pentru baietii mei, care sunt un model pentru mine. Pentru recunoasterea pe care mi-o dau singura, zambind a incredere in mine… si pentru recompensa data de Valsis, fluierand a admiratie. Pentru ca, daca altii pot… si eu pot! Si, cel mai important, as fi mers pentru ca imi e dor de Inimoasă…

Nu, pentru sanatate nu as fi facut drumul pana la Cluj! Pentru asta as fi alergat in Parcul Moghioros, cu Valsis, ca de obicei…

Astept cu rabdare povestile pentru ca, vorba cuiva… stiu ca e pretios ce astept. Si ma uit la poze facute cu maiestrie…

*

No tu, Clujule, lasa-ma sa-mi inchipui ca te-am alergat si te-am castigat putin!… Sa ne mearga bine toata saptamana. Si mie, si tie.

sursa foto: Google

Citeşte articolul complet »

Sămânţa de succes

Sambata dimineata am fost ocupata. Am vorbit, la un seminar, despre oameni in viata noastra – vechi si mai ales noi. Imi place la nebunie subiectul si, desi tot invat despre el, imi sunt inca muuulte straine…

Am aflat acolo ca fiecare om are o samanta de succes in crestetul capului. Ea e acoperita de vreascuri si doar de noi depinde sa curatam locul, sa aranjam pamantul, sa udam, astfel incat sa-i dam voie sa incolteasca. Samanta asta nu rasare la toti, ci doar la cei dispusi sa se apuce de… gradinarit!

Pot raspunde acum la intrebarea de final: eu sadesc niste seminte speciale, dar nu in fata casei, ci in minte. Seminte de vis, de atitudine, de incredere, de speranta… ca de succes am deja una in crestet, ca tot omul!! Cate dintre ele vor incolti, voi vedea mai tarziu. Peste zile, saptamani, luni sau ani. Ce stiu sigur este… vorba ceea, romaneasca: ce semeni, aia culegi!

Asa e, nici eu n-am sa ma satur niciodata sa spun ca o dimineata perfecta de sambata se intampla afara. Adica afara din cutia unei minti prafuite, vreau sa zic…

sursa foto: Google

Citeşte articolul complet »

Vrute-si-nevrute, multe-si-marunte

Se zice ca cea mai buna metoda de-a scapa de o obsesie este sa-i cedezi. Ma intrebam, la inceputul anului, daca nu ar trebui sa-l numesc pe acesta Anul calatoriilor. Ca asa ma apucase un dor de duuuca!…

Facand bilantul primului trimestru, s-ar parea ca e, intr-adevar, un an al evadarilor! Daca Parisul a insemnat regasirea – impreuna cu cel mai iubit dintre pamantenii mei – a unor locuri dragi, Viena a fost testarea – cu harta in mana – a spiritului de explorator pe care-l are femeia ce sunt. Cat despre Chisinaul ultimelor zile… acesta a fost descoperirea – cu lacrimi in ochi – a unui om special si a unei Vetre a Neamului, la propriu si la figurat.

Prea multe cuvinte, ar zice Valsis. Simplific: Chisinaul a fost emotie!

***

Ieri am primit un mesaj scurt de la o prietena noua, ce tocmai incepe o viata noua. Povestea e a ei, nu a mea, asa ca n-am s-o scriu aici. Iti spun la ureche, insa, ca e una de-aia care-mi place: cu decizii luate curajos, cu schimbari benefice vietii, cu renuntari nobile, cu vise frantuzite…

Am raspuns mesajului ei scurt printr-unul fooooarte lung, destul de intortocheat, pe alocuri neclar, repetandu-ma uneori si amestecand generalul cu particularul… Iaca n-am vrut sa iasa asa, dar se vede treaba ca n-am mai scris pe aici – si nici pe altundeva – de vreo luna!

I-am povestit lui Valsis despre schimbul nostru de mesaje, iar seara am recitit. Vazand cat de lunga e explicatia mea de doar cateva cuvinte, mi-a facut observatia ca am diluat mesajul si trebuia sa mai sintetizez.

Acuma… ce sa zic? Eu ma bucur ca am scris atat. E semn de nou inceput, pentru ca mi-am dat drumul mainii care parca uitase sa astearna randuri. Cu toate astea, parca as trage niste concluzii, pentru o mai buna intelegere. Asa ca revin aici cu doar cateva cuvinte, reprezentand esenta:

E evident ca esti o femeie deosebita: curata si frumoasa interior, deschisa schimbarii, puternica si curajoasa – vorbele si faptele tale o spun.

Oamenii speciali stiu sa ia cele mai bune decizii, bazandu-se doar pe inteligenta lor emotionala. Tu ai emotia si inteligenta, calea aleasa va fi cea buna.

Randuiala lucrurilor a adus numai lucruri benefice vietii tale, dincolo de aparente.

Ca sa te ridici catre stele nu poti doar sa dai din aripi, ci trebuie sa te arunci din cuib. Nu accepta orice sfat. TU ai mai facut saltul, stii mai bine. Altii poate nu.

Cand puiul se arunca din cuib, intai o ia putin in jos, abia apoi urca spre nori. O astfel de prima cadere libera e fireasca. Nu te speria de ea. Dupa, vine inaltul!

Zborul nu poate fi invatat de la un bun inotator, asa ca nu asculta inotatorii. Asculta-ti inima si visele… si du-te pe directia ta!

Suntem aici, daca e nevoie de noi.

Au fost doar cateva cuvinte!? Sper ca acum Valsis sa fie multumit. Sau aici or fi prea multe metafore?…

***

Parca totusi i-as zice altfel anului meu: Anul lucrurilor simple. Cu vorbe vrute si nevrute si daruri multe si marunte. Ca si Chisinaul, vazut pentru prima oara.

sursa foto: Google

Citeşte articolul complet »