Am imprumutat sarbatoarea de Halloween de la americani, la fel cum am imprumutat si Valentine’s Day. Pentru mine, ele nu au valoare. Nu am nevoie de o zi de paisprezece ca sa-mi sarbatoresc iubirile, le sarbatoresc in fiecare zi… Nu vreau sa fiu vrajitoare intr-o zi de toamna, sunt oricum zână in toate anotimpurile…
Mi-ar fi placut mai degraba sa imprumutam de la americani spiritul de invingator – I was born to be a winner!… capacitatea de a merge mai departe, indiferent de zidul ridicat – Forgive! Forget! Move on! Don’t be a quitter!… dorinta lor de libertate – Break free! Free yourself!… puterea de a-l incuraja pe cel de langa noi - You are the best! You can do it! You know you can!… credinta lor ca un om cu un vis nu poate fi ingenuncheat – Dare to dream! Live your dreams without limits! Dream everyday! Dream big dream! Go for it!…
Si, daca tot le copiem sarbatorile, macar sa fi imprumutat Thanksgiving Day. Cred ca o zi a recunostintei ne lipseste cu adevarat. Inima nu uita sa iubeasca, pentru ca ea nu poate trai fara dragoste, dar uitam de multe ori sa dam recunoastere si sa fim recunoscatori.
Recunoasterea? E esentiala. Oamenii se misca, de regula, motivati de recunoastere ori recompensa. Daca recompensa mai primim pentru o munca oarecare… recunoastere, mai rar. Iar unii isi dau viata pentru o medalie in piept!…
Recunostinta? Incepe cu un simplu Multumesc. Continua si se sfarseste tot cu el.
De ceva timp, port prin toate buzunarele cate o pietricica. O cheama Piatra Recunostintei. Am aruncat grabita cate una si prin gentile mele… De cate ori bag mana in buzunar, dau de ea. In prima secunda sunt nedumerita de existenta ei acolo. In secunda a doua imi amintesc ca trebuie sa multumesc pentru ceea ce am! Am sanatate. Am un barbat care m-a purtat pe brate prin viata pana azi si care-mi este cel mai bun prieten, inainte de a-mi fi sot, amant, tata al copiilor mei, tovaras de lupta, partener de afaceri… Am doi baieti la care ma uit minunandu-ma, ca-n poezia lui Cosbuc: Nu-s ai mei? Ai mei sunt, oare?… Am incredere in mine si credinta ca merit mult de la viata. Am parte de multa dragoste. Am… Dumnezeule, pentru cate lucruri trebuie sa fiu recunoscatoare! Fiecare zi a devenit astfel Thanksgiving Day pentru mine…
Piatra Recunostintei mele e un ametist, pentru ca mov e culoarea evolutiei, iar eu vreau sa traiesc adevarat si mov…
Peste cateva zile e sarbatoarea celor 20 de ani de cand suntem impreuna. Poate c-ar trebui sa-mi ia un inel cu o piatra mov si ceva diamante acolo?… vreo doua!… ca sa-mi amintesc, de cate ori il vad pe deget, sa fiu recunoscatoare. In fiece clipa adica, nu doar cand simt in palma suprafata neteda si rece a pietrei mele…
Sa-i zic sau sa nu-i zic? – aceasta-i intrebarea…
Ma framanta de cateva zile, mai precis de cand am descoperit aici pasiunea unui om pentru pietre si mi-am adus aminte de ametistul meu. M-am gandit apoi la Halloween-ul american ce vine peste noi si am sfarsit prin a asculta tic-tac-ul zilelor care au mai ramas pana la sarbatoarea noastra din noiembrie. Dintr-o astfel de succesiune de ganduri se nasc minunile violet cu straluciri de diamant…
Cred c-am sa-i zic, totusi… E dovada de intelepciune feminina, nu?
sursa foto: Google
1. Valoarea sarbatorilor e data de semnificatia lor. De ce adica sarbatorirea femeii, a copilului, a primaverii ar avea sens si a iubirii, nu?
Halloween e un fel de sarbatoarea Ielelor, mai pe romaneste si e o sarbatoare pentru copii. Atita timp cit are o semnificatie pentru ei, mi se pare suficient pentru a fi sarbatorita.
Asa ca Happy Halloween!
2. Cine are nevoie de pietre sa-i aminteasca recunostinta pe care trebuie s-o arate semenilor, inseamna ca n-o simte si atunci aratatul isi pierde complet valoarea. Nu crezi?
1. De acord, valoarea sarbatorilor e data de semnificatia lor.
O vorba romaneasca zice: “cate bordeie, atatea obiceie”. Eu nu am nimic cu sarbatorile americane. Eu doar prefer “obiceiele” noastre romanesti, celor imprumutate.
Din nou, Paunescu…
“A altoi
nu inseamna a falsifica
radacinile.” – Altoi
In ceea ce priveste celelalte sarbatori pe care le amintesti, ele semnifica pentru fiecare altceva, cred. Eu am trait intotdeauna 8 Martie doar ca pe Zi a Mamei, nu a femeii in general. Poate pentru ca am vazut fetite dezorientate de semnificatia zilei: “E si ziua mea, ca sunt fata/ femeie? Sau doar a mamei mele, ca e mama?…”
Daca as mai imprumuta de la americani o sarbatoare, aceea ar fi Father’s Day, care nu are corespondent in traditiile noastre. Si daca tu traiesti Halloween-ul asa cum se cuvine, e ok si de-nteles. Happy sa fie!
2. Piatra Recunostintei imi aminteste sa-mi ARAT recunostinta, nu-mi aminteste s-o SIMT, s-o PORT – recunostinta exista in mine in fiecare secunda de viata… Nu ma cunosti indeajuns. Din nou, de-nteles.
Paunescu, spuneam…
“Mult lemn
pentru garduri
si
putin lemn
pentru viori.” – Dezechilibru
Bineînțeles că e… e poate cea mai frumoasă formă de înțelepciune feminină…
Asa ma gandeam si eu. M-ai convins, acum chiar ii spun!
In general imprumutam atunci cand nu mai avem forta de a crea ceva original. Copy-paste face doar cineva care fie este in faza unui infantilism cultural, fie in stare de ignoranta stiintifica. Poate ca ne caracterizeaza ambele variante. Copiem fiindca ne este dificil sa facem altceva… Oamenii mari creaza, cei mici imita! Deocamdata ne pacalim singuri…
Baietii mei au sarbatorit la scoala Halloween-ul in fiecare an. Le-am facut costume cu drag si am acceptat sarbatoarea in sufletul meu pentru ca erau la o clasa de intensiv engleza si mi s-a parut firesc sa invete despre sarbatorile preluate, asa cum invatau si istoria sau geografia Marii Britanii. De aici, insa, si pana la a face o sarbatoare la nivel national din Halloween mi se pare cale lunga…
Vad cum am preluat Valentine’s Day ca pe sarbatoare a iubirii – tot la scara nationala. Se fac expozitii si targuri comerciale de daruri pentru eveniment, dar nu la sfarsitul lunii februarie ori inceputul lui martie, cand e sarbatoarea romaneasca a iubirii – Dragobetele – ci la mijlocul lunii, pe un 14 considerat mai nou ca fiind si al nostru. Poate ca e si “al nostru”, al meu sigur nu e…
Nu stiu daca ne pacalim singuri, Florentin, de multe ori e bine ca, inainte de a fi mari, sa “ne facem” mici si sa invatam de la altii mai mari decat noi. Chiar daca nu esti un creator, te poti bucura de frumusetea creatiei altuia, imitand-o sau imprumutand-o pentru o vreme, cu conditia de a-i da acestuia recunoasterea si recunostinta care i se cuvin si de care vorbeam. In timp, vei dobandi sau iti vei redobandi “forta de a crea ceva original” si vei creste si tu.
In plus, de multe ori preluam de la altii, la scara mare – ne sarutam frantuzeste, dansam tangoul argentinian…
Numai ca… zau daca ma bucur dand ori primind un dar pe care scrie – in majoritatea cazurilor – “I love you” ori daca simt nevoia de a-mi vedea copiii – chiar si pentru cateva ore – ca vampiri sau fantome, an de an…
Fiecare sarbatoare e doar un joc, pana la urma. Cine vrea sa-l joace si se simte bine, il va juca oricum. Cine nu, va sti sa umple spatiul si timpul din jurul lui cu altceva ce are valoare pentru el, ignorand jocul. E – din nou – doar o chestiune de alegeri, cred.
Scuze: Oamenii mari creează, cei mici imită!
@papagigli
Nu aprob cel de-al doilea comentariu al tau doar pentru ca m-ai rugat acest lucru. Si nici n-am sa-ti raspund acum la el. Dar Paunescu…
“De ce vreti voi
ascensoare
care numai sa urce?” – De ce?
isis
Nu-ti plac obiceiurile imprumutate, dar ai accepta Father’s Day-ul !!! Cum vine asta? Oricum, nu vad ce-i rau in a adopta bunul, frumosul si utilul, chiar si cel “imperialist”
Nici n-am pretins ca te-as cunoaste, ti-am spus doar care poate fi sensul celor spuse de tine.
In privinta Paunescului
Daca le numesti ascensoare, de ce te astepti sa descinda?
Dar luind-o metaforic, n-am nimic impotriva sa si coboare, dar nu mai jos decit ii permite putul
Se pare ca nu reusesc sa ma fac inteleasa. Ori nu prea sunt in forma azi, ori nu ma ridic la inaltimea asteptarilor in general…
Accept orice e de valoare, inclusiv obiceiurile imprumutate. Chiar obisnuiesc sa recomand celor care-mi spun ca nu au vise, sa imprumute unul pana-l gasesc pe-al lor! Paranteza: nu orice cuvant pe care il scriu aici ti se adreseaza, nu interpreta comparatia cu visele – ia doar ideea! Te rog.
Revin. Accept sa imprumut ceva ce nu am si e de valoare pentru mine – Ziua Recunostintei si Ziua Tatalui sunt astfel de sarbatori cu semnificatie, pe care noi nu le avem.
Ce nu accept, insa, este sa fiu actionar Ford si sa conduc un Mercedes! Mai pe romaneste, sa am brutaria mea, dar sa iau paine de la brutaria vecinului – pentru ca e “buna, frumoasa si utila”. E ceva rau in asta? Tu esti cel cu aprecierile azi…
Vezi ce am scris eu acolo? “Pentru mine, ele nu au valoare”. Repet: “PEN-TRU MI-NE” Asta nu-nseamna ca le consider lipsite de valoare. Dimpotriva, sunt o admiratoare a americanilor si a tot ce au reusit ei sa faca in doar cateva sute de ani, comparativ cu ce am facut noi in peste doua mii! Poate doar ca eu sunt mai “clasica” in gusturi…
Adevarat, n-ai pretins ca m-ai cunoaste. Eu credeam asta pana mai adineauri! Era vorba, mai degraba, despre a ma intui. Numai ca intuitia e substantiv feminin… si atribut tot feminin!
Si-acum, Paunescu…
“A sufla in foc
inseamna
ori a-l stinge,
ori a-l trezi mai tare.” – Paradox
Nu inteleg de ce te ambalezi si mai ales de ce trebuie sa ma jignesti. Nu sunt handicapat, ba mai mult cred ca eu ar trebui sa-ti silabisesc tie si culmea, tot spusele tale. “De acord, valoarea sarbatorilor e data de semnificatia lor” Semnificatia Valentine’s day e iubirea. “Pentru mine, ele nu au valoare”. Mi se pare destul de clar, n-avea rost silabisirea “PEN-TRU MI-NE” Eu intrebam cum de iubirea nu are valoare in viziunea ta. Cine a pomenit ceva de importuri? Era vorba de iubire, care nu depinde de etnie.
Mai departe, credeam ca-ti vei da seama ca fraza cu “imperialistii” am pus-o sa bat saua. Saua fiind tu
In concluzie, chiar nu pricep de ce-ai sarit asa la mine.
Imi pare rau daca am ranit. Intentia a fost una buna, de lamurire a unei neintelegeri.
Paunescu si-atat.
“Rege de alb
Rege de negru
Si zile se sting
Si neguri se cern
N-ai sa invingi
N-am sa te birui
Pierdem amandoi
Este sah etern.” – Ultima rocada
Saru’mina.
Daca in urma cu douazeci de ani v-ati luat de mina si ati spus: Doamne, Ajuta-ne!, acum sa va luati de mina si sa spuneti: Multumesc, Doamne!
Restul isi urmeaza cursul normal, asa cum le-ati crescut impreuna.
Sa va fie parintii sanatosi (daca-i mai aveti), sa va fie copiii fericiti, sa va fie prietenii prieteni!
Sa va dea Dumnezeu cite un pic din tot ce va doriti si primiti un pic si de la noi – fam. Nistor (de 28 de ani, impreuna)!
Suntem doi oameni norocosi, ne completam: el merge inainte, iar eu stiu unde. Adica el e cu actiunea, iar eu cu viziunea
Asa am ajuns aici si azi. E cea mai frumoasa aventura pe care am trait-o.
Multumesc. Simt sinceritatea din spatele cuvintelor si mi se umple sufletul de emotie… Sa daruiesti unui prieten un gand bun, inseamna mult. Sa-l daruiesti unui necunoscut, inseamna infinit mai mult! Se va-ntoarce la voi, stiu sigur asta. Ne mai auzim.
[...] am primit un ceas vesel, cu flori mov, in loc de inel cu ametist – Ceasul Recunostintei. Ca sa pot pastra in el clipele care ne-au ramas… pana la nunta [...]
[...] cum imi voi striga anul, le-am aratat ametistele pe care le aruncasem prin buzunare si genti ca Piatra Recunostintei, le-am dezvaluit intentia de a-mi lua un pix sau stilou mov cu care sa scriu in fiecare zi in [...]